Mandatul lui Mircea Geoană, în funcția de secretar general adjunct al NATO, a fost prelungit cu încă un an.
Mircea Geoană, a fost numit secretar general adjunct al NATO la data de 17 octombrie 2019 și ar fi trebuit să se întoarcă de la post în 2022.
Prin decizia secretarului general al NATO însă, mandatul său va fi prelungit până în 16 octombrie 2023. Mircea Geoană este românul aflat în cea mai înaltă poziție într-o organizație internațională, și prima persoană din Europa Centrală și de Est care ocupă înalta funcție de secretar general adjunct al NATO.

”Acum doi ani, pe 16 octombrie 2019, am preluat funcția de Secretar General Adjunct al NATO. O mare onoarea, dar și o provocare, să fiu primul lider din Centrul și Estul Europei care ocupă o astfel de funcție. Au fost doi ani intenși, plini de provocări, dar și de mari satisfacții. Am învățat și progresat enorm, ca om și ca lider. Sunt onorat de decizia Secretarului General Jens Stoltenberg de a-mi prelungi mandatul cu încă un an, până în octombrie 2023. Voi putea astfel să contribui la negocierea, adoptarea și implementarea noului Concept Strategic și a agendei NATO 2030.
Nimic mai important decât să asigurăm adaptarea Alianței noastre la un mediu de securitate profund modificat și să continuăm să protejăm în față oricărei amentințări securitatea și prosperitatea celor 30 de națiuni aliate și a celor un miliard de cetățeni, de a căror încredere depinde în mod esențial succesul nostru comun” a transmis pe o rețea socială, Mircea Geoană.

EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Psiholog: Prăbușirea Omertei sub greutatea acuzațiilor de abuz sexual și psihologic
Ion Duvac, doctor in psihologie își hărțuiește se%ual pacientele: ”Ia dă-ți tu voie să vedem ce-i cu păsărica ta.”
Șefii de spitale ar putea avea salarii mărite cu 40%. Ce prevede noul proiect de lege aflat pe masa Senatului
Românii vor plăti mai mult la sistemul public de pensii începând cu 1 iulie 2026
Cum se schimbă vârsta de pensionare la femei începând din acest an
Văduva lui Gabriel Cotabiță, reținută într-un dosar de proxenetism. Alina Cotabiță promova fetele pe internet
SPIRITUALITATE
Care sunt semnele trezirii spirituale. Schimbări intense la nivelul ADN-ului
Parohia din Bărbăteni- Lupeni inclusă într-un proiect național al BOR
Luna nouă în Capricorn: Învățăm să stabilim limite, nu doar cu ceilalți, ci și cu noi înșine
BOR plătește impozite conform legislației în vigoare
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
CNAS spune STOP practicilor ilegale din Sănătate
Cum îți susții organismul în perioadele solicitante și îți menții echilibrul zilnic
Primul consult ginecologic postpartum: ghid pas cu pas
Carmen Holban a votat pentru dreptul pacientului la a doua opinie medicală decontată de CNAS
”Prin comunicare și dialog, pot fi identificate soluții concrete pentru îmbunătățirea sistemului de sănătate„
Una din cinci persoane din UE se află expuse riscului de sărăcie sau excluziune socială
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
De joi, traversarea pe Calea București se face doar pe pasarelă. Investiția intră oficial în funcțiune
Prefectul Marian Tănase: Situație fără precedent în Dâmbovița – 70.000 de abonați afectați de întreruperile de curent
A murit cântăreața britanică Scouse Pink. De ce boli a suferit artista