”Fiecare om trebuie să-și pună sufletul în ordine și sentimentele, înțelegând că sănătatea lui depinde de el însuși, nu de un medic sau de un preot care, chipurile, îi iartă păcatele. Sănătatea unui om depinde de nivelul iubirii din sufletul său.
Sursa prosperității, a sănătății, a armoniei în familie, sursa a tot ceea ce se numește fericire este iubirea, care ne unește cu Creatorul. Capacitatea de a păstra în suflet sentimentul de iubire, fără a ne înfuria, fără a regreta, fără a căuta vinovați este capacitatea de a ne păstra, nu doar sănătatea proprie ci și sănătatea urmașilor noștri.
Sănătatea și bunăstarea sunt strâns legate de starea noastră sufletească. Procesele energetice de transformare a sentimentelor noastre în destin și sănătate nu sunt instantanee. Acestea au loc, în subconștientul nostru timp de mulți ani, decenii întregi.

Nu întotdeauna suntem capabili să vedem legătura dintre sentimentele noastre și sănătate, dintre sentimentele noastre și destin, deși această legătură există cu certitudine.
Cu foarte mult timp în urmă, în Vedele indiene și în Vechiul Testament era subliniată importanța sentimentelor noastre. În Vechiul Testament există o frază genială: „Căci cel rău nu are niciun viitor, iar candela celor răi se va stinge”. Sentimentele și comportamentul unui om formează caracterul, sănătatea și destinul său.
De aceea, mi-aș dori, dragi cititori, nu doar să vedeți și să înțelegeți aceste legități ci să le și simțiți cu inima și sufletul. Atunci vă va fi mai ușor să iertați oamenii și să vă purtați corect față de ei, să acceptați voia Celui de Sus, să păstrați și să creșteți iubirea – principala sursă a fericirii veritabile și a tuturor celorlalte beneficii.
Dacă veți avea iubire – veți avea energie, dacă veți avea energie – veți avea și un viitor. Dacă veți avea un viitor – veți avea și prezent. Totul depinde de noi înșine.
Eu am creat, de multă vreme, un sistem de cunoștințe, datorită căruia omul ar putea să se clarifice singur și să înfrunte situațiile grele ale vieții. Din acest motiv, de regulă, cărțile mele sunt înțelese mai ușor de acei oameni care au trecut prin încercări.
Firește, mulți oameni ar dori să primească atât o diagnosticare personală cât și pentru întreaga familie ca să afle ce trebuie să facă pentru a se vindeca și pentru a-și îmbunătăți destinul. Însă informația conținută în cărțile mele este pe deplin suficientă pentru a-ți aduce în armonie sufletul, destinul și sănătatea.
Citește și toată seria de articole dedicate autorului S.N. Lazarev AICI.
Ce-i drept, am întâlnit un fenomen interesant: unii dintre pacienții mei mi-au povestit că au început să înțeleagă ceea ce este prezentat în cărți abia după 10-15 ani de studiu minuțios. De ce se întâmplă așa? Deoarece înțelegerea presupune întotdeauna o schimbare interioară. Dacă un om nu este în stare să se schimbe, acesta nu va putea să înțeleagă și să asimileze ceva nou.
Iar schimbarea este un proces destul de important, de lungă durată, uneori dureros. Din acest motiv, de regulă, cărțile mele sunt înțelese mai ușor de acei oameni care au trecut prin încercări serioase, nenorociri, acei oameni care s-au străduit să-și înfrunte problemele și au crezut în Dumnezeu.
S.N. Lazarev
Fragment carte ”UN REMEDIU PENTRU TOATE BOLILE”
Citește și:
DACA TI-A PLĂCUT URMĂREȘTE PAGINA NOASTRA!!
EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Au fost găsiți turiștii din Dolj dispăruți în Munții Bucegi. Au reușit să supraviețuiască unui ger de minus 20 de grade
Silvicultorii protestează la Guvern, vineri, 24 ianuarie 2025, alături de ceferiști, militari în rezervă, polițiști, mineri, siderurgiști, pensionari și alte categorii profesionale
Cel puțin 76 de oameni au murit în incendiul din Turcia la hotelul Grand Kartal din stațiunea de schi Kartalkaya din munții Bolu
Despre acuzațiile aduse lui Călin Georgescu și mama sa, Aneta Popescu, de către Florian Bichir
Miliardarii lumii și-au crescut averile în anul 2024. Cine sunt cei mai bogați oameni de pe planetă
Programul Prima Seră. Care sunt condițiile pentru a primi 200 de mii de euro de la stat și cine se poate înscrie
LIFE STYLE
Elopement sau nunta secretă: ce este și de ce tot mai multe cupluri aleg această opțiune pentru ziua cea mare?
Idei de ținute casual pentru vacanțele de iarnă la munte
Activități de iarnă pentru copii: distracție și aventură în sezonul rece
Dramele actriţei Demi Moore. Vândută chiar de mama sa la 15 ani pe 500 de dolari
Familia si grupul tau de prieteni te influenteaza mult mai mult decat iti imaginezi
DESTINATII
Valea Jiului face un pas major în dezvoltarea turismului local: constituirea Organizației de Management al Destinației
5 avantaje surprinzătoare ale asigurării de călătorie pentru vacanțele tale
Plan de măsuri pentru a evita situațiile cu impact negativ asupra turiștilor care vor ajunge în stațiunile hunedorene
Domeniului schiabil din Pasul Vâlcan se poate finaliza cu fonduri europene
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Parteneriat pentru Sănătate România – Ungaria sub egida Comisiei Europene
Cancerul continuă să reprezinte o problemă de sănătate publică
Impactul stresului asupra sănătății sistemului reproductiv masculin
Consumul de cuișoare ajută la vindecarea mai multor boli
Cum să tratezi natural infecțiile urinare. 6 băuturi care te vor ajuta să te vindeci
Un nou studiu arată de ce oamenii se confruntă cu Sforăitul și Apneea de somn
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
Centura Găești, un proiect de 89 milioane lei, în plină desfășurare
Elopement sau nunta secretă: ce este și de ce tot mai multe cupluri aleg această opțiune pentru ziua cea mare?
Ghidul complet pentru alegerea ondulatorului de păr perfect pentru valuri