Medici care omoară cu buna ştiinţă, deshumare, crime la terapie intensivă. Trăim cel mai mare scandal din sistemul medical din România în ultimii 35 de ani. În 4 zile, săptămâna trecută, ar fi fost ucişi 17 oameni, pacienţi la terapie intensivă la Spitalul bucureştean Sf. Panteliom. Cum? Prin întreruperea tratamentului care îi ţinea în viaţă.

Acuzaţia, făcută tot de un cadru medical, este cercetată de procurori, Ministerul Sănătăţii şi Colegiul mediciilor şi este probabilă deshumarea celor 17 trupuri. Repet dacă lucururile se confirmă este înfiorător, este dovada faptului că sistemul nostru de sănătate este profund bolnav, criminal şi niciunul dintre noi nu va mai avea încredere în el.
Acuzațiile grave ale unei asistente de la secția ATI a Spitalului „Sf. Pantelimon” – conform cărora au murit 17 pacienți la începutul lunii aprilie din cauza neadministrării de noradrenalină suficientă – sunt acum pe masa Ministerului Sănătății, Parchetului și Colegiului Medicilor.
Ce încredere ai mai putea avea în perioada pandemiei când s-a dovedit prin deshumări și autopsii că unii pacienți au fost uciși. Același lucru îl susține și doctorul Ciuhodaru care afirmă că sistemul medical este lipsit de orice credibilitate. Încă o asistentă susţine varianta deceselor suspecte de la Sf. Pantelimon.
Familiile pacienţilor se revoltă: „Ştiu că tatăl meu a fost ucis”
Europa Liberă a spus cap la cap faptele de la Spitalul „Sf. Pantelimon” și le redă mai jos cronologic:
Ministrul Rafila a trimis Corpul de Control
Întrebat dacă 20 de decese în trei zile este un număr neobişnuit de mare, ministrul a răspuns: „Este un număr, chiar şi pentru o Secţie de Terapie Intensivă, un număr neobişnuit de mare, trebuie să vedem care au fost cauzele deceselor, dacă este vreo culpă medicală. Eu nu vreau să ajungem într-o astfel de situaţie în care o reclamaţie neasumată, nedând nume, a unui asistent medical constituie un element de acuzare pentru medici. Nu este corect. Corpul medical, medicii îşi fac datoria în spitalele din Bucureşti, România, şi nu cred că putem să tragem concluzii pripite în urma unei afirmaţii neverificate”.
„În primul rând, dacă există o astfel de situaţie gravă, nu înţeleg de ce ar trebui să treacă trei zile, dacă în intervalul 4 – 7 aprilie s-au petrecut aceste lucruri, de ce a mai aşteptat încă trei zile până să dezvăluie aceste lucruri care sunt extrem de grave dacă ar fi adevărate. (…) Am înţeles că s-a făcut şi o sesizare penală. Nu am informaţii de la Parchet în acest sens, dar cu siguranţă noi vom colabora şi va colabora şi conducerea spitalului în acest sens, dacă va fi necesar”, a mai arătat ministrul.
O femeie din Arad a fost deshumată după ce medicii au spus că a murit de Covid în pandemie
Un asistent medical din Dâmbovița a murit subit în fața soției și a copilului la doar 30 de ani
Experimentul “Univers 25”. Cum poate arăta o lume ideală și paralela cu societatea de astăzi
călător pe la reviste pe la câteva edituri „…spunea mama: fluturii făceau curte florilor şi-atunci am mişcat prima dată, apoi zi de zi pântecu-i zvâcnea aşa cum ţi se zbate ochiul stâng. când m-am născut căzuse bruma. eu n-am vrut sa ucid fluturii” în rest, căţărare liberă

EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Mario a fost ucis și îngropat de colegii săi din invidie! Crimă produsă cu bestialitate de 3 minori cu vârste de 13 și 15 ani
Compania Pfizer îi cere României 564 de milioane de euro pentru cele 29 de milioane de doze de vaccin pe care nu le-a mai cumpărat
”Iertați-mă, părinte, n-am putut veni azi la Biserică. Am plătit 6 milioane pe pastile.” Drama bătrânilor din România
Apel umanitar de la preotul Damaschin: „Copiii noștri îngheață în case iar noi rămânem fără lemne!”
Un cetățean indian a salvat o fetiță de 5 ani din lacul înghețat din Parcul Romanescu, Craiova
Aurelian Cotinescu: Pensiile magistraților amânate de CCR. România poate pierde 230 de milioane de euro din PNRR.
SPIRITUALITATE
Luna nouă în Capricorn: Învățăm să stabilim limite, nu doar cu ceilalți, ci și cu noi înșine
BOR plătește impozite conform legislației în vigoare
De 26 ani săvârșim Boboteaza în staţiunea Straja alături de sute de turişti
Ce să eviți în ultima zi a anului
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Urogynecological Physiotherapy – What It Is and Who It Helps
Inteligența Artificială și reforma sistemului de sănătate, în dezbatere la CCIA Timiș
Cabinele de sauna cu infrarosu: beneficii, functionare si de ce sunt tot mai populare
Casa Națională de Asigurări de Sănătate (CNAS) a publicat lista serviciilor de care beneficiază de la 1 ianuarie 2026 persoanele înscrise în programele naționale de sănătate
19 dureri cronice care sunt legate de stările emoționale
LipoCurcumin – când biodisponibilitatea schimbă complet valoarea biologică a curcuminei
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
Curs Coafor Acreditat în TÂRGOVIȘTE. Înscrie-te acum și devino Hairstylist profesionist!
Color the Village ajunge în Macedonia!
Hora Unirii în Straja și Pasul Vâlcan