Declaratia Directorului general GRUP MEDIA SINGUR, scriitorul Stefan Doru Dancus,
referitoare la schimbarile din executivul Primariei Municipiului Targoviste.
Indignarea faţă de unii politicieni care pun pe primul plan interesele personale, politice si de grup, toată mascarada asta, este doar pentru a controla oraşul pentru a pune mâna pe putere. Aşa cum primarul poate fi directorul oricărei companii (poate deţine orice funcţie privată), poate rămâne primarul Târgoviştei până în 2016 când îi expiră mandatul pentru care a fost ales de cetăţeni.
Sunt mulţi oameni capabili, mulţi profesionişti indiferent de partidele politice din care fac parte, dar ca să schimbi un primar ales nu este de ajuns să invoci o hotărâre judecătorească, fiindcă am constatat că astfel de cazuri au existat şi există în ţară, cazuri care arată că actualul primar poate rămâne să-şi continue mandatul.
Să organizezi alegeri şi apoi să schimbi directori şi şefi de servicii, aşa cum sunt obişnuiţi să facă cei care se instaleaza în fotolii, înseamnă să dai oraşul înapoi cu câţiva ani.
Eram pe o pantă ascendentă, se implementase cel mai mare proiect (PIDU) de modernizare după mai bine de un sfert de secol şi acum nimeni nu va mai şti de nimic.
Aceşti oameni capabili şi pe care îi considerăm profesionişti ar trebui să vină şi să spună că nu le-a venit rândul pentru a-i reprezenta pe târgovişteni şi aici mă refer la aspiranţii la fotoliul de edil din partea PSD şi/sau PNL ori alte partide politice.
Lăsaţi primarul să-şi continue proiectele, căci noi, cei din spatele scenei politice, ştim că o schimbare înseamnă foarte mulţi bani pierduţi şi o ţară săracă precum a noastră nu are nevoie de aşa ceva.
Iar dacă puteţi face asta înseamnă că undeva există sume colosale de bani şi săraci nu sunt decât cei săraci.
Şi fiindcă azi este ziua sa de naştere, îi urez şi eu LA MULŢI ANI!
Director general GRUP MEDIA SINGUR,
Ştefan Doru Dăncuş
călător pe la reviste pe la câteva edituri „…spunea mama: fluturii făceau curte florilor şi-atunci am mişcat prima dată, apoi zi de zi pântecu-i zvâcnea aşa cum ţi se zbate ochiul stâng. când m-am născut căzuse bruma. eu n-am vrut sa ucid fluturii” în rest, căţărare liberă


EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Consumul de creier uman și boala Kuru: istorie și știință
Avocatul Poporului: Ni se cere să suportăm costul unei zile de boală, deși contribuim lunar la sistemul de asigurări sociale
Șoc în Franța! 10 bărbați au drogat și violat un băiat de 5 ani adus chiar de tatăl său la o petrecere de gay
Mălăieș are 11 joburi, nici el nu știe unde mai lucrează. Românii fac foamea și frigul în casă
Lista oamenilor influenți din dosarele Epstein. De la Elon Musk la fostul prinț Andrew
Strigăt de ajutor pentru Adelin Sabin – o luptă contracronometru pentru viață
SPIRITUALITATE
Parohia din Bărbăteni- Lupeni inclusă într-un proiect național al BOR
Luna nouă în Capricorn: Învățăm să stabilim limite, nu doar cu ceilalți, ci și cu noi înșine
BOR plătește impozite conform legislației în vigoare
De 26 ani săvârșim Boboteaza în staţiunea Straja alături de sute de turişti
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Carmen Holban a votat pentru dreptul pacientului la a doua opinie medicală decontată de CNAS
”Prin comunicare și dialog, pot fi identificate soluții concrete pentru îmbunătățirea sistemului de sănătate„
Una din cinci persoane din UE se află expuse riscului de sărăcie sau excluziune socială
Grija pentru mobilitatea ta – cum îți susții articulațiile pentru o viață activă și echilibrată
Consumul de creier uman și boala Kuru: istorie și știință
Servicii dermatologie Pitesti – abordare medicala moderna pentru sanatatea pielii
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
FESTIVALUL VEVERIȚELOR de la Buziaș EDIȚIA VIII
Cum tratam pe cai naturiste hipotiroidismul?
Sarmizegetusa Regia, capitala Daciei din Munţii Orăştiei