Actriţa Carmen Tănase a anunţat la Antena 3 că a luat o decizie radicală.
Cunoscută pentru poziţiile sale dure în timpul pandemiei, îndrăgita artistă spune că renunță la filmările pentru care i se se cere obligatoriu test anti-Covid. „Da, mi s-a cerut pentru o filmare şi am renunţat la filmare”, a mărturisit Carmen Tănase, notează stiripesurse.ro
De asemenea, actriţa a spus că nu se va supune acestei cerinţe, în cazul în care va fi invitată să participe la diferite evenimente care impun această testare pentru COVID.
„Nu mă duc. Aştept să se termine această descreierare. Nu ştiu cât va dura. Orice demenţă şi orice deviaţie din istorie, la un moment dat s-a terminat. Deocamdată nu este legal să ţi se interzică absolut nimic. Când va fi legal, vom discuta atunci”, a răspuns Carmen Tănase.
”Nu trec peste principiile mele”
„Nu ne-a cerut nimeni să venim la teatru vaccinați. Nu cred că se va întâmpla. Eu v-am mai spus, lucrul acesta e ilegal, e în afara legii. când se vor schimba legile, atunci mai discutăm. Deocamdată nu e legal și nu poate fi pus în practică. Nu ar fi primul abuz, dar fiecare e liber să facă ce crede de cuviință. Când există o nedreptate, eu fac tot ce îmi stă în putință să o îndrept. Cât voi mai putea. În niciun caz nu trec peste principiile mele. Nu știu ce aș face în acea situație, aș apela la instanță, mă voi interesa dacă va fi cazul.
Da, poate va exista riscul să nu fiu lăsată să-mi desfășor activitatea. Anul acesta am aflat că e posibil orice. Voi vedea, nu voi trece peste deciziile mele. A fi vaccinat nu e un criteriu pentru a urca pe scenă. Eu fac teatru pentru că am talent”, a declarat Carmen Tănase, într-o emisiune TV.
[wpedon id=”88835″]
Citește și:
Carmen Tănase: ”Cum ar fi să meargă la vot doar vaccinații?”
Actrița Carmen Tănase nu crede în Covid19: ”Acest virus este un plan și ținta sunt copiii”
Medicii britanici au vindecat Covid 19 cu medicamente pentru astm
Raed Arafat: Ar trebui vaccinați încă 5 milioane de români
Spania îi primește pe români fără vaccin, test PCR sau antigen
Premierea studenților mediciniști implicați în lupta cu SARS-CoV-2

EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Miss Rusia, Kseniya Alexandrova, a murit la doar 31 de ani
Extinderea cooperării în Marea Neagră: Oportunități și provocări pentru stabilitatea regiunii
Dennis Man semnează cu PSV Eindhoven. Valoarea transferului este de 8,5 milioane de euro
O învățătoare din Timiș a murit după ce a aflat că postul său a fost desființat în urma măsurilor luate de Guvern
Piperea: În condiții de criză bugetară și economică nu strângi șurubul austerității
Titus Corlăţean – un educat şi cult om politic al PSD, un lider fără scandal, cu valori solide şi potenţial prezidenţial 2030
SPIRITUALITATE
Cine sunt îngerii întrupați și care este scopul lor
Lev Tolstoi: Iubirea se dezvoltă prin suferință și auto-cunoaștere
Grăsimea abdominală și cauzele emoționale. Medicina Tradițională Chineză
Povestea incredibilă e medicului Ioan Boilă. Cum a reușit să trateze gratuit mii de oameni încă din anii 90
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Tratament naturist pentru parazitoză intestinală
Ciupercile medicinale, surse de vindecare pentru cancer, diabet sau tulburări imunitare
Din 1 septembrie, pacienții pot reclama la Ministerul Sănătății redirecționările de la spitalele publice la privat
Se pot depune proiecte de investiții pentru programele de screening
România pe primul loc în UE la decese prevenibile și tratabile
Bolnavii de cancer si plata CASS. Cum se aplica noile masuri de la 1 august 2025
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
Trusphone – O nouă alternativă pe piața de produse Apple din România
Adrian Țuțuianu – România și drumul spre OCDE
Problemele minerilor din Valea Jiului soluționate printr-o OUG