Aproape 2.000 de medici şi dentişti din Italia au fost suspendaţi din activitate vineri pentru că au refuzat să se vaccineze împotriva COVID-19, a indicat vineri asociaţia naţională profesională FNOMCeO. În jur de 6.000 de asistente, infirmiere şi alte cadre de îngrijire au fost de asemenea suspendate pentru că nu s-au vaccinat.
În luna noiembrie fuseseră suspendaţi 1.656 de medici şi dentişti din acelaşi motiv.
În baza unei legi intrate în vigoare în aprilie, personalul medical are obligaţia de a se vaccina împotriva COVID-19.
În jur de 6.000 de asistente, infirmiere şi alte cadre de îngrijire au fost de asemenea suspendate pentru că nu s-au vaccinat. Un număr similar de angajaţi nu este prezent la muncă din cauza infectării cu coronavirus sau pentru că se află în carantină.
Creşterea rapidă a numărului de infectări zilnice consemnat de la începutul anului a determinat guvernul să înăsprească şi mai mult restricţiile.
Începând de joi, italienii sunt obligaţi să prezinte un test negativ pentru a putea intra într-o frizerie sau într-un salon de înfrumuseţare, spre exemplu.
În cursul acestei luni, Italia a introdus şi măsura controversată a obligaţiei de vaccinare pentru persoanele peste 50 de ani. Potrivit datelor oficiale, numărul de vaccinări în rândul acestei categorii de vârstă a crescut ulterior semnificativ.
Averea miliardarilor a crescut mai mult în timpul pandemiei decât în ultimii 14 ani
Proteste la Bruxelles: 50.000 de oameni au strigat “Pandemie falsă, dictatură adevărată” VIDEO
Citește și:

EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Mario a fost ucis și îngropat de colegii săi din invidie! Crimă produsă cu bestialitate de 3 minori cu vârste de 13 și 15 ani
Compania Pfizer îi cere României 564 de milioane de euro pentru cele 29 de milioane de doze de vaccin pe care nu le-a mai cumpărat
”Iertați-mă, părinte, n-am putut veni azi la Biserică. Am plătit 6 milioane pe pastile.” Drama bătrânilor din România
Apel umanitar de la preotul Damaschin: „Copiii noștri îngheață în case iar noi rămânem fără lemne!”
Un cetățean indian a salvat o fetiță de 5 ani din lacul înghețat din Parcul Romanescu, Craiova
Aurelian Cotinescu: Pensiile magistraților amânate de CCR. România poate pierde 230 de milioane de euro din PNRR.
SPIRITUALITATE
Luna nouă în Capricorn: Învățăm să stabilim limite, nu doar cu ceilalți, ci și cu noi înșine
BOR plătește impozite conform legislației în vigoare
De 26 ani săvârșim Boboteaza în staţiunea Straja alături de sute de turişti
Ce să eviți în ultima zi a anului
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Urogynecological Physiotherapy – What It Is and Who It Helps
Inteligența Artificială și reforma sistemului de sănătate, în dezbatere la CCIA Timiș
Cabinele de sauna cu infrarosu: beneficii, functionare si de ce sunt tot mai populare
Casa Națională de Asigurări de Sănătate (CNAS) a publicat lista serviciilor de care beneficiază de la 1 ianuarie 2026 persoanele înscrise în programele naționale de sănătate
19 dureri cronice care sunt legate de stările emoționale
LipoCurcumin – când biodisponibilitatea schimbă complet valoarea biologică a curcuminei
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
Ce trebuie să facă un român ca să se salveze în 2026–2030?
Manifestări dedicate Zilei Unirii Principatelor Române, organizate la Târgoviște
Centura Pucioasa–Fieni avansează în procedurile tehnice