A fost anulată prima amendă pentru nepurtarea măștii de protecție în aer liber, după ce Curtea Constituțională a decis că ordonanța prin care se impune această măsură nu este legală. Într-o intervenție la Antena 3, avocatul Gheorghe Piperea i-a îndemnat pe românii care au fost amendați să ceară și despăgubiri în momentul în care solicită anularea penalizării.
„Eu sugerez românilor ca în momentul în care vor cere anularea acestor amenzi să înceapă să solicite și despăgubiri de la cei care au făcut posibile aceste amenzi, mă refer la emitenții actelor normative. Cineva trebuie să înceapă să plătească pentru asta, și acel cineva nu poate să fie în continuare statul român, adică noi plătitorii de taxe și impozite.
În această hotărâre nici nu s-a ținut cont de faptul că acea decizie a Curții Constituționale încă nu este publicată în Monitorul Oficial, ceea ce înseamnă încă o lecție serioasă dată politicienilor, care nu s-au grăbit să ia niciun fel de măsură pentru a pune de acord legislația și decizia Curții Constituționale. Instanța a spus că nu este nevoie de publicarea în Monitorul Oficial, această ordonanță nu există, ea a fost desființată de Curtea Constituțională. Efectele sunt imediate, deci trebuie să se anuleze toate acele amenzi care au fost date în cursul existenței acestei ordonanțe.”, a transmis avocatul Gheorghe Piperea la Antena 3.
Citește și:

EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Mario a fost ucis și îngropat de colegii săi din invidie! Crimă produsă cu bestialitate de 3 minori cu vârste de 13 și 15 ani
Compania Pfizer îi cere României 564 de milioane de euro pentru cele 29 de milioane de doze de vaccin pe care nu le-a mai cumpărat
”Iertați-mă, părinte, n-am putut veni azi la Biserică. Am plătit 6 milioane pe pastile.” Drama bătrânilor din România
Apel umanitar de la preotul Damaschin: „Copiii noștri îngheață în case iar noi rămânem fără lemne!”
Un cetățean indian a salvat o fetiță de 5 ani din lacul înghețat din Parcul Romanescu, Craiova
Aurelian Cotinescu: Pensiile magistraților amânate de CCR. România poate pierde 230 de milioane de euro din PNRR.
SPIRITUALITATE
Luna nouă în Capricorn: Învățăm să stabilim limite, nu doar cu ceilalți, ci și cu noi înșine
BOR plătește impozite conform legislației în vigoare
De 26 ani săvârșim Boboteaza în staţiunea Straja alături de sute de turişti
Ce să eviți în ultima zi a anului
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Urogynecological Physiotherapy – What It Is and Who It Helps
Inteligența Artificială și reforma sistemului de sănătate, în dezbatere la CCIA Timiș
Cabinele de sauna cu infrarosu: beneficii, functionare si de ce sunt tot mai populare
Casa Națională de Asigurări de Sănătate (CNAS) a publicat lista serviciilor de care beneficiază de la 1 ianuarie 2026 persoanele înscrise în programele naționale de sănătate
19 dureri cronice care sunt legate de stările emoționale
LipoCurcumin – când biodisponibilitatea schimbă complet valoarea biologică a curcuminei
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
Ce trebuie să facă un român ca să se salveze în 2026–2030?
Manifestări dedicate Zilei Unirii Principatelor Române, organizate la Târgoviște
Centura Pucioasa–Fieni avansează în procedurile tehnice