Festivalul Artelor Spectacolului de la Târgoviște s-a născut din dorința de a reda orașului aura culturală pe care a avut-o timp de mai bine de 300 de ani, în care a fost capitala Țării Românești.
Denumirea ce i-a fost dată festivalului are mai multe accepțiuni. Turnul Babel își menține, din punct de vedere religios, o conotație negativă și anume răzvrătirea omului în fața puterii divine, orgoliul pe care îl manifestă făptura față de Creatorul său.
Cum arta este însă o reflexie a ideilor pure, ea le oglindește, de cele mai multe ori, cu semn schimbat: fie le purifică, fie scoate la iveală adevărații germeni pe care acestea îi conțin. Indiferent de caz, arta înseamnă metamorfoză.

Astfel, mitul biblic al turnului Babel capată înțelesul dorinței omului de a cunoaște Absolutul, de a atinge perfecțiunea din care el însuși este parte.
Totodată, Babel este momentul zero al diversității. Odată cu începerea construirii lui, Dumnezeu a împărțit popoarele. Prin Cuvânt l-a creat pe Om, prin cuvânt l-a despărțit pe om de om, dând fiecărui neam alt grai, alte cuvinte.
Citește și:
Festivalul Internațional al Artelor Spectacolului BABEL 2023 – Este nevoie de ARTĂ pentru a naşte unitatea spirituală a umanității
Festivalul Babel la Târgoviște, ediția cu numărul 11: O călătorie prin culturile lumii
Și Festivalul Babel este punctul zero al diversității pentru că își propune să reunească cele mai diferite culturi și forme de exprimare: acordă atenție unor minorități etnice și lingvistice care nu sunt la îndemână de găsit, nici măcar pe hartă.
Babel-ul teatral și artistic este un mod de a atinge Cerul nu printr-o construcție din cărămidă, ci prin ceva mult mai trainic: prin comuniune sufletească
FAST are și el dublu sens, îmbogățind semnificația cuvântului „Babel”. În engleză înseamnă repede, așa cum se construia turnul, așa cum se scurg clipele, așa cum este ritmul societății actuale, mereu pe „fast-forward”. În plus, fast-ul cultural îmbracă Teatrul „Tony Bulandra” pe întreaga perioadă a desfășurării festivalului.
Este acel tip de fast (a se citi fie „strălucire”, fie „repede”) cât să îi determine pe spectatori, pe participanți, pe invitați și, nu în ultimul rând pe organizatori, să-i spună clipei: „Zăbovește încă, ești atât de frumoasă!”
Mc Ranin,
Managerul Teatrului Tony Bulandra, Președintele și Fondatorul BABEL F.A.S.T.

EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Consumul de creier uman și boala Kuru: istorie și știință
Avocatul Poporului: Ni se cere să suportăm costul unei zile de boală, deși contribuim lunar la sistemul de asigurări sociale
Șoc în Franța! 10 bărbați au drogat și violat un băiat de 5 ani adus chiar de tatăl său la o petrecere de gay
Mălăieș are 11 joburi, nici el nu știe unde mai lucrează. Românii fac foamea și frigul în casă
Lista oamenilor influenți din dosarele Epstein. De la Elon Musk la fostul prinț Andrew
Strigăt de ajutor pentru Adelin Sabin – o luptă contracronometru pentru viață
SPIRITUALITATE
Parohia din Bărbăteni- Lupeni inclusă într-un proiect național al BOR
Luna nouă în Capricorn: Învățăm să stabilim limite, nu doar cu ceilalți, ci și cu noi înșine
BOR plătește impozite conform legislației în vigoare
De 26 ani săvârșim Boboteaza în staţiunea Straja alături de sute de turişti
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Carmen Holban a votat pentru dreptul pacientului la a doua opinie medicală decontată de CNAS
”Prin comunicare și dialog, pot fi identificate soluții concrete pentru îmbunătățirea sistemului de sănătate„
Una din cinci persoane din UE se află expuse riscului de sărăcie sau excluziune socială
Grija pentru mobilitatea ta – cum îți susții articulațiile pentru o viață activă și echilibrată
Consumul de creier uman și boala Kuru: istorie și știință
Servicii dermatologie Pitesti – abordare medicala moderna pentru sanatatea pielii
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
Carmen Holban a votat pentru dreptul pacientului la a doua opinie medicală decontată de CNAS
În „Anul Iancu de Hunedoara”, imaginea marelui erou domină centrul oraşului
Oamenii de știință regândesc modul în care interacționează vulcanii și faliile Pământului