Ministrul Muncii și Protecției Sociale, Raluca Turcan, s-a aflat în vizită de lucru în județul Hunedoara.
Prefectul județului Hunedoara, Călin Petru Marian și subprefecții Oana Andreea Biriș și Lorincz Szell au însoțit delegația oficială condusă de Raluca Turcan.
Din delegație au făcut parte: Maria Mareș, președinte Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă, Dantes Bratu, Inspector General de Stat, Inspecția Muncii, Vetuța Stănescu, deputat PNL și Monica POP, consilier al ministrului. În prima parte a zilei, ministrul Muncii și Protecției Sociale a vizitat spațiile de producție ale unui important agent economic din Deva, „EUROSPORT DHS” S.A. și a participat apoi la deschiderea Bursei locurilor de muncă, organizată de A.J.O.F.M. pe platoul din Piața Unirii din Deva.

”Am vizitat în cursul acestei zile fabrica de biciclete electrice DHS, de la Deva, companie care contribuie substanțial la renumele României ca piață puternică de export de biciclete electrice în Europa. DHS Deva este nu numai creatoarea unui brand recunoscut, care s-a dezvoltat prin investiții și performanță, ci și o companie care a implementat cu succes ideea de învățământ dual, o necesitate în condițiile actuale ale pieței de muncă”, spus presei, ministrul Raluca Tucan. La Bursa locurilor de Muncă au expus ofertele de angajare 20 de firme hunedorene care au avut disponibile aproape 300 locuri de muncă.

”Am constatat că există pe piață locuri de muncă disponibile, precum și persoane cu educația și calificarea de a le ocupa. Pe de alte parte, în evidențele AJOFM Hunedoara se află în jur de 5 600 de șomeri, dintre care aproape 3 100 beneficiari de indemnizaţie de şomaj și 2 500 șomeri neindemnizați. 15% din total nu au studii ori au doar școala primară. Venim în sprijinul celor care nu au reușit să finalizeze o formă de învățământ cu programul „A doua șansă”, dar și prin facilitarea accesului celor cu “învățământ primar incomplet” la anumite programe de calificare.

Programul delegației oficiale condusă de ministrul Raluca Turcan a continuat și cu o întâlnire avută la Inspectoratul Școlar Județean cu administratori ai unor companii mari din județul Hunedoara. Discuțiile au fost în principal referitoare la îmbunătățirea și eficientizarea acordării serviciilor către angajatori. Companiile din județul Hunedoara au fost susținute prin măsuri active pentru care s-au plătit aproximativ 120 de milioane de lei, de la începutul pandemiei. La nivel național, s-au plătit 7,3 mld. lei pentru a salva 1,2 milioane de locuri de muncă.

EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Aurelian Cotinescu: Pensiile magistraților amânate de CCR. România poate pierde 230 de milioane de euro din PNRR.
Protest cu 20.000 de oameni la București. ”Nu avem cu ce trăi! Jos Guvernul! Să vă fie rușine!”
Cum obțin instituțiile bani de la populație. Marketing pentru fericire
Analistul Adrian Negrescu: „Tot mai mulți oameni vor fi nevoiți să renunțe la locuințele lor”
Taxa pe proprietate poate fi considerată ABUZIVĂ? Ce răspunde avocatul Minoi Marian
Nu este reforma, este expropriere fiscală mascată!
SPIRITUALITATE
BOR plătește impozite conform legislației în vigoare
De 26 ani săvârșim Boboteaza în staţiunea Straja alături de sute de turişti
Ce să eviți în ultima zi a anului
O analiză lucidă asupra haosului major prin care trece omenirea, astăzi, când suprimarea e definită ca salvare
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Cabinele de sauna cu infrarosu: beneficii, functionare si de ce sunt tot mai populare
Casa Națională de Asigurări de Sănătate (CNAS) a publicat lista serviciilor de care beneficiază de la 1 ianuarie 2026 persoanele înscrise în programele naționale de sănătate
19 dureri cronice care sunt legate de stările emoționale
LipoCurcumin – când biodisponibilitatea schimbă complet valoarea biologică a curcuminei
E timpul să arătăm solidaritate pentru un copil care are dreptul la viață!
Uleiul de morcov — soare lichid pentru piele și suflet
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
Aurelian Cotinescu: Pensiile magistraților amânate de CCR. România poate pierde 230 de milioane de euro din PNRR.
Concursul Național de Interpretare Instrumentală SONOART și Masterclass de pian cu Sabina Oprea
Conducerea Consiliului Județean Dâmbovița, discuții privind proiectele județului și noile finanțări europene