Partidul Social Democrat îi mulțumește premierului desemnat, Nicolae Ciucă, pentru că a răspuns apelului nostru la un armistițiu politic în vederea traversării crizei sanitare, economice și sociale, însă consideră că pentru succesul unui astfel de acord este nevoie de efortul conjugat al întregii clase politice.

PSD a fost primul partid care, de mai bine de un an, a tot cerut politicienilor puterii, în repetate rânduri, pacturi și armistiții pentru sănătatea românilor. Și în actuala criză politică, PSD a fost primul partid care a arătat deschidere pentru un dialog cu premierul desemnat și a propus – ca bază a unei înțelegeri pentru a trece criza – planul PSD cu cele 10 măsuri urgente.
PSD așteaptă un armistițiu
Din păcate, președintele PNL a subminat din start șansele oricărei continuări a discuțiilor și a tratat cu indiferență măsurile propuse de PSD pentru români și firmele românești. Atitudinea lui Florin Cîțu este total opusă ideii de armistițiu care înseamnă, în orice conflict, încetarea focului, adică oprirea tuturor acelor ostilități care produc victime. Însă, Florin Cîțu a ales să rupă orice punte de dialog prin atitudinea sa și face rău României, așa cum a făcut și cu dezastrul sanitar, explozia prețurilor la energie sau haosul din educație. Rezultatul acțiunilor sale iresponsabile continuă să facă victime în fiecare zi: românii mor, firmele mor, la fel și viitorul țării când sunt închise școlile.
Corneliu Ștefan, PSD Dâmbovița: Ne-am pus la dispoziția oamenilor cu bună-credință
Iohannis la minim istoric în sondaje
Sondaj CURS: AUR pe locul 3 în România cu 14%, totodată 87% dintre români nu cred în pandemie
PSD consideră că un armistițiu politic este absolut necesar, dar unul probat prin fapte concrete ale partidelor care au produs actuala criză politică.
Astfel, dacă PNL, USR și UDMR sunt de acord cu un armistițiu politic și își asumă cele 10 măsuri urgente, atunci și PSD se va alătura acestui demers.
Delegația PSD a participat la consultările cu partidele politice de la Palatul Cotroceni
Sănătate pentru Dâmbovița – apel la responsabilitate lansat de președintele Corneliu Ștefan
Carmen Holban despre Guvernul Cioloș: Iresponsabili, nepregătiți, neperformanți! Neoameni!
călător pe la reviste pe la câteva edituri „…spunea mama: fluturii făceau curte florilor şi-atunci am mişcat prima dată, apoi zi de zi pântecu-i zvâcnea aşa cum ţi se zbate ochiul stâng. când m-am născut căzuse bruma. eu n-am vrut sa ucid fluturii” în rest, căţărare liberă

EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Mașinile utilizate pot fi vândute doar după ce au primit Cartea de Identitate a Vehiculului, eliberată de Registrul Auto Român
Bă, Rogobete, și pe Isus l-ați răstignit, că nu s-a supus autorității voastre!
Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a sesizat Parchetul pentru a bloca organizarea unei conferințe care vorbea de efectele adverse ale vaccinului Covid-19
România se va confrunta cu un adevărat tsunami legat de pensii în doar câțiva ani
Un cuplu din Gorj și-a vândut bebelușul de 3 săptămâni pentru o mașină
Aurelian Cotinescu: Ce prevede reforma pensiilor magistraților
SPIRITUALITATE
Canonizarea Sfântului Ardealului Arsenie Boca pe 28 noiembrie la PRISLOP
Cea mai puternică erupție solară din 2025. Cum ne va afecta pentru următoarele zile
Calităţile profesionale, inteligenţa şi talentul nu sunt cele mai importante lucruri la un om
Calugarul Simeon de pe muntele Athos, sfaturi pentru pacea sufletului
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Terapia de substituție hormonală aprobată de FDA. ”După 20 de ani de frică și confuzie, știința învinge, în sfârșit”
Intervenție timpurie pentru reducerea mortalității și morbidității infantile
Un sistem medical mai bun se bazează pe încredere și colaborare
CBD pentru seniori: Beneficii și precauții
Este eficientă o consultație dermatologică online pentru acnee severă?
Menopauza: etape, simptome și metode naturale de susținere a organismului
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
2026, Anul Calului de Foc, o apariție rară. Destinul nu mai poate fi amânat
Corneliu Ștefan reafirmă sprijinul pentru Alexandru Iorga în cursa pentru Primăria Găești
DC 115 B din Iedera, aproape de finalizare: proiectul de modernizare intră în ultima etapă