Organizația Femeilor Social Democrate Dâmbovița a organizat zilele acestea o acțiune de colectare de produse alimentare neperisabile și bani pentru a veni în sprijinul ucrainenilor care au ajuns în țara noastră.
Președinte OFSD Târgoviște, deputat Carmen Holban, s-a alăturat acestui demers umanitar, așa cum de fiecare dată răspunde prezent atunci când oamenii din jur i-au solicitat ajutorul.

”O tragedie se petrece la un pas de noi, iar victimele acesteia au nevoie de toată susținerea noastră!
Femei cu copii în brațe își părăsesc casele și vin în țara noastră pentru că vor să își salveze viețile. Suntem mame și surori, suntem femei care înțeleg ce înseamnă teama din privirea copiilor.
Organizația Femeilor Social Democrate s-a mobilizat și, în câteva zile, a reușit să colecteze alimente și bani care, cu ajutorul Crucii Roșii Dâmbovița, vor fi donate refugiaților ucraineni ajunși în țara noastră. Este insuficient comparabil cu traumele și durerea acestora, dar trebuie să facem tot ceea ce ține de noi pentru a le fi alături”, a scris Carmen Holban, vicepreședinte PSD Dâmbovița, pe pagina de social media.

Crucea Roșie Dâmbovița se va ocupa de transportul donațiilor către punctele de colectare din țară. Până în prezent, pe data de 2 martie au plecat spre Ucraina 6 tiruri cu 150 de tone de produse de maximă necesitate.

Citește și:
Pr. Ionuț Adrian Ghibanu: ”Să fim solidari cu victimele conflictului din Ucraina”
Daniel Cristian Stan a fost prezent la primele ore ale dimineții la cortul pentru donații
Carmen Holban, întâlnire cu liderii Consiliului Județean al Elevilor Dâmbovița
Crucea Roșie Română lansează un apel de strângere de fonduri pentru cetățenii ucraineni care fug din calea războiului

EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Strigăt de ajutor pentru Adelin Sabin – o luptă contracronometru pentru viață
Mario a fost ucis și îngropat de colegii săi din invidie! Crimă produsă cu bestialitate de 3 minori cu vârste de 13 și 15 ani
Compania Pfizer îi cere României 564 de milioane de euro pentru cele 29 de milioane de doze de vaccin pe care nu le-a mai cumpărat
”Iertați-mă, părinte, n-am putut veni azi la Biserică. Am plătit 6 milioane pe pastile.” Drama bătrânilor din România
Apel umanitar de la preotul Damaschin: „Copiii noștri îngheață în case iar noi rămânem fără lemne!”
Un cetățean indian a salvat o fetiță de 5 ani din lacul înghețat din Parcul Romanescu, Craiova
SPIRITUALITATE
Parohia din Bărbăteni- Lupeni inclusă într-un proiect național al BOR
Luna nouă în Capricorn: Învățăm să stabilim limite, nu doar cu ceilalți, ci și cu noi înșine
BOR plătește impozite conform legislației în vigoare
De 26 ani săvârșim Boboteaza în staţiunea Straja alături de sute de turişti
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Gerul pune stăpânire pe România
Cum poate ajuta extractul de ghimbir la combaterea cancerului de prostată
Prevenirea și tratarea cancerului cu Suc de Aloe Vera. Tratamente folosite de acum un secol
Peste 22.000 de copii și adolescenți din România au fost înregistrați cu tulburări de sănătate mintală
Modalitatea de eliberare a prescripțiilor medicale electronice on-line
Virusul care sperie lumea: Nipah, „următoarea pandemie”?
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
Ziua în care „iarna se întâmpină cu vara” pică întotdeauna pe 2 februarie
Gerul pune stăpânire pe România
Curs Electrician în Construcții în Târgoviște organizat de Profesional New Consult