Destinate în principal instituţiilor sanitare şi medico-sociale, măştile FFP2 etichetate „Biomass Graphene” ar putea prezenta riscuri pentru sănătate, arată autorităţile sanitare franceze. Acestea au decis retragerea a 2 milioane de bucăţi, în aşteptarea unei evaluări a toxicităţii lor.
Toxicitatea ar putea fi cauzată de grafen, un material bidimensional cristalin care prezintă o serie de proprietăţi speciale – stabilitate, rezistenţă, flexibilitate şamd.
Ca urmare a unei notificări a Agenţiei franceze pentru securitatea medicamentului şi a produselor de sănătate (ANSM), agenţia naţională de sănătate publică din Franţa (Santé publique France) a solicitat personalului din spitale şi din instituţiile medico-sociale să nu mai folosească măştile FFP2 etichetate „Biomass Graphene”, în aşteptarea evaluării unui eventual risc legat de prezenţa grafenului în acest dispozitive de protecţie sanitară, relatează publicaţia Doctissimo.
Restricţiile autorităţilor franceze au în vedere trei modele de măşti, produse de fabricantul chinez Shandong Shengquan New Materials.
Grafenul este o substanţă clasată de către Agenţia naţională franceză pentru securitatea sanitară a alimentaţiei, a mediului şi a muncii (ANSES) în categoria biocidelor. Acesta sunt definite ca „substanţe sau preparate care rolul de a combate sau neutraliza organisme considerate dăunătoare: ciuperci, bacterii, virusuri etc”.
Efectele medicale adverse induse de purtarea măştilor: deteriorare fizică și psiho-socială
Polițiștii vor avea un al doilea job: croitor-filator si specialist în microfibre
La data de 2 aprilie, ministrul canadian al Sănătăţii avertiza deja asupra riscurilor măştilor de acest tip, arătând că inhalarea nanoparticulelor de grafen ar putea cauza toxicitate pulmonară precoce. Ministrul mai spunea că, în aşteptarea rezultatelor unei „analize ştiinţifice aprofundate”, măştile cu grafen urmau să fie retrase de pe piaţă.
La jumătatea lunii aprilie, măştile cu grafen au fost retrase şi în mai multe regiuni din Spania, tot din cauza posibilelor riscuri pulmonare.
În Franţa, oficialităţile din domeniul sanitar au identificat 60,5 milioane de măşti FFP2 cu marcajul CE (de produs conform cu specificaţiile UE privind siguranţa şi sănătatea consumatorului) care ar putea avea în compoziţie grafen. Dintre acestea, 16,9 milioane au fost deja distribuite în 2020.
Comenzi şi achiziţii masive de de acest tip s-au făcut în aprilie 2020, înaintea primului val de COVID-19, pe fondul penuriei de materiale sanitare de protecţie.
Agenţia franceză ANSES va evalua toxicitatea produselor retrase.
sursa: medichub.ro
DACA TI-A PLĂCUT URMĂREȘTE PAGINA NOASTRA!!
EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Spectacol de lumini și voie bună la aprinderea bradului de Crăciun, în Târgoviște
EXIT-POLL Alegeri parlamentare 2024. ”S-a votat emoțional, asta e viața!”
Robert Kennedy JR vine la București ca să-și lanseze cartea alături de Călin Georgescu, care i-a scris și prefața!
Magistrații de la CCR au cerut reverificarea și renumărarea voturilor de la turul 1 al alegerilor prezidențiale
Ce mesaje transmite America pentru ascensiunea lui Călin Georgescu
Cand sa-ti deschizi propria afacere? Cand sa investesti si in ce domeniu?
LIFE STYLE
Nu vă panicați dacă vă simțiți rău în această perioadă, au loc explozii solare foarte puternice
Secretele unei garderobe care îți reflectă stilul și puterea interioară
Cele mai comune 5 greșeli pe care le faci când îți alegi partenerul
Surprinde-ți iubitul cu un cadou unicat de Crăciun
Treaba unui bărbat este să creeze un spațiu sigur pentru femeia sa, emoțional, mental și fizic
DESTINATII
DESCHIDEM sezonul de iarnă începând cu data de 07.12.2024 în STRAJA
AMA DABLAM-HIMALAYA: O lume în care bogăția se rezumă la pacea spirituală, iar agoniseala se face numai pentru necesarul zilnic
Se instalează iarna la munte
În stațiunea Straja se fac pregătiri pentru noul sezon de iarnă
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Ziua internaţională a persoanelor cu dizabilităţi (ONU)
Campania Națională pentru Prevenția Bolilor Cardiovasculare
RMN pentru copiii din vestul țării
Îți cade părul excesiv? Top 3 modalități prin care îți poți recăpăta frumusețea podoabei capilare
Care Este Rolul Medicului Ortodont în Corectarea Zâmbetului?
Rețetă budistă, veche de 5000 de ani, tratament pentru mai multe boli
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
Programe de studii cu diplomă dublă: acord între Universitatea din Torino și Universitatea de Vest din Timișoara în domeniile dreptului și psihologiei
Lucrări din fonduri europene, finalizate în Sânandrei și Carani
Lucrări din fonduri europene, finalizate în Sânandrei și Carani