Oficial Media

Știri din Târgoviște, Dâmbovița, România.

Amenzi de pana la 2500 de lei pentru cei care vor purta măști textile

De sâmbătă, persoanele care vor purta mască textilă într-un spațiu public riscă să fie amendate cu până la 2.500 de lei, a anunțat ministrul de Interne, Lucian Bode. “Este ca și cum nu ar avea mască”, a argumentat acesta. “Nu au nevoie de indicații, ci de lege. Câtă vreme hotărârea CNSU și Hotărârea de Guvern sunt clare, iar ordinul de ministru vine în completarea celor două, polițișii și jandarmii, cei care verifică respectarea acestor măsuri, trebuie să aibă fundament legea, nu indicațiile ministrului.

Polițiștii vor avea un al doilea job: croitor-filator si specialist în microfibre

Amenda pentru cei care nu poartă masca de protecție în spațiile publice este între 500 și 2.500 lei. Urmează un nou ordin al miniștrilor Sănătății și de Interne privind obligativitatea purtării măștii de protecție inclusiv în aer liber, fiind permise doar măștile de tip medical sau FFP2, nu și cele din pânză sau plastic.

Masca de protecție redevine obligatorie inclusiv în aer liber. Sunt permise doar măștile medicale și cele tip FPP2.

Citește și:

Distribuie acest articol Oficial Media
Share