Astăzi, începând cu ora 08.00, strada Calea Ialomiței este închisă circulației rutiere, deoarece sunt efectuate lucrări de asfaltare (stratul de uzură) în cadrul proiectului care vizează modernizarea Centurii Municipiului Târgoviște.
Rutele ocolitoare sunt constituite de străzile Gimnaziului și Calea Domnească, destinate traficului ușor, traficul greu urmând a fi deviat pe ruta Petru Cercel – Laminorului – Bulevardul Eroilor. Lucrarile vor fi finalizate saptamana aceasta.
”Nouă mașini vor turna aproximativ 2000-2200 de tone de asfalt, asta însemnând că mai bine de jumătate din Calea Ialomiței va fi realizată astăzi și sâmbătă vom avea întreaga strada asfaltată în două straturi. Pe centura municipiului Târgoviște se lucrează pe toate cele 5 loturi, la Podul de la Aninoasa, pe strada Petru Cercel, Magrini, așadar lucrările merg într-un ritm foarte bun” a transmis primarul municipiului Târgoviște, Daniel Cristian Stan.
Imagini de pe Calea Ialomiței:
Citește și:

EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Psiholog: Prăbușirea Omertei sub greutatea acuzațiilor de abuz sexual și psihologic
Ion Duvac, doctor in psihologie își hărțuiește se%ual pacientele: ”Ia dă-ți tu voie să vedem ce-i cu păsărica ta.”
Șefii de spitale ar putea avea salarii mărite cu 40%. Ce prevede noul proiect de lege aflat pe masa Senatului
Românii vor plăti mai mult la sistemul public de pensii începând cu 1 iulie 2026
Cum se schimbă vârsta de pensionare la femei începând din acest an
Văduva lui Gabriel Cotabiță, reținută într-un dosar de proxenetism. Alina Cotabiță promova fetele pe internet
SPIRITUALITATE
Care sunt semnele trezirii spirituale. Schimbări intense la nivelul ADN-ului
Parohia din Bărbăteni- Lupeni inclusă într-un proiect național al BOR
Luna nouă în Capricorn: Învățăm să stabilim limite, nu doar cu ceilalți, ci și cu noi înșine
BOR plătește impozite conform legislației în vigoare
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Abdominoplastia după sarcină: ce trebuie să știi înainte de a lua o decizie
CNAS spune STOP practicilor ilegale din Sănătate
Cum îți susții organismul în perioadele solicitante și îți menții echilibrul zilnic
Primul consult ginecologic postpartum: ghid pas cu pas
Carmen Holban a votat pentru dreptul pacientului la a doua opinie medicală decontată de CNAS
”Prin comunicare și dialog, pot fi identificate soluții concrete pentru îmbunătățirea sistemului de sănătate„
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
Abdominoplastia după sarcină: ce trebuie să știi înainte de a lua o decizie
Primăria Târgoviște anunță măsuri pentru relocarea sălilor de jocuri de noroc
De joi, traversarea pe Calea București se face doar pe pasarelă. Investiția intră oficial în funcțiune