Astăzi, 25 septembrie celebrăm 32 de ani în care Serviciul Mobil de Urgență, Reanimare și Descarcerare SMURD, prin echipele sale de salvatori a reușit să se poziționeze în toți acești ani, ca parte indispensabilă a sistemului național integrat de urgență, salvând vieți, dând o nouă șansă la viață celor aflați în suferință.
Timp de 32 de ani sistemul INTEGRAT de răspuns la urgențe s-a transformat continuu, a evoluat, fiind mereu orientat în a răspunde prompt și eficient nevoilor cetățenilor.
De la o ambulanță achiziționată prin resurse proprii care acorda asistență medicală de urgență pacienților căzuți în stradă, în Târgu Mureș, în 1990, astăzi, vorbim de un sistem complex, integrat, care funcționează la nivel național, regional și local și care integrează mai multe entități civile și militare cu scopul de a face față urgențelor curente, dar și celor deosebite, inclusiv dezastrelor în cazul în care acestea apar.
Performanțele dobândite în timp de către salvatori prin misiunile dificile și complexe la care au participat și continuă să participe, arată fără îndoială cât de mult a evoluat sistemul integrat de urgență. Inclusiv participarea la concursurile internaționale de profil și obținerea unor locuri fruntașe în clasamentele finale, arată ce înseamnă pregătirea personalului paramedical și grija care este dată acestui sistem.
Personalul paramedical, alături de celelalte structuri de urgență, aflate în coordonarea #DSU (#pompieri, #medici și #asistenți din cadrul #SAJ/#SABIF și din cadrul #UPU/CPU, #piloți, #salvamontiști și #voluntari) sunt componente indispensabile ale sistemului integrat de urgență, care împreună, luptă în scopul de a salva vieți!
”32 de ani de când toți cei care îmbracă haina SMURD luptă permanent pentru a readuce șansa la viață celor aflați în nevoie. 32 de ani de când mii de medici, asistenți, pompieri, piloți și voluntari dovedesc curajul, devotamentul și responsabilitatea în lupta cu secundele. Astăzi, mâine și în fiecare zi, vă mulțumim pentru tot ceea ce faceți pentru noi! ” a ținut să transmită ministrul de Interne, Lucian Bode.

EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Mario a fost ucis și îngropat de colegii săi din invidie! Crimă produsă cu bestialitate de 3 minori cu vârste de 13 și 15 ani
Compania Pfizer îi cere României 564 de milioane de euro pentru cele 29 de milioane de doze de vaccin pe care nu le-a mai cumpărat
”Iertați-mă, părinte, n-am putut veni azi la Biserică. Am plătit 6 milioane pe pastile.” Drama bătrânilor din România
Apel umanitar de la preotul Damaschin: „Copiii noștri îngheață în case iar noi rămânem fără lemne!”
Un cetățean indian a salvat o fetiță de 5 ani din lacul înghețat din Parcul Romanescu, Craiova
Aurelian Cotinescu: Pensiile magistraților amânate de CCR. România poate pierde 230 de milioane de euro din PNRR.
SPIRITUALITATE
Luna nouă în Capricorn: Învățăm să stabilim limite, nu doar cu ceilalți, ci și cu noi înșine
BOR plătește impozite conform legislației în vigoare
De 26 ani săvârșim Boboteaza în staţiunea Straja alături de sute de turişti
Ce să eviți în ultima zi a anului
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Urogynecological Physiotherapy – What It Is and Who It Helps
Inteligența Artificială și reforma sistemului de sănătate, în dezbatere la CCIA Timiș
Cabinele de sauna cu infrarosu: beneficii, functionare si de ce sunt tot mai populare
Casa Națională de Asigurări de Sănătate (CNAS) a publicat lista serviciilor de care beneficiază de la 1 ianuarie 2026 persoanele înscrise în programele naționale de sănătate
19 dureri cronice care sunt legate de stările emoționale
LipoCurcumin – când biodisponibilitatea schimbă complet valoarea biologică a curcuminei
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
Curs Coafor Acreditat în TÂRGOVIȘTE. Înscrie-te acum și devino Hairstylist profesionist!
Color the Village ajunge în Macedonia!
Hora Unirii în Straja și Pasul Vâlcan