Oficial Media

Echipa unui ziar nu este formata doar din redactori, ci mai ales din cititorii săi!

Încălcarea drepturilor omului vs. coronavirus. S-a creat un precedent extrem de periculos

S-a creat un precedent extrem de periculos. Românii au pierdut tot ceea ce câștigaseră prin Revoluția din 1989. Chiar dacă mai șchiopătată, libertatea de exprimare și mai ales cea de mișcare nu fuseseră luate acestei nații greu încercate jumătate de secol de regimul comunist.

Studiind presa românească și internațională, de la începutul anului și până acum, am reușit să adun date care să mă ajute să fac referire la aceste măsuri exagerate. Nu este vorba despre opinia mea, ci a tuturor celor cu care am relaționat, personal. Și să se înțeleagă foarte clar că  am luat în calcul mai ales informațiile ”sursei oficiale” pe care le-am dat publicității în mod constant.

Încălcarea drepturilor omului vs. coronavirus
Fotocredit: Stephen Lovekin

Încălcarea drepturilor omului vs. coronavirus

Veți spune că este vorba despre fix câteva luni, până trece pandemia. Nu, domnilor. Această epidemie reprezintă un pericol, după cum afirmă specialiștii, dar la scară extrem de redusă comparativ cu alte molimi și virusuri cu care organismul uman trăiește de la naștere și până la moarte. Puteți să vă documentați ascultând specialiștii din centrele renumite de cercetare virologică.

Pentru a vă putea oferi o realitate dincolo de haosul creat de ”unica celulă de criză” la care aveați acces, am publicat pentru cititorii noștri mai multe puncte de vedere ale unor personalități de renume mondial. Știu că isteria v-a fost inoculată emoțional prin canalele media, prin acea propagandă repetitivă ca o jelanie. Ați învățat să trăiți cu moartea fără ca ea să existe. Înțeleg majoritatea semenilor care cred ceea ci li s-a implantat subliminal, anume faptul că ”acest dușman invizibil” atacă mortal. Chiar îl numeam într-un articol, un Jason Statham, creat pentru manipularea maselor.


Specialiști, virologi, jurnaliști, oameni de cultură, politicieni, despre starea actuală:

Top 30 de articole de la izbucnirea epidemiei coronavirus


Spun pentru manipularea maselor fiindcă ăsta nu este un virus atât de inteligent încât să-i poată ocoli pe Trump, pe Merkel și Macron dar să-l ia, subit, pe Paul Goma. Nu s-a dovedit că ar avea puterea de selecție pe criterii sociale sau profesioanale. Prin urmare cei care au intrat în contact cu el ar fi fost primele victime, cele din sistemul medical, femei de serviciu, asistente, medici, zeci de mii de oameni din țară, sute de mii în Europa și milioane la nivel mondial. Sistemul medical, cu hârtia aia creponată la nas, ar fi fost ucis pe de-a-ntregul în primele zile ale atacului ”dușmanului invizibil”. Deci pentru ce ni s-a ordonat să stăm în casă? De ce nouă ni s-a interzis să mergem pe stradă, ni s-a interzis să ne bucurăm de soare, de parcuri, de primavară?

O sinteză șocantă:

M.J. Ryan: ”Să intrăm în case, să-i îndepărtăm și să-i izolăm”


Politicienii acuză la unison încălcarea libertăților. Trump taie fondurile OMS

Președintele Senatului, Titus Corlățean, spune clar că ni s-a luat dreptul la libertatea de mișcare, la libertatea de exprimare și este adevărat întrutotul. De fapt majoritatea parlamentarilor spun că este un fakevirus, unii mai voalat, alții mai direct.

Aș vrea să cred că este vorba doar despre o neputință a specialiștilor cu care este înconjurat președintele Iohannis, că sunt măsuri luate de premierul Orban la sfaturile unor oameni nepricepuți. Nu vreau să mă gândesc la alte interese și scopuri politice neomarxiste, deși răul făcut prin ”arestarea provizorie la domiciliu” a fost cu mult mai mare decât al oricărei gripe care ucisese în istoria recentă -de o sută de ori mai mult. Motiv pentru care, deunăzi, președintele Statelor Unite, Donald Trump, a propus tăierea tuturor fondurilor alocate Organizației Mondiale a Sănătății. Știți de ce? Pentru incopetență și pentru modul hiperbolic de a prezenta această epidemie, nenorocind colateral, milioane de suflete.

Astăzi, cei din casă i-ar fi plâns pe cei de afară

Cogito, ergo sum. Mă întreb, ca orice om, de ce acest virus nu a ras forțele de ordine care ne păzesc să nu ieșim.  Dacă ucigașul invizibil pândea la colț de stradă, ar fi ucis miliții, jandarmerii, armate, zeci de mii de oameni în țară, sute de mii în Europa și milioane la nivel mondial. Astăzi, noi cei din casă i-am fi plâns pe cei de afară. Sistemul medical și forțele de ordine ar fi dispărut de pe fața pământului imediat ce s-a întrupat acest ucigaș nevăzut.

Revin la hartia igienică din dreptul botului și afirm, conform specialiștilor, că aia este doar ca să nu-l plesnești cu virusul pe cel de lângă tine. Nici vorbă de a te apăra de Covid, când el există în toate și-n cele ce sunt. Așadar, pe o logică elementară, acest bau-bau apocaliptic de la TV, ar fi halit nemestecat tot ce găsea pe stradă, iar noi cei din spatele ferestrelor, i-am fi jelit și i-am fi pomenit online, la slujba de inviere.

Președintele Pro România, Victor Ponta, a acuzat public guvernul, la fel și președintele ALDE, Călin Popescu Tăriceanu. O fac politicienii, o fac specialiștii în virologie, cei care au dat drumul economiei în aproape toate țările europene, mai ales în cele în care s-au înregistrat cele mai multe cazuri de coronavirus. De asemenea, am citit în tot acest timp oameni de cultură din țară și de peste granițe care acuză măsura izolării forțate ca nefiind fondată.

Poporul român NU ESTE UN POPOR BOLNAV!

Faptul că nu avem o mortalitate ridicată este pentru că nu avem, cum ar fi spus un clasic în viață… Prima-i prima și a doua e a doua. Nu vi se datorează vouă, așa, pentru că ați băgat oamenii cu forța în casă… Ar fi murit cei de afară după cum am explicat mai sus și după cum este logic pentru cel mai mare prost simtomatic. Nu? Ar fi murit toți doctorii și polițiștii din lume? Toți grădinarii, toți cei care sunt afară. Acum ați împărțit lumea în două. Cu voia sau fără voia voastră, prost informați, prost sfătuiți, ați nenorocit milioane de oameni. Acum avem două lumi: cea de afară care nu pățește nimic și cea din casă care trebuie ”să se facă bine”. Ce patetic s-a pregătit la tv acel dicton, ”NE VOM FACE BINE” – sunteți penibili. Poporul român NU ESTE UN POPOR BOLNAV!

Ați confiscat primăvara, copiilor!

Sunt copii cărora le-ați confiscat această primăvară cu toate frumesețile ei, și care nu vă vor ierta niciodată. Nici noi, părinții lor, nu vă vom ierta.  Adevărul va ieși la iveală mai devreme sau mai târziu. Nu aș vrea să fie prea târziu pentru semenii mei, întrucât istoria a dovedit că marile atrocități s-au petrecut când oamenii au mers precum oile la tăiere.

Și nu este vorba despre un astăzi pe care îl vom duce târâș și nu, noi nu vom fi despăducheați la coborârea din vagoane, dar dacă se va ajunge acolo cu copiii și nepoții noștri, veți rămâne singuri să vă mâncați între voi. Căci ce ar veni după o nouă ”pandemie” la toamnă decât o altă arestare și apoi alta și alta, după ce ați învățat exercițiul lipsirii de libertate a norodului!

Starea de urgență a fost instaurată pe un motiv disproporțional cu gradul de pericol

Precedentul lipsirii de libertate a fost creat pe o temă falsă, starea de urgență a fost instaurată pe un motiv disproporțional cu gradul de pericol pentru umanitate. Nimeni nu dorește să se piardă nicio viață de om. Este dureros să pierzi pe cineva drag. Sunt de acord cu măsurile de igienă, cu educația populației în astfel de gripe și răceli, pojar, hepatite și orice virus care îi poate afecta mai ales pe cei cu alte boli grave și pe cei vârstnici.

Am stat de vorbă cu politicieni, cu specialiști, cu medici, cu oameni de cultură și cu oameni de rând, simpli cetățeni ca și mine. Ceea ce am scris aici este ceea ce am aflat de la ei. Cam acestea sunt informațiile pe care le-am adunat de la începutul anului și care mi-au permis această sinteză. Nu îndemn ca oamenii să nu respecte legile, ba din contră, le sugerez să fie cât mai atenți cu măsurile de igienă și recomand respectarea regulilor transmise de către guvern. Guvern care sper să țină cont de libertatea presei și să lase jurnaliștii să ia pulsul ucigașului nevăzut, direct în ”teatrul de operațiuni”. Nu mai ascundeți adevărul la umbra ”singurei surse oficiale”. Dacă nu e nimic fals, lăsați oamenii să se informeze.

A, și pentru starea de urgență, să știți că nu ne bombardează nici Zimbabwe, că nu cade niciun asteroid la Făurei și că nimeni nu scoate tentacule pe gură. Lipsirea de libertate va râmâne cel mai periculos precedent creat în România post-revoluționară. Punem pariu că pot sta peste o mie de oameni laolaltă în aeroport fără să pățească nimic? Că doar nu-i mai primea Angela Merkel în Germania cu ucigașul la purtător! Ce dracu!

M.J. Ryan: ”Să intrăm în case, să-i îndepărtăm și să-i izolăm”


Specialiști, virologi, jurnaliști, oameni de cultură, politicieni, despre starea actuală:

Top 30 de articole de la izbucnirea epidemiei coronavirus


Adevarul care nu se spune la tv:

Prelungirea stării de urgență. Îngropăm definitiv România?

Adevărul a fost demonstrat!

Țările unde viața s-a desfășurat normal au avut cele mai puține cazuri de Covid


Le Figaro: Măsurile luate pot face mai mult rău decât boala?


”Asta se numește dictatură. Starea de urgență este neconstituțională”


Europa iese treptat din izolare. Cehia, Danemarca, Norvegia, dau drumul la călătorii, grădinițe, școli, magazine


Vești bune pentru Europa. Unele țări de la 15 aprilie, renunță la izolare


Matei Vișniec – Anul în care ne mor bătrânii

Distribuie acest articol Oficial Media
Share