17/01/2021

Clody BERTOLA și destinul ei de film hollywoodian

Paul Morand, scriitorul francez care a părăsit Franţa pentru a se stabili definitiv în România, în vestita perioadă La Belle Epoque”, scria în memoriile sale, că a cunoscut în România trei femei frumoase: Martha Bibescu (1886-1973), Regina Maria a României (1875-1938) şi pe Clody Bertola (1913-2007).

Descendentă dintr-o familie nobilă, Clody Bertola  (12 august 1913- 28 decembrie 2007)  s-a născut când Parisul înflorea în “La Belle Epoque”, Bucureştiul, era încă îmbibat de influență franceză și i se spunea Micul Paris. Calea Victoriei de azi era comparată cu Champs Elyseés, pe care se plimba toată protipendada românească îmbrăcată elegant după ultima modă de la Paris. Lumea bucureşteană de atunci trăia un timp fericit. Se mergea la bal, la teatru, la Şosea.

Viața ei pare de roman, dar unul pe care-l citești cu sufletul la gură, sau de film hollywoodian de mare succes la public, după cum povestește în cartea scrisă în timpul vieții actriței,  Ludmila Paltanjoglu, “La vie en rose cu Clody Bertola”. Actriţa şi-a petrecut copilăria fericită la moșia de la Chiţorani, pe lângă Ploieşti, alături de surorile sale, unde părinţii aveau o vie. „Era acolo un univers al meu, acela al naturii, cu care am fost întotdeauna prietenă, dar şi frumuseţile unei lumi care dispare o dată cu copilăria. Sensul ascuns al acelor clipe m-a urmărit în timp. Plecam spre Bucureşti, în mai, cu o cabrioletă cu roţi mari şi acoperiş, trasă de un cal alb şi de unul cu pete cenuşii. Eu stăteam lângă vizitiu, îmi plăcea mult să mân caii. La Chiţorani am trăit o perioadă de mare fericire. Cocoţate într-un nuc, fiecare pe câte o cracă, obişnuiam să facem băi de soare goale. Eram vestite prin împrejurimi: «A, via Bertola – unde sunt domnişoarele alea goale…»”

Mama sa o ducea la teatru. încă din copilărie “Când venea Maria Ventura de la Paris, ne ducea la spectacolele ei. Mi-amintesc ce impresie puternică mi-a făcut în «Fedra». Jocul actriţei degaja mister, încât mi-am zis că niciodată nu voi putea face această profesie. De la mama am moştenit tracul. După fiecare premieră spuneam că mă las de teatru. Ideea de a deveni actriţă era foarte străină de mine.”

Urmează încă din liceu şcoala particulară a Floriei Capsali, o mare maestră a baletului clasic. Avea în program, exista un curs de artă dramatică, pe care l-au predat Marietta Sadova şi Haig Acterian. După ce a auzit-o rostind o poezie  actrița Marietta Sadova i-a spus: «Tu trebuie să faci teatru!» Nu o pasiona actoria, dar într-o zi a luat-o în trăsură şi dus-o să se înscrie la Conservator. A foat distribuită la grupa Mariei Filotti. Dar continua să ia lecţii cu Maria Sadova.

În 1936 a absolvit Actoria, dar multă vreme nu a avut niciun angajament; apoi s-a dus la Compania „Bulandra” unde era director Sică Alexandrescu. „Am început o lungă ucenicie. Am jucat roluri mici, din care am învăţat, probabil, multă meserie. Eram nemulţumită. Am trecut la Teatrul Mic condus de Tudor Muşatescu. Într-o zi a venit un rol mare.”

În timpul repetiţiilor pentru rolul Katerina Ivanovna din „Fraţii Karamazov”, unde îl avea partener pe Tony Bulandra, a reuşit să-l irite. Lucia Sturdza Bulandra era în sală şi i-a spus: “Lasse-la Tony, cette enfant sera une grande artiste.” (Las-o, Tony, această fetiţă va fi o mare artistă.) Fraza a urmărit-o toată cariera ei de artistă.

A jucat mult în teatru, în spectacole de teatru radiofonic, în spectacole de teatru de televiziune şi a fost distribuită în prea puţine filme. Înainte de spectacol, paralizată de trac, îşi făcea cruce, se liniştea şi intra în rol luminată. Spectatorii erau fermecaţi, la final, de jocul ei. Pleca spre casă melancolică, gândindu-se la personajul pe care l-a jucat. În vremurile ei de glorie în teatru, străbătea scena ca sub vraja unui vis. Devenise: „Inegalabila”, „Unica”, „Prinţesa Inefabilului”, „Actriţa cu majuscule”, „Doamna Teatrului”, așa era gratulată prin articolele din presă. Biografia rolurilor interpretate rămâne piatră de temelie în istoria de aur a teatrului românesc. A acceptat forme noi de joc. A fost, pe rând: Lizzie, Sfânta Ioana, Rosalinda, Blanche, Alice, Elisabeta I. Andrei Şerban a numit-o „Sfânta Ioana a Teatrului Românesc”.

Muza Clody Bertola

Clody Bertola a fost căsătorită de 3 ori. A fost muza în viaţă şi artă a pictorului Ştefan Constantinescu şi a regizorilor Liviu Ciulei şi Lucian Pintilie.

Primul soț, pictorul Ştefan Constantinescu, mai în vârstă cu 15 ani decât actriţa, era foarte gelos. Mariajul lor nu a rezistat: „Credea în mine. Era un mare admirator al meu. Cu toate acestea, îi suportam greu gelozia şi independenţa. Ştiam că dacă voi rămâne cu el, n-o să pot să fac teatru.

Credea cu tărie  că atunci: „Când doi oameni se iubesc nu poate exista un obstacol. Iubirea înnobilează. A fost un sentiment pe care nu l-am căutat. El a venit şi eu l-am trăit foarte adevărat şi profund.”

A trăit o vreme în aceeaşi casă cu un fost şi cu un viitor soţ, în acelaşi timp.  „Mulţi nu se sfiau să-mi spună: «Cum ai tu, dragă, specialitatea asta să-i împrieteneşti?» Cred că oamenii de bună calitate pot să ajungă la această stare de împăcare.”

AL doilea mariaj, a fost cu regizorul Liviu Ciulei –  cu 10 ani mai tânăr decât actriţa – Împreună, au pus bazele primei trupe a teatrului Odeon, în 1947. „N-am simţit nici un fior special. N-am intuit nicio clipă că de omul ăsta mi se va lega viaţa atât de profund. (…) Mă cucerea timiditatea lui plină de farmec. (…) Chipul îi era uşor dizarmonios, dar îţi atrăgeau atenţia ochii negri, calzi şi pătrunzători. A început să vină din ce în ce mai des în cabina mea. Vorbea puţin, dar ceea ce spunea era plin de conţinut, mă interesa. Şi încet, s-a înlănţuit ceva. Ne înţelegeam pe plan spiritual, ne plăceau aceleaşi lucruri, mai ales discutam mult despre teatru.

4 decenii l-a avut alături pe Lucian Pintilie, care era cu 20 de ani mai tânăr decât ea. Era opusul lui Liviu Ciulei ca fel de a fi. Povestea lor de dragoste a început la teatru.

M-a fascinat lipsa lui totală de formalism, aproape de proastă creştere. Mă atragea la el nebunia, «golănia» lui plină de spiritualitate. Felul de a gândi original despre artă, despre oameni. Felul de a trăi fără compromisuri. Nu este ușor să lucrezi cu Lucian Pintilie, dar valoarea rezultatului te ajută să depășești momentele grele, cu atât mai mult cu cât Pintilie reușește să fie un tiran-vrăjitor, care-și farmecă interpreții prin marea lui ardere și credință în ceea ce face. Are o mare putere de convingere și de seducție asupra actorilor. Ei sunt pur și simplu electrizați când repetă cu el”.

Spre sfârșitul vieții, sănătatea i s-a deteriorat, poate ca un tribut pentru gloria şi strălucirea de pe scenă: într-o zi n-a mai recunoscut Bucureştiul şi drumul ei din fiecare zi, din Piaţa Kogălniceanu, unde locuia, până la Teatrul „L.S. Bulandra” din București. Și-a anunat retragerea din teatru și s-a pensionat. Trusa sa de machiaj i-a dăruit-o actriței Marianei Mihuț.

Pierderea vederii a despărţit-o definitiv de çei apropiați și de scenă. Ultimii zece ani i-a trăit internată într-un azil. Era oarbă, avea zona zoster. Nu mai avea pe nimeni din familie, toți erau îngropați la Cimitirul Bellu Catolic din București, în cavoul familiei, aflat nu departe de intrare. Cel care o vizita mai des la azil era Liviu Ciulei.

Clody Bertola a decedat în București în  28 decembrie 2007. Avea 94 ani. Potrivit dorinței testamentare, corpul neînsuflețit a fost incinerat la  Crematoriul Vitan Bârzești din capitală, iar cenușa împrăștiată pe dealurile din Assisi, unde se află cele două frumoase catedrale, una a Sfântului Francisc și cealaltă a Sfintei Clara.

A fost distinsă cu Ordinul Meritul Cultural clasa a II-a (1967) „pentru merite deosebite în domeniul artei dramatice”. Astăzi, numele artistei figurează pe banda din jurul Gongului de pe Aleea Celebrității din Piața Timpului, din București (lângă magazinul Cocor). (Sursa: „La vie en rose cu Clody Bertola”, de Ludmila Patlanjoglu, Editura Humanitas)

Foto: Cinemagia, wikipedia

 

Distribuie acest articol Oficial Media
Share