Corneliu Ștefan, președintele Consiliului Județean Dâmbovița, a transmis un mesaj cu ocazia Festivalului Național de Romanțe ”Crizantema de Aur”, ediția cu numărul 56, desfășurat în perioada 19-21 octombrie 2023 la Târgoviște.
”O bijuterie a patrimoniului românesc
Județul Dâmbovița are, în istoria sa, simboluri excepționale ale patrimoniului românesc, material și imaterial. Unul dintre acestea reprezintă o „bijuterie a coroanei”, așa cum inspirat este numit de specialiști Festivalul Național de Romanțe „Crizantema De Aur”.
Anul trecut, la redeschiderea Curții Domnești, regretatul academician Răzvan Theodorescu și-a încheiat discursul cu un mesaj emoționant: „Pentru mine, Târgoviște rămâne Târgoviștea romanței, Târgoviștea istoriei, Târgoviștea unor intelectuali de primă mână”. Tot anul trecut, cu ocazia primei ediții a Zilelor Județului Dâmbovița, celebrată de noi și la Muzeul „Casa Romanței” din Târgoviște, un alt mesaj a impresionat profund audiența, fiind rostit de marele om de cultură, muzeolog, prof. Univ. Dr. Ioan Opriș, fost secretar de stat în Ministerul Culturii: „Înființarea Muzuelui Casa Romanței este un gest fondator și patriotic. Romanța este identitară. Ce avem în acest muzeu se cuvine să intre în tezaurul României. Să salvgardăm acest tezaur și să-i garantăm o dezvoltare.” Așadar, este misiunea noastră de a oferi generațiilor viitoare astfel de repere ale identității noastre culturale. Festivalul Național de Romanțe „Crizantema de Aur” va scrie și anul acesta noi file de istorie, la cea de-a 56-a ediție, pe scena cea mai elegantă a romanței românești din țara noastră. Personalităților care ne vor onora cu prezența și cu implicarea în organizarea evenimentului le mulțumim. Le urăm mult succes concurenților și invitaților veniți la Târgoviște din toate zonele istorice ale României, din Republica Moldova și din Diaspora, cu convingerea că și ediția din acest an va aduce multă bucurie românilor de pretutindeni, prezenți în sala de spectacol sau în fața micilor ecrane.” (Corneliu Ștefan, președintele Consiliului Județean Dâmbovița)


EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Psiholog: Prăbușirea Omertei sub greutatea acuzațiilor de abuz sexual și psihologic
Ion Duvac, doctor in psihologie își hărțuiește se%ual pacientele: ”Ia dă-ți tu voie să vedem ce-i cu păsărica ta.”
Șefii de spitale ar putea avea salarii mărite cu 40%. Ce prevede noul proiect de lege aflat pe masa Senatului
Românii vor plăti mai mult la sistemul public de pensii începând cu 1 iulie 2026
Cum se schimbă vârsta de pensionare la femei începând din acest an
Văduva lui Gabriel Cotabiță, reținută într-un dosar de proxenetism. Alina Cotabiță promova fetele pe internet
SPIRITUALITATE
Care sunt semnele trezirii spirituale. Schimbări intense la nivelul ADN-ului
Parohia din Bărbăteni- Lupeni inclusă într-un proiect național al BOR
Luna nouă în Capricorn: Învățăm să stabilim limite, nu doar cu ceilalți, ci și cu noi înșine
BOR plătește impozite conform legislației în vigoare
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Abdominoplastia după sarcină: ce trebuie să știi înainte de a lua o decizie
CNAS spune STOP practicilor ilegale din Sănătate
Cum îți susții organismul în perioadele solicitante și îți menții echilibrul zilnic
Primul consult ginecologic postpartum: ghid pas cu pas
Carmen Holban a votat pentru dreptul pacientului la a doua opinie medicală decontată de CNAS
”Prin comunicare și dialog, pot fi identificate soluții concrete pentru îmbunătățirea sistemului de sănătate„
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
Abdominoplastia după sarcină: ce trebuie să știi înainte de a lua o decizie
Primăria Târgoviște anunță măsuri pentru relocarea sălilor de jocuri de noroc
De joi, traversarea pe Calea București se face doar pe pasarelă. Investiția intră oficial în funcțiune