Cele trei izbânzi pentru o viață nouă – Calea către noi înșine

Calea către noi înșine este drumul parcurs până aici. Fiecare acțiune din trecut și-a avut importanța sa în dezvoltarea noastră.

”Recunoașterea că acești pași, uneori greșiți și de cele mai multe ori inconștienți, au făcut parte din arsenalul de luptă pentru o viață nouă, relevă dorința de căutare a Sinelui Profund.”

Prima izbândă în calea către noi – Identificarea suferinței

Fiecare acțiune din trecut și-a avut importanța sa în dezvoltarea noastră. Recunoașterea că acești pași, uneori greșiți și de cele mai multe ori inconștienți, au făcut parte din arsenalul de luptă pentru o viață nouă, relevă dorința de căutare a Sinelui Profund. Aceasta a simbolizat etapa esențială schimbării, perioadă care a venit peste existența tulbure să ne limpezească ființa.

Și cum să ne îndoim de urcarea noastră spirituală când râul devine mai limpede în amonte?! Dacă vedem mai clar acum, asta se întâmplă tocmai pentru că ne ridicăm pe culmi cât mai înalte. Durerea ne-a temperat, căderile ne-au făcut mai rezistenți. Iar dacă am ajuns aici, în punctul în care vedem pietrele de pe albia râului, înseamnă că am căștigat înțelepciunea. Ea nu putea fi dobândită în alt mod.
”V-am spus aceste lucruri ca să aveți pace în Mine. În lume veți avea necazuri; dar indrăzniți, Eu am biruit lumea.” (Ioan.16:33). Când reușim să ne pipăim și să ne redescoperim, ne dăm seama că trupul nostru fizic, emoțiile și mintea, s-au aflat pe marginea prăpastiei. Atunci, prima victorie este aceea că suntem vii, că am văzut la timp boala corpului și a spiritului.

Acceptarea trecutului – A doua izbândă în calea către noi

Evoluția este de fapt povestea noastră, iar ceea ce suntem astăzi datorăm durerilor, capcanelor, atitudinilor trecute distructive și autodistructive. Peste ele noi am venit și am spus: ”voi sunteți doar întămplări, eu sunt ceea ce vreau să fiu” – ca să-l parafrazez pe C.G. Jung- moment în care am ales să vindecăm trecutul. Să tolerăm existența sa într-o casă veche din curtea ființei noastre. O curte a trecutului, plină de iarbă moale și verde viu, în care tocmai am turnat temelia casei noi, piatră cu piatră.

Faptele noastre greșite, durerile, rănile, rușinile, toate vor sta în casa mică și veche din curtea noastră. Ele au fost armele esențiale în lupta cu eul subconștient, cu acel Sine Negativ care ne măcinase ființa dată de Dumnezeu. Fără aceste efecte negative noi nu ne-am fi vindecat niciodată și nu am fi găsit calea către noi înșine.
Nu trebuie să ne urâm stările din trecut deoarece ele au fost alarmele noastre, au fost strigătul de luptă care a dus la înfrângerea cauzelor. Iată a doua victorie pe drumul spre Sinele Profund.

A treia izbândă în Calea către noi – Cunoașterea necunoscutului 

De-a lungul timpului, chiar dacă am fost conștienți sau nu, chiar dacă am recunoscut sau nu, limitările la care am fost supuși mereu ne-au ținut înlănțuiți în confortul propiei dureri după proverbul degradant: ”rău cu rău, dar mai rău fără rău”.

În realitate răul ramâne rău în toate situațiile, iar această sintagmă ca obicei strămoșesc, denotă frica de necunoscut în absența răului cunoscut. Necunoscutul poate fi marele bine pe care ne e teamă să îl atingem. Adesea perpetuăm starea de suferință ca o normalitate și implicit, pierind într-o eroare totală și iremediabilă. Fericiți cei care încearcă să cunoască necunoscutul!
Când am găsit sursa de putere, când ne-am descoperit călăuza sau pur și simplu călăuza ne-a găsit pe noi, atunci am pășit cu frică spre o nouă identitate. Fiecare pas făcut ne-a adus o apropiere de oameni, o înțelegere a lucrurilor dincolo de captivitate. O contopire cu Dumnezeu-prieten, așa cum îl vedem noi și, despre care până atunci credeam că este o autoritate restrictivă.

Începem să ne conturăm Sinele Profund și îi vedem forța – detectăm în noi calități și stări nebănuite. Deodată percepem: sănătate fizică, luciditate, dorința de acțiune, explorare, cumpătare, bucurie, siguranță și liniște. Acestea sunt elemente care pot fi puse peste pietrele de temelie ale casei noi din curtea fiintei noastre. Iată a treia victorie în drumul spre Sinele Profund.

Renașterea și independența spiritului – Izbânda supremă în Calea către noi

Ajunși la sinele dat de univers este ca și cum ne-am întoarce la propria naștere pe care o vom crește fără dependențe, fără izolări, fără exploatări dogmatice. Christina Grof spunea că ”religia este pentru cei care nu vor să ajungă în iad, iar spiritualitea este pentru cei care au fost în iad și nu vor să se întoarcă acolo.”

Marele secret al renașterii este să refuzăm a fi instrumentele oamenilor și obiceiurilor lor. Să ne creștem ființa uitând și/sau iertând toate câte ni s-au inoculat ca adevăruri, când de fapt erau teorii de înrobire și captivitate. Copacul, râul, aerul, lumina și tot ce nu este făcut de om, nu se supun niciunui individ, societate și religie. Ele au autonomie – sunt Creația însăși!
Doar trăind în fluxul natural și armonios al Creației, putem atinge cele mai înalte valori spirituale. Acea parte de la izvor a râului, acolo unde apa devine vie și cerul ne umple ființa. Așadar să redevenim natură și să ne creștem laolaltă cu Întregul ei. Aceasta este victoria spiritului și forța Sinelui Profund.

Cristi Iordache – 2009, Pokhara, Nepal – Fragment din ”Tehnici de superviețuire”

Cristi Iordache

călător pe la reviste pe la câteva edituri „…spunea mama: fluturii făceau curte florilor şi-atunci am mişcat prima dată, apoi zi de zi pântecu-i zvâcnea aşa cum ţi se zbate ochiul stâng. când m-am născut căzuse bruma. eu n-am vrut sa ucid fluturii” în rest, căţărare liberă

Distribuie acest articol Oficial Media