Cei 30 de miniștri de externe ai statelor membre ale NATO au adoptat vineri, în urma unei reuniuni virtuale extraordinare, o declarație comună cu privire la situația dificilă din Afganistan, afirmându-și unitatea, angajamentul față de lupta împotriva terorismului și continuarea evacuării în siguranță a cetățenilor aliați, a resortisanților țărilor partenere și a afganilor aflați în situații de risc.
În circumstanțele actuale, NATO a suspendat tot sprijinul acordat autorităților afgane și afirmă că “orice viitor guvern afgan trebuie să adere la obligațiile internaționale ale Afganistanului, să protejeze drepturile omului pentru toți afganii, în special pentru femei, copii și minorități, să respecte statul de drept, să permită accesul umanitar neîngrădit și să se asigure că Afganistanul nu va mai servi niciodată drept refugiu sigur pentru teroriști.
“În ultimii douăzeci de ani, am reușit cu succes să le refuzăm teroriștilor un refugiu sigur în Afganistan de unde să instige la atacuri. Nu vom permite niciunui terorist să ne amenințe. Rămânem angajați să luptăm împotriva terorismului cu determinare, hotărâre și solidaritate”, au precizat avertizat miniștrii de externe.




”Onorăm serviciul și sacrificiul tuturor celor care au lucrat neobosit în ultimii douăzeci de ani pentru a realiza un viitor mai bun pentru Afganistan. Împreună, vom reflecta pe deplin asupra angajamentului nostru în Afganistan și vom trage învățămintele necesare. Vom continua să promovăm Afganistanul stabil și prosper pe care îl merită poporul afgan și să abordăm chestiunile critice cu care se confruntă Afganistanul și regiunea, în viitorul imediat și dincolo de acesta, inclusiv prin cooperarea noastră cu partenerii regionali și internaționali, cum ar fi Uniunea Europeană și Organizația Națiunilor Unite”, au conchis cei 30 de reprezentanți ai națiunilor aliate.

EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Psiholog: Prăbușirea Omertei sub greutatea acuzațiilor de abuz sexual și psihologic
Ion Duvac, doctor in psihologie își hărțuiește se%ual pacientele: ”Ia dă-ți tu voie să vedem ce-i cu păsărica ta.”
Șefii de spitale ar putea avea salarii mărite cu 40%. Ce prevede noul proiect de lege aflat pe masa Senatului
Românii vor plăti mai mult la sistemul public de pensii începând cu 1 iulie 2026
Cum se schimbă vârsta de pensionare la femei începând din acest an
Văduva lui Gabriel Cotabiță, reținută într-un dosar de proxenetism. Alina Cotabiță promova fetele pe internet
SPIRITUALITATE
Care sunt semnele trezirii spirituale. Schimbări intense la nivelul ADN-ului
Parohia din Bărbăteni- Lupeni inclusă într-un proiect național al BOR
Luna nouă în Capricorn: Învățăm să stabilim limite, nu doar cu ceilalți, ci și cu noi înșine
BOR plătește impozite conform legislației în vigoare
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
CNAS spune STOP practicilor ilegale din Sănătate
Cum îți susții organismul în perioadele solicitante și îți menții echilibrul zilnic
Primul consult ginecologic postpartum: ghid pas cu pas
Carmen Holban a votat pentru dreptul pacientului la a doua opinie medicală decontată de CNAS
”Prin comunicare și dialog, pot fi identificate soluții concrete pentru îmbunătățirea sistemului de sănătate„
Una din cinci persoane din UE se află expuse riscului de sărăcie sau excluziune socială
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
De joi, traversarea pe Calea București se face doar pe pasarelă. Investiția intră oficial în funcțiune
Prefectul Marian Tănase: Situație fără precedent în Dâmbovița – 70.000 de abonați afectați de întreruperile de curent
A murit cântăreața britanică Scouse Pink. De ce boli a suferit artista