Anxietatea nu arată întotdeauna așa cum crezi. Ce se ascunde în spatele lui ”trebuie să fac”
Anxietatea nu arată întotdeauna așa cum crezi. Majoritatea oamenilor recunosc anxietatea doar într-o singură formă: se simt blocați, evită, au tendința de „a se ascunde”, amână, le este teamă mereu. Dar anxietatea are și o altă față: hiperactivitatea.
O persoană care face tot, controlează tot, nu se oprește niciodată, care simte că dacă nu rezolvă totul, lumea se prăbușește în jurul său, nu pare anxioasă, pare „responsabilă”, „puternică”. Doar că în spatele lui „trebuie să fac” stă aceeași frică pe care o simte cel care nu se poate ridica din pat dimineața.
Este vorba, așadar, despre aceeași teamă care se manifestă, însă, diferit. Unul fuge de anxietate alergând fără oprire – dacă nu stă deloc cu sine, nu trebuie să simtă. Celălalt fuge de anxietate blocându-se, „înghețând” – dacă nu face nimic, nu poate greși. Dar amândoi fac același lucru: evită. Primul evită prin acțiune compulsivă, al doilea prin lipsă de acțiune. Niciunul nu rămâne în contact cu emoțiile sale.
Dar cel care face performanță este apreciat de către societate. Este perceput ca fiind un om muncitor, serios, matur. Nimeni nu observă că, poate, acel om nu se poate opri pentru că este înfricoșat de ce ar însemna să stea o clipă. Pentru că atunci când „stă”, se face liniște. Și în liniște începe să audă toate lucrurile de care fuge.
Dacă te regăsești în oricare dintre cele două situații, întreabă-te sincer: „Ce anume evit?”. Nu contează forma pe care o ia evitarea, contează că în spatele ei se află niște emoții cărora nu le dai voie să existe, să se manifeste. Iar emoțiile acelea nu dispar, doar găsesc alte căi să iasă la suprafață.
Autor: Psiholog Ursula Sandner, pagina de facebook
Citește și:
7 moduri naturale de a scăpa de stres și de a vă calma anxietatea
Beneficiile înotului: „înotul reduce simptomele de anxietate și depresie, datorită naturii sale meditative”. Iată ce ne spun experții
Cum să respirăm corect. ”Niciodată nu m-am simțit mai calm și mai liniștit. Mintea mea a scăpat de anxietate”
Medicamentele anti-anxietate pot crește riscul de afectare cognitivă sau demență
Cum scapi rapid de frică și anxietate
Nu te mai lupta cu anxietatea! Cel mai important lucru pe care să-l faci pentru a te liniști
”Oamenii ar vrea ca binele să li se întâmple, să li se ofere de-a gata, fără ca ei sa facă ceva pentru el. Ori așa ceva nu se poate! Nimic nu se face fără noi, fără participarea noastră. Starea de bine apare abia după ce am experimentat starea de rău. Abia după ce am văzut ce nu ne place, ce ne doare, ce ne face să suferim, abia atunci înțelegem că nu mai vrem și începem să ne căutam binele. Insă binele îl găsim doar în legatura noastră cu creatorul, cu Dumnezeu.” http://oficialmedia.com/de-ce-au-oamenii-nevoie-de-repere/
Distribuie acest articol Oficial Media