Ascetul Prahlad Jani era originar din satul Charada, situat în vestul Indiei. Acesta susținea că nu a mai consumat apă şi alimente de la vârsta de 11 ani. Era un model de longevitate.

„A murit marţi dimineaţă, de bătrâneţe, în casa lui”, a declarat Sheetal Chaudhary.
Prahlad Jani spunea că a fost binecuvântat de o zeiţă în copilăria sa, fapt care i-ar fi conferit anumite puteri speciale. „Primesc elixirul vieţii prin orificiul din bolta mea palatină, iar asta îmi permite să trăiesc fără hrană şi fără apă”, declara el pentru AFP în 2003.
Autorităţile nu pot să verifice dacă yoghinul nu a consumat în realitate deloc alimente şi apă pe durata ultimelor opt decenii. În schimb, medicii consideră că este de neconceput ca un corp uman să poată să suporte un post atât de îndelungat.
Era un model de longevitate
Ascetismul său, care l-a ajutat să înfiinţeze o comunitate de fideli, a atras atenţia oamenilor de ştiinţă. Echipe medicale indiene l-au monitorizat în două rânduri, în 2003 şi în 2010.
În timpul celui de-al doilea studiu, pe durata căruia a fost supravegheat în permanenţă de camere de filmat, yoghinul a rezistat fără să bea apă şi fără să mănânce nimic, dar şi fără urinare şi defecare, timp de două săptămâni, uluindu-i pe medicii care aveau sarcina de a îl monitoriza.
„Acest fenomen rămâne un mister”, declara în epocă în faţa reprezentanţilor presei un medic neurolog din acea echipă medicală.

EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Psiholog: Prăbușirea Omertei sub greutatea acuzațiilor de abuz sexual și psihologic
Ion Duvac, doctor in psihologie își hărțuiește se%ual pacientele: ”Ia dă-ți tu voie să vedem ce-i cu păsărica ta.”
Șefii de spitale ar putea avea salarii mărite cu 40%. Ce prevede noul proiect de lege aflat pe masa Senatului
Românii vor plăti mai mult la sistemul public de pensii începând cu 1 iulie 2026
Cum se schimbă vârsta de pensionare la femei începând din acest an
Văduva lui Gabriel Cotabiță, reținută într-un dosar de proxenetism. Alina Cotabiță promova fetele pe internet
SPIRITUALITATE
Care sunt semnele trezirii spirituale. Schimbări intense la nivelul ADN-ului
Parohia din Bărbăteni- Lupeni inclusă într-un proiect național al BOR
Luna nouă în Capricorn: Învățăm să stabilim limite, nu doar cu ceilalți, ci și cu noi înșine
BOR plătește impozite conform legislației în vigoare
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
CNAS spune STOP practicilor ilegale din Sănătate
Cum îți susții organismul în perioadele solicitante și îți menții echilibrul zilnic
Primul consult ginecologic postpartum: ghid pas cu pas
Carmen Holban a votat pentru dreptul pacientului la a doua opinie medicală decontată de CNAS
”Prin comunicare și dialog, pot fi identificate soluții concrete pentru îmbunătățirea sistemului de sănătate„
Una din cinci persoane din UE se află expuse riscului de sărăcie sau excluziune socială
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
De joi, traversarea pe Calea București se face doar pe pasarelă. Investiția intră oficial în funcțiune
Prefectul Marian Tănase: Situație fără precedent în Dâmbovița – 70.000 de abonați afectați de întreruperile de curent
A murit cântăreața britanică Scouse Pink. De ce boli a suferit artista