Un anunț destul de bizar pe care medicul Dinulescu recunoaște că a ezitat să-l scrie din diverse motivE: în urma consumului unor alimente produse în această țară, Dragoș Dinulescu s-a simțit foarte rău și susține că nu i se pare intâmplător, ci mai degrabă face conexiuni cu anumite laboratoare și experimente.

Așa cum v-am obișnuit, nu putem ascunde sub preș aceste opinii importante care vin chiar de la oameni de specialitate cum este cazul medicului Dragoș Dinulescu. Stomatolog de profesie, pentru noi rămâne un specialist în domeniul medical și avem datoria morală de a face publice astfel de anunțuri.
Vreți să cumpărați mărțișorul ăsta misterios pentru 3 lei? Nu mai am mamă nici 5 bani!
Bolnavă de cancer în fază terminală, o femeie și-a deschis o cantină socială pentru a hrăni oamenii în aceste vremuri dificile
Medicul Teofil Lung: Nu există tumoare pe lumea asta care să fie tratată cu chimioterapie şi să dispară. Nu am văzut asta în 40 de ani de carieră
Între presupunere și certitudine este distanță mare, însă un om avizat este un om salvat. Iar dacă la tv sunteți influențați de croitori, tâmplari, specialiști în textile și vânzătoare de relații trupești, noi vă prezentăm pe zona de sănătate oameni care activează în sistemul de sănătate. Nu pe cei care vor ei, ci pe aceia care nu îngenunchiază în fața sistemului.
Medicul Dinulescu: Am ezitat vreo săptămână să o scriu. Dar uite, îi dau drumul
”Acum câteva zile, seara, înainte de culcare, am înhățat o bomboană . Aveam o cutie primită de la o pacientă. După vreo 10 minute, a început să mă doară în gât. Zic: „E, că…t, o fi de la prea mult dulce.” Dupa vreo oră, aveam ganglionii submandibulari umflați. Mă duc la cutie. Frumoasă . Scrisă în romana. Roshen. Fabricată în… Uik raina. n.r.. Pai fu.. -ți… Am înghițit un Antinevralgic și un Ketonal și m-am culcat.
Alimentele din această țară n.r. sunt infectate dracu știe cu ce
A doua seara, am repetat faza. Și totul s-a repetat. Durere în gât, apoi inflamare de ganglioni. Deja mi-a fost clar ca nu e o întâmplare. Am luat cutia și am aruncat-o la gunoi. Mi-am amintit ca în urma cu o luna, ronțăiam niște napolitane la serviciu, tot iucraniene n.r., și imediat după am avut o senzație de greață atroce. Am coroborat amintirea cu noua „descoperire” și am ajuns la concluzia ca cel mai probabil alimentele din această țară n.r. sunt infectate dracu știe cu ce. Că doar se știe ca sunt nu știu câte laboratoare de cercetări americane în …acolo n.r.. Nu luptau americanii pana la ultimul cetățean n.r. asa, de flori de mar.
Cu toate astea, nu îmi închipuiam ca au ajuns sa pună pana și în marfa exportata experimentele lor…!!!”
Nota redacției: am ales pentru un anumit cuvânt o grafie proprie care să nu dăuneze ganglionilor și sistemului digestiv. Asta pentru că suntem la fel de iubiți de sistem ca si medicul Dinulescu.

AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
GERMAN STANDARD COURSES (ONLINE AND OFFLINE)
Insolvența, în dezbatere la CCIA Timiș
La CRESC PETROȘANI s-a realizat o CONSTELAȚIE FAMILIALĂ