Ședință solemnă în Parlament, la 15 ani de la aderarea la UE. Senatul şi Camera Deputaţilor se reunesc, miercuri, într-o şedinţă solemnă. Invitat special este șeful diplomației franceze, Jean-Yves Le Drian, care va susţine o alocuţiune. Franţa a preluat, la 1 ianuarie, preşedinţia rotativă a Consiliului Uniunii Europene.
Deputat PSD Dâmbovița, Carmen Holban, prezentă la eveniment, a transmis un gând cu ocazia împlinirii a 15 ani de la aderarea României la Uniunea Europeană: ”Din 2007 și până acum, am demonstrat că suntem parte a acestei mari familii. Prin atitudine și prin realizările noastre am arătat că România este un stat al UE, care își merită pe deplin locul în această construcție europeană”.

România a devenit stat membru al blocului comunitar la data de 1 ianuarie 2007. Aderarea României la Uniunea Europeană a reprezentat unul dintre principalele obiective de politică externă ale statului român după 1990. Acest deziderat a fost asumat la nivel public de instituţii centrale şi personalităţi de marcă ale statului român, fiind deopotrivă un efort colectiv amplu al românilor.
În Parlamentul European, în legislatura 2019-2024, cetăţenii României sunt reprezentaţi de 33 de deputaţi europeni, aleşi prin vot direct în urma alegerilor desfăşurate la 26 mai 2019. Mandatul din perioada 2019-2024 este cel de-al patrulea pentru europarlamentarii aleşi din România şi al treilea mandat complet, de 5 ani.
În cadrul instituţiilor comunitare România este reprezentată de: un judecător la Curtea de Justiţie a Comunităţilor Europene – Octavia Spineanu-Matei (7 octombrie 2021-6 octombrie 2027); un judecător la Tribunalul Uniunii Europene – Mirela Stancu (1 septembrie 2019 – 31 august 2022); un membru în Curtea de Conturi – Viorel Ştefan, 15 membri în Comitetul Economic şi Social şi 15 membri în Comitetul Regiunilor, conform www.mae.ro. De asemenea, Banca Naţională a României face parte din Sistemul European al Băncilor Centrale, iar guvernatorul acesteia participă, ca membru cu drepturi depline, la Consiliul General al Băncii Centrale Europene şi la comitetele acesteia.
România a asigurat, pentru prima dată de la aderarea la Uniunea Europeană, în intervalul 1 ianuarie – 30 iunie 2019, preşedinţia rotativă a Consiliului Uniunii Europene, mandat care a coincis cu încheierea ciclului legislativ şi instituţional la nivelul Uniunii Europene pentru că la mijlocul primului semestru al anului 2019 s-au desfăşurat alegerile pentru Parlamentul European, fiind consemnat deopotrivă apogeul procesului de reflecţie politică asupra viitorului Uniunii reprezentat de Summit-ul desfăşurat la Sibiu la 9 mai 2019, urmate de definirea Agendei Strategice a Uniunii pentru 2019-2024 şi de procesul de redefinire a conducerii instituţiilor europene, potrivit mae.ro.
Citește și:
Carmen Holban, deputat: 15 ani de la aderarea României la Uniunea Europeană
Carmen Holban a participat la celebrarea Zilei Republicii India
Carmen Holban: Executivul are un ministru al Sănătății profesionist
Carmen Holban: Centre de evaluare și tratamente pentru persoanele infectate cu noul coronavirus
Carmen Holban: De la 1 ianuarie, pachetul social propus de PSD intră în vigoare
Carmen Holban, deputat: Ministerul Sănătății trebuie repoziționat ca autoritate națională care să ia decizii pentru controlul pandemiei
”Oamenii ar vrea ca binele să li se întâmple, să li se ofere de-a gata, fără ca ei sa facă ceva pentru el. Ori așa ceva nu se poate! Nimic nu se face fără noi, fără participarea noastră. Starea de bine apare abia după ce am experimentat starea de rău. Abia după ce am văzut ce nu ne place, ce ne doare, ce ne face să suferim, abia atunci înțelegem că nu mai vrem și începem să ne căutam binele. Insă binele îl găsim doar în legatura noastră cu creatorul, cu Dumnezeu.” http://oficialmedia.com/de-ce-au-oamenii-nevoie-de-repere/
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ședința pentru adoptarea modificărilor fiscale începe cu 2 ore mai târziu decât a fost programată
Ce mai poti citi
Controale în farmacii
Locuri de muncă în Dâmbovița: 703 posturi disponibile din care 17 pentru studii superioare
Încep înscrierile pentru ediţia a IX-a 2023 a Bienalei Naţionale de Gravură „Gabriel Popescu”