Luiza CALA, "Singură împotriva uitării" și “Mofturile unui gând”, la Mangalia - Oficial Media

Oficial Media

Echipa unui ziar nu este formata doar din redactori, ci mai ales din cititorii săi!

Luiza CALA, “Singură împotriva uitării” și “Mofturile unui gând”, la Mangalia

 Despre lansarea volumelor de poezie Mofturile unui gând” și  „Singură împotriva uitării”, la serile Calatiene, în “Galeria- Atelier” de la Mangalia.

Zilele trecute un actor din București s-a sinucis. Era tânăr, plin de viață, mereu cu zâmbetul pe față, cu o vorbă bună pentru toată lumea, și, brusc, s-a aruncat de la etaj. Toată lumea siderată. E pandemie, unii oameni își creează forme de rezistență, alții nu.Depresia mușcă cu toată puterea ei și face des victime.

Singurătatea este superputerea oamenilor puternici” scrie pe prima copertă a volumului “Singură împotriva uitării”. Un adevăr care funcționează doar pentru oamenii puternici, adică cei evoluați spiritual, a acelora care știu să își creeze forme de rezistență la greu, rău, sau nefirescul vieții. Cei marcați de depresie capitulează în fața izolării. Izolarea pe termen lung nu face bine nimănui.

Sufletul are nevoie de vibrația sărbătorii pentru că se hrănește cu această energie. O seară de poezie și muzică, înseamnă sărbătoare. Susțin socializarea prin intermediul artei, pentru că arta are o funcție socială și hrănește o nevoie psihică a omului.

E pandemie și exact zona culturală, adică cea a artiștilor este cea mai vitregită. Cultura e un serviciu public, iar serviciile culturale sunt modele ce satisfac nevoi umane ca: nevoia umană de informare și cunoaștere, nevoia de acţiune, de afirmare şi prestigiu în societate, nevoia de justiţie, nevoia de securitate; precum și nevoi psihice: nevoia de imaginar, de evadare din cotidian, de a petrece timpul liber.

Chiar dacă nu toate poveștile în pandemie sunt faine, eu am trăit clipe magice într-o galerie de artă, printre oameni puțini și faini, cu măști și dezinfectante, stând la distanță unii de alții. Ne-am bucurat că ne-am întâlnit, ne-am cunoscut, am comunicat, am legat prietenii. Până la urmă tot în grupuri mici reușim să ne facem din viață sărbătoare, învingând pandemia. Schimbul acesta de energii înseamnă respirație nouă, vitalitate, speranță nouă de viață bună. În felul acesta, serile Calatiene din galeria de artă de la malul mării, rămân magice.

Prezența caldă, chipul frumos și luminos, bunătatea și generozitatea ei, te face să o uiți greu pe Luiza Cala. Artista a lansat în în galeria sa, în februarie și apoi în martie, două cărți de poezie: Mofturile unui gând”, cu o prefață scrisă de Diana Dobrița Bîlea și postfață de Monica Andrei și „Singură împotriva uitării”, cu o prefață de Loreta Popa. Ambele cărți publicate în 2021, la Editura “Detectiv literar”.

 

De ce țin atât de mult la această carte? – a spus Luiza Cala pentru Mangalia Tv referindu-se la volumul „Singură împotriva uitării”:  – Pentru că eu sunt aceea care închide un neam. Prin culoare și prin cuvânt, încerc să mă situez împotriva uitării. Am început serile Calatiene prin 2003. Au venit oameni frumoși, în galerie. Sunt multe seri Calatiene, sau întâmplări calatiene…. Ce noroc am să mă numesc, Cala, să locuiesc în anticul Calatis și iată că așa, de la Calaijoglu, Calatis, la Cala, așa s-a născut pseudonimul meu artistic Luiza Cala.

Citește și: Daniela Nane la „Serile Cala-tiene”, din „Galeria Atelier”a Luizei Cala, de la malul mării

Printre oamenii veniți de departe, care au fost prezenți a lansarea cărții se aflau: Maria Gheroghiu, Loreta Popa, Claudia Galeriu, Firiță Carp, Florin Dochia, Florin Ciocia, prieteni și colegi de la Mangalia “Rotary”. Claudia Galeriu a recitat poezii din volum.

Fiecare participant prezent a expus câte un gând nobil:

Firiță CARP, cu zâmbet și mult umor : “Am început să mă îndrăgostesc de lucrurile frumoase pe care le face Luiza. La început mi s-a părut o diletantă. După ce am cunoscut-o mai aproape, la un festival e poezie, în Turcia,îmi vine  cred că suntem împreună împotriva uitării, m-a uimit plurivalența unui eu efervescent, a unui om în  căutare de ceva, de ceea ce poate să aștearnă în culori, de ceea ce poate să spună prin versuri și proză. Nu scrie doar ca să se afle în treabă.Întotdeauna se redescoperă. Trebuie să iubim producția valoroasă dincolo de om. Eu aștept să mai scrie.”

Florin DOCHIA: Trec peste măștile pe care le purtăm, ajungem la normalitate. Aici mă aflu într-o normalitate, aceasta este senzația atunci când te întâlnești cu oameni frumoși. Normalitatea, iată, descopăr eu, ține de relația între oameni, de iubirea dintre ei, nu ține de exterior. Iubirea, aceasta ideea esențială. Luiza, care nu este autoare de pictură, de proză, de poezie, ea este autoare de obiecte care ne plac. Ea e încărcătura care te emoționează. Nu forma obiectului contează, nu materialul ci emoția. Cu Luiza am avut discuții amănunțite despre cum să arate o carte. Pentru ea nu contează vopseaua, litera, cuvântul, pentru că sunt unelte, cu care ea creează emoții. Luiza face poezie cu cuvinte, dar cuvintele sunt calea către emoție. Luiza Cala este emoție. Am făcut împreună cartea, cu mare drag. Coperta cărții ei – lansate acum câtva timp – e o copertă muzicală. Imaginea poate fi transferată în muzică. Coperta asta de acum e jazz. Nu sunt niște litere sau culori. Oricum am întoarce-o creează aceeași emoție. Am o mare bucurie să lucrez cu doamna emoțiilor.

Maria GHEORGHIU: Vă spun sincer, de fiecare dată când vin la Mangalia, de 3 sau 4 ani, am sentimentul că vin acasă. La lansarea primei cărți, când am venit la Luiza, mi-am dat seama că sunt pe aceeași lungime de undă și vibrații, mi-a spus: <<Maria, bine ai venit în viața mea!>> Lucrul acesta m-a emoționat și atunci și acum, dar Luiza dincolo de artistul excepțional care este, o minune de om e Luiza, o amfitrioană a artelor, mă uitam la tablourile ei, fiecare tablou este o poveste, chiar mă gândeam, să scriu câte un cântec despre fiecare tablou al ei. A fost o mare surpriză să o descopăr la serile Calatiene. Nu mi-am închipuit că un om atât e frumos, care pictează atât e bine, scrie, să vorbească atât de bine. Am avut surpriza să descopăr că Luiza chiar scrie poezie. Exență în ceea ce scrie în cărțile ei.

Frumoasă, sensibilă,  nedespărțită de chitară, Maria Gheorghiu a cântat cu mult har și de astă dată cântece cu versuri scrise în pandemie. Nu-i goală strada mea/ La fereastra mea, s-a mutat doar în inima…”.

Florin CIOCIA: Un om ca Luiza Cala își pune așa de frumos sufletul în culoare, nu știu dacă mai era necesar să o facă și în cuvinte. Este un artist total. I se va simți lipsa atunci când nu va mai fi. Să-ți dea Dumnezeu să  trăiești cât mai mult și tu și Ștefan. Apoi a recitat versuri.

Loreta POPA (scriitoare, PR Muzeul Literaturii Române din București) a scris prefața cărții, a prezentat-o la lansare, apoi a scris un mesaj emoționant în contul său Facebook:

“La capătul străzii ei, marea se izbește uneori nervoasă de țărm, alteori aproape că nu îndrăznește să-l atingă. De când o știu, o prețuiesc pentru libertatea personală, modul în care se bucură de viață și mai ales pentru acea putere nelimitată pe care nu-mi amintesc când am întâlnit-o ultima dată. Iubește marea, animalele (de altfel casa ei este deschisă pisicilor din cartier, care vin la ea ca la cea mai bună prietenă), bărbații puternici, femeile femei, poezia, pictura, lumina. Are o înțelegere aparte pentru cei care refuză să-și plece fruntea în țărână, care nu agreează ideea de a trăi altfel decât în acord total cu inima lor. Nu suportă nici mincinoșii, nici lașii.

I-am admirat tablourile nu o dată, chiar m-au tulburat culorile pe care le folosea și nu m-a mirat faptul că Sabin Bălașa i-a lăudat lumea pe care o arată celor din jurul ei și care a asemuit-o cu Leonor Fini și Tamara de Lempicka. La fel cum nu m-a mirat că atunci când pictează, scrie sau gătește o face machiată, parfumată, aranjată. Există o muză pentru care se pregătește și în fața căreia nu poate apărea altfel. Dar și un ghid astral. Atunci când m-a rugat să-i scriu prefața cărții de poezie căreia intenționa să-i facă cunoștință cu lumina tiparului, m-am bucurat că m-a ales pe mine. Întreg secretul scrierilor Luizei Cala stă sub semnul iubirii ei pentru viață. Sensibilitatea pe care o dezvăluie cititorilor nu e decât aura de neliniște în care se învăluie dorința ei permanentă de a da vieții mai mult decât primește.

Citește și:

Oamenii, libertatea, profesia, soarele, vântul, marea, piatra, copacul, locul în care trăiești, totul se cuvine a fi iubit. Luiza Cala recunoaște că „Singurătatea este superputerea oamenilor puternici”, iar eu nu o contrazic, pentru că știu foarte bine că are dreptate. Poezia are darul de a emoționa cititorul, de a-l sensibiliza, de a-l învăța să lupte pentru un ideal, pentru frumos. Poezia sondează adânc în sufletul omenesc, trecând prin luminile și umbrele lui. Emoțiile se află în claritatea versurilor, în acele imagini care răspund la marile chemări ale sufletului, la marea lui cerință de frumos. Când a venit vremea lansării, acum fix o săptămână, am avut parte de trei zile de vis, cu soare, mare calmă, cer senin, oameni frumoși, care de dragul ei au lăsat totul deoparte și s-au prezentat în galeria de pe strada care are marea la capătul ei, la Saturn. Și a fost frumos.

Fiecare invitat și-a rostit cuvintele despre Luiza Cala așa cum a simțit. Au vorbit pe rând editorul cărții, Firiță Carp, dar și Florin Dochia, cu care Luiza lucrează de acum impecabil. A venit și rândul lui Florin Ciocea să citească poezie și a făcut acest lucru foarte bine. O imensă bucurie a fost prezența celei care a fost nora părintelui Galeriu, Claudia Galeriu, și care a citit din poeziile adunate într-un volum numit „Singură împotriva uitării”, semnat Luiza Cala. Cu emoție, timiditate, dar cu o forța pe care numai credința în bine și frumos ți-o poate da.

Pentru că poeziei îi stă bine la braț la muzica, nimic nu poate egala bucuria pe care a reușit să mi-o facă Maria Gheorghiu, care a venit la Saturn însoțită de chitara ei și care a cântat așa cum știe ea, cu sufletul în palme. Glasul ei a răscumpărat tăcerea ce ne-a fost impusă. Versurile cântecelor Mariei au tulburat apele sufletelor celor prezenți și am avut sentimentul că sapă la temelie aidoma valurilor mării, încercând să trezească, să îndemne, să deschidă. Mi-a luat ceva timp să pot așterne ce am simțit acum o săptămână, dar mă bucur că pot să-i mulțumesc Luizei Cala că am reușit să vorbesc și eu cu marea de la capătul străzii ei.

Felicitări pentru inspirație, draga mea! Drumul pe care l-ai ales aici, pe pământ este mai mult decât potrivit cu tine, cea adevărată.”

 

Pe lângă„Singură împotriva uitării” artista a mai publicat, patru cărți de poezie și una proză: „Desculț prin Rai” (poezii), „Frenezii de împrumut” (poezii), „Lumea celor 88 de curcubeie” (volum bilingv, poezie româno-bulgară), “Uneori, consum bărbați tineri la micul dejun” (proză scurtă). Luiza Cala și-a tradus versurile în franceză, engleză, ebraică.  Nu e puțin lucru, că ajunge la inima altor popoare.  E un mod de a se dărui prin artă cu generozitate.

Luiza Cala nu este numai pictorița originală ci și poeta surprinzătoare dublată de o prozatoare excelentă. Este o artistă originală în adevăratul sens al cuvântului. Este autentică. Pictează versuri cu sufletul și tablouri cu inima sa.

Nevoia de a face lumea mai frumoasă scrie Diana Dobrița Bîlea în prefața cărții  Mofturile unui gând este o constantă a felului de a fi, de a simți, și de a gândi al Luizei Cala, care încearcă, dăruită de Dumnezeu de două ori cu har –  harul de a scrie și acela de a picta, de a vedea, aș zice, cu sufletul ceea ce alții pot vedea doar cu ochii sau nici măcar cu aceștia, în orice caz nu până în profunzime, nu până la dezlegarea misterelor -, să reconfigureze spațiul  fizic și sufletesc al semenilor după chipul și asemănarea sa, așa cum declară, de exemplu, în poezia <<Sau nu…>>

<<Afară s-a instalat/ Fericirea,/ După modelul/Femeii din mine./Am vrut să te nasc/ Natural./ Adică bărbat./Nu mi s-a permis/ Am inventat/ Bărbatul din mine/ Și am decretat/Duminică veșnică.>>

(…) Omenirea are nevoie de visători. Visătorii sunt cei care au schimbat lumea, chiar dacă aceștia au fost poeți, oameni de știință, simpli îndrăgostiți, sau amatori inspirați de Pronie. O îndemnăm pe Luiza Cala să nu renunțe la visul cel mai frumos. De altfel, știm că spiritele  elevate nu se împiedică de eșecurile inerente pe calea către lumină. Iar ea este unul dintre aceste spirite elevate, este pregătită să facă față avatarurilor acestui canon impus.”

Am scris postfața cărții “Mofturile unui gând”, am prezentat cartea la lansare, Maria Iris Pascal a vorbit despre “Cartea vie”, iar actrița Daniela Nane de la Teatrul “L.S. Bulandra” din București a recitat versuri din volum. Despre artista Luiza Cala au mai vorbit la lansarea volumului: Tatiana Odobescu și Adrian Cioroianu.

Mi-a făcut plăcere să-i simt respirația dintre cuvintele versurilor, să mă bucur citind-le, apoi scriind postfața:

Monica ANDREI:Gândul, din fiecare vers, rimează cu frumusețea divină și bucuria de a trăi, vine ca o salvare în lumea încercată de pandemie și nevroză. În curcubeul de stări mai există ceva ascuns, dublat de frica de a nu fi descoperit: “Răsfață-mă galben, septembrie proaspăt”, “Mi-e toamnă, galbenă, roșie, verde”… Anotimpul de după mască ascunde o tristețe suavă – galben e culoarea celor care vor sa fie iubiți tot timpul-  un plâns fericit, un dor absurd și o iubire interzisă. Cineva care tânjește după jumătatea colorată, dar fericirea doare, dragostea costă timp și energie. “Speranța e inimă”, căci inima pulsează viața doar prin speranță. Nu mai are nimic de pierdut, nu îi este frică de moarte: “Prin moarte m-am inițiat în libertate”. Și în eternitate rămâne prin artă. Măștile din gând ascund normalitatea strivită de pandemie, iar gândul disimulează ironic, pentru că refuză să i se vadă colorata tristețe. În realitate, el are restricții, nu se răsfață și nici nu face mofturi.”

Poeziile Luizei Cala rămân un spectacol al imaginilor și al imaginației, prin forța vizualității ca amprentă de stil. Iar stilul este artista însăși.

Arta este pentru om antidotul cel mai puternic, nu numai în pandemie, pentru că vaccinează sufletul și mintea prin impresie, cu entuziasm, optimism și bucurie, la cote înalte. Un om care citește poezie, trăiește în bucurie. El dă creierului o idee nouă ce-i poate fi sămânță de viață nouă.

Citește și:

Distribuie acest articol Oficial Media
Share