Meciul cu Andrea Petkovic a fost unul greu, a declarat Simona Halep imediat după victorie. Urmăriți declarația completă și un colaj video.

Simona a controlat jocul
A durat o oră și 30 de minute, a fost echilibrat în primul set, când Simona s-a întrebuințat serios pentru a-l câștiga. În setul 2, profitând și de accidentarea lui Petkovic la genunchiul drept, Halep a controlat jocul cu autoritate.
Simona Halep, liderul WTA, a declarat, după calificarea în optimi la Roland Garros, că se aştepta la un meci greu cu germanca Andrea Petkovic, subliniind că este fabulos că atâţia oameni au venit să o vadă pe terenul 18 de la French Open.
A declarat Simona Halep:
„M-am aşteptat la un meci greu, am mai jucat cu ea, a fost o bătălie grea în primul act, psihologic m-am bucurat că am câştigat primul set. Este o adeversară redutabilă. E ceva fabulos că atâţia oameni au venit să mă vadă pe terenul 18, au fost mulţi români, este minunat”, a declarat Halep la Eurosport, citată de News.ro.
Optimi cu Elise Mertens
Belgianca Elise Mertens, locul 16 WTA, favorita 16 la Paris, o așteaptă pe Simona în optimi. Ea a trecut sâmbătă de Daria Gavrilova din Australia, locul 25 în lume, scor 6-3, 6-1. O singură dată s-au mai întâlnit Halep si Mertens, la ediția din acest an a Mastersului de la Madrid, când Simona a câștigat clar cu 6-0, 6-3.
Video din meciul Simona Halep- Andrea Petkovic, Roland Garros 2018

EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Consumul de creier uman și boala Kuru: istorie și știință
Avocatul Poporului: Ni se cere să suportăm costul unei zile de boală, deși contribuim lunar la sistemul de asigurări sociale
Șoc în Franța! 10 bărbați au drogat și violat un băiat de 5 ani adus chiar de tatăl său la o petrecere de gay
Mălăieș are 11 joburi, nici el nu știe unde mai lucrează. Românii fac foamea și frigul în casă
Lista oamenilor influenți din dosarele Epstein. De la Elon Musk la fostul prinț Andrew
Strigăt de ajutor pentru Adelin Sabin – o luptă contracronometru pentru viață
SPIRITUALITATE
Parohia din Bărbăteni- Lupeni inclusă într-un proiect național al BOR
Luna nouă în Capricorn: Învățăm să stabilim limite, nu doar cu ceilalți, ci și cu noi înșine
BOR plătește impozite conform legislației în vigoare
De 26 ani săvârșim Boboteaza în staţiunea Straja alături de sute de turişti
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Carmen Holban a votat pentru dreptul pacientului la a doua opinie medicală decontată de CNAS
”Prin comunicare și dialog, pot fi identificate soluții concrete pentru îmbunătățirea sistemului de sănătate„
Una din cinci persoane din UE se află expuse riscului de sărăcie sau excluziune socială
Grija pentru mobilitatea ta – cum îți susții articulațiile pentru o viață activă și echilibrată
Consumul de creier uman și boala Kuru: istorie și știință
Servicii dermatologie Pitesti – abordare medicala moderna pentru sanatatea pielii
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
Carmen Holban a votat pentru dreptul pacientului la a doua opinie medicală decontată de CNAS
În „Anul Iancu de Hunedoara”, imaginea marelui erou domină centrul oraşului
Oamenii de știință regândesc modul în care interacționează vulcanii și faliile Pământului