Rata de absorbție efectivă pentru fondurile europene structurale și de investiții (FESI) din programul bugetar al UE 2014-2020 este, la finalul anului 2021 de doar 45 %!
”România pierde zilnic 20 de milioane EUR – bani europeni pe care nu îi folosește din PNRR și Cadrul Financiar Multianual 2021-2027, la care se adaugă pierderile din Cadrul Financiar Multianual 2014-2020.Toate acestea, în mijlocul celei mai grave crize sanitare cu care s-a confruntat vreodată țara noastră și în lipsa celor trei Spitale Regionale (de la Cluj, Iași și Craiova) a căror finanțare am aprobat-o pe parcursul mandatului meu de Comisar European pentru Politică Regională. Acum, mai mult decât oricând, România are nevoie de o guvernare coerentă, îndreptată către cetățean. Altfel, neîncrederea în instituții naționale și în Uniunea Europeană va continua să crească, ceea ce e îngrijorător și, pe termen lung, extrem de dăunător” a ținut să transmită și europarlamentarul Corina Crețu.
Dintr-un total de 34,7 mld euro România a absorbit efectiv 15,6 mld euro (45 %). Au rămas neabsorbite peste 19 mld euro!!! Și nimeni nu scoate o vorbă despre asta! Nici președintele, nici Guvernul actual PNL, nici opoziția PSD (care se simte și ea, probabil, cu musca pe căciulă), nici măcar programul de guvernare depus la Parlament de USR. De parcă această sumă uriașă, nerambursabilă, care, odată absorbită, s-ar putea transforma în creșteri de PIB, învestiții, salarii și venituri la buget, nici n-ar exista! Visăm la PNRR-ul de mâine, dar ne batem joc, pur și simplu, de banii pe care i-am putea folosi azi.
EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Mario a fost ucis și îngropat de colegii săi din invidie! Crimă produsă cu bestialitate de 3 minori cu vârste de 13 și 15 ani
Compania Pfizer îi cere României 564 de milioane de euro pentru cele 29 de milioane de doze de vaccin pe care nu le-a mai cumpărat
”Iertați-mă, părinte, n-am putut veni azi la Biserică. Am plătit 6 milioane pe pastile.” Drama bătrânilor din România
Apel umanitar de la preotul Damaschin: „Copiii noștri îngheață în case iar noi rămânem fără lemne!”
Un cetățean indian a salvat o fetiță de 5 ani din lacul înghețat din Parcul Romanescu, Craiova
Aurelian Cotinescu: Pensiile magistraților amânate de CCR. România poate pierde 230 de milioane de euro din PNRR.
SPIRITUALITATE
Luna nouă în Capricorn: Învățăm să stabilim limite, nu doar cu ceilalți, ci și cu noi înșine
BOR plătește impozite conform legislației în vigoare
De 26 ani săvârșim Boboteaza în staţiunea Straja alături de sute de turişti
Ce să eviți în ultima zi a anului
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Urogynecological Physiotherapy – What It Is and Who It Helps
Inteligența Artificială și reforma sistemului de sănătate, în dezbatere la CCIA Timiș
Cabinele de sauna cu infrarosu: beneficii, functionare si de ce sunt tot mai populare
Casa Națională de Asigurări de Sănătate (CNAS) a publicat lista serviciilor de care beneficiază de la 1 ianuarie 2026 persoanele înscrise în programele naționale de sănătate
19 dureri cronice care sunt legate de stările emoționale
LipoCurcumin – când biodisponibilitatea schimbă complet valoarea biologică a curcuminei
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
Ce trebuie să facă un român ca să se salveze în 2026–2030?
Manifestări dedicate Zilei Unirii Principatelor Române, organizate la Târgoviște
Centura Pucioasa–Fieni avansează în procedurile tehnice