Sărbătorile pascale au adus pentru salvatorii montani mai multe incidente asupra cărora au intervenit pentru soluționare. Echipa Salvamont Salvaspeo Dambovita a fost solicitată în noaptea de 16 spre 17 aprilie să acorde ajutorul unor turiști rămași înzăpeziți în jurul Lacului Bolboci din Bucegi. Tot în aceeași noapte, datorită condițiilor meteo nefavorabile, salvatorii montani au eliberat drumul județean 714 (zona Laptici), după ce mai mulți brazi au blocat partea carosabilă.
Am primit pe adresa redacției un comunicat de presă din partea Serviciului Public Județean Salvamont Salvaspeo Dâmbovița pe care îl redam integral.
„In noaptea de 16-17 Aprilie 2017 in jurul orei 00:30, am fost solicitati prin redirectionarea unui apel din partea serviciului unic integrat 112 catre Dispeceratul National Salvamont, sa intervenim in acordarea ajutorului a 6 turisti surprinsi de ninsoarea abundenta pe conturul Lacului Bolboci. O echipa formata din 2 salvatori montani din cadrul Serviciulu Public Judetean Salvamont Salvaspeo Dambovita de la Baza Salvamont Salvaspeo Pestera au interceptat persoanele aflate in dificultate ajungand la acestea la ora 1:00, acestea aflandu-se in zona Muntele Blana. La fata locului au fost gasite 6 persoane aflate in 3 autoturisme ce erau echipate necorespunzator conditiilor de iarna. Turistii au fost escortati in siguranta pana in apropierea Barajului Lacului Bolboci, actiunea fiind incheiata in jurul orei 01:45.
Tot in aceeasi noapte, din cauza conditiilor meteo nefavorabile (intensificari ale vantului, ninsoare abundenta) mai multi brazi au cedat pe drumul ce leaga Platoul Padina de zona Pestera. A fost din nou nevoie de interventia salvatorilor montani pentru degajarea drumului si o astfel de echipa formata din 2 salvatori montani s-a deplasat in jurul orei 02:30 cu SSV-ul din dotare precum si cu materialele necesare pentru deblocarea DJ 714 (zona Laptici). Dupa inlaturarea brazilor cazuti pe partea carosabila, actiunea a fost incheiata in jurul orei 03:20.


EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Consumul de creier uman și boala Kuru: istorie și știință
Avocatul Poporului: Ni se cere să suportăm costul unei zile de boală, deși contribuim lunar la sistemul de asigurări sociale
Șoc în Franța! 10 bărbați au drogat și violat un băiat de 5 ani adus chiar de tatăl său la o petrecere de gay
Mălăieș are 11 joburi, nici el nu știe unde mai lucrează. Românii fac foamea și frigul în casă
Lista oamenilor influenți din dosarele Epstein. De la Elon Musk la fostul prinț Andrew
Strigăt de ajutor pentru Adelin Sabin – o luptă contracronometru pentru viață
SPIRITUALITATE
Parohia din Bărbăteni- Lupeni inclusă într-un proiect național al BOR
Luna nouă în Capricorn: Învățăm să stabilim limite, nu doar cu ceilalți, ci și cu noi înșine
BOR plătește impozite conform legislației în vigoare
De 26 ani săvârșim Boboteaza în staţiunea Straja alături de sute de turişti
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Carmen Holban a votat pentru dreptul pacientului la a doua opinie medicală decontată de CNAS
”Prin comunicare și dialog, pot fi identificate soluții concrete pentru îmbunătățirea sistemului de sănătate„
Una din cinci persoane din UE se află expuse riscului de sărăcie sau excluziune socială
Grija pentru mobilitatea ta – cum îți susții articulațiile pentru o viață activă și echilibrată
Consumul de creier uman și boala Kuru: istorie și știință
Servicii dermatologie Pitesti – abordare medicala moderna pentru sanatatea pielii
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
Carmen Holban a votat pentru dreptul pacientului la a doua opinie medicală decontată de CNAS
În „Anul Iancu de Hunedoara”, imaginea marelui erou domină centrul oraşului
Oamenii de știință regândesc modul în care interacționează vulcanii și faliile Pământului