Oficial Media

Știri din Târgoviște, Dâmbovița, România.

Salvamontiștii au salvat un râs dintr-o fântână

Un râs a fost salvat astăzi de salvamontiști din  Parâng. Animalul fusese observat de niște localnici, care au cerut ajutor.  Animalul a fost salvat în urma unei acțiuni,  la care au participat salvatori din cadrul Serviciului Salvamont al Consiliului Județean Gorj, aflați în baza de intervenție Salvamont Tg-Jiu,  pompieri și personalul silvic.  După anestezierea râsului, salvamontiștii au coborât cca 15 metri în fântână, au imobilizat animalul și l-au scos în exterior.

 

”Animalul fusese observat de niște localnici”, transmite Sabin Cornoiu, șeful Salvamont, într-o fântână în masivul Parâng în zona subalpină a vârfului Parângul Mare. Salvamontiștii  mai spun că animalul nu are leziuni și că va fi eliberat în mediul său,  imediat ce îi va trece anestezia.

”Odată în viață poți trece printr-0 astfel de experiență, să vezi frumusețea pe care ți-o oferă natura”, au completat salvamontiștii. S-au luat măsuri și pentru astuparea fântânii, pentru a nu se mai pune în pericol și viața altor animale și chiar al oamenilor, care tranzitează zona.

 

Distribuie acest articol Oficial Media
Share