Comisia de sănătate și cea juridică ale Senatului au stabilit că certificatul verde va fi obligatoriu pentru toți angajații la stat. Vorbim, de exemplu, de profesori, polițiști, pompieri, judecători, funcționari publici și jurnaliști de la TVR și Radio România.
Şedinţele celor două comisii, care s-au desfăşurat iniţial separat, au fost întrerupte de parlamentari de la AUR. Şedinţa a fost reluată, la ea participând fizic senatori PNL, USR şi UDMR. De asemenea, AUR a participat la şedinţa comună a celor două comisii cu un grup de deputaţi şi senatori.

Potrivit formei iniţiatorilor, parlamentari de la PNL şi UDMR, propunerea legislativă stipulează că certificatul atestă îndeplinirea uneia dintre următoarele condiţii: trecerea a cel puţin 10 zile de la vaccinarea cu schema completă împotriva virusului SARS-CoV-2; trecerea prin boală şi încadrarea între a 15-a şi a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu acest virus şi rezultatul negativ certificat al unui test RT-PCR (valabilitate 72 ore) sau antigen rapid (48 de ore).
Proiectul de act normativ prevede că personalul în cadrul unităţilor sanitare publice şi private, aflate în subordinea sau coordonarea Ministerului Sănătăţii, din cadrul caselor de asigurări de sănătate, Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă, Inspectoratului General de Aviaţie al Ministerului Afacerilor Interne şi unităţilor subordonate, precum şi din cadrul laboratoarelor de analize medicale, este obligat să prezinte certificat digital al UE privind COVID-19.
Printr-un amendament, a fost adăugat şi personalul din cadrul unităţilor de asistenţă medicală profilactică şi curativă şi persoanele fizice care activează ca furnizori de servicii medicale, de dispozitive medicale şi de medicamente.
‘Dispoziţiile (…) se aplică şi autorităţilor, instituţiilor publice şi de interes public, de utilitate publică şi celorlalte unităţi publice, centrale şi locale, regiilor autonome, operatorilor economici care îşi desfăşoară activitatea în clădiri de birouri private cu mai mult de 50 de persoane simultan. În cadrul entităţilor publice şi private, obligaţia prezentării certificatului digital al UE privind COVID-19 revine membrilor Camerei Deputaţilor şi ai Senatului, persoanelor care ocupă funcţii publice sau de demnitate publică, precum şi tuturor categoriilor de personal care îşi desfăşoară activitatea în cadrul respectivelor entităţi’, se arată în amendamentele adoptate de cele două comisii.
Preşedintele Comisiei juridice, Iulia Scântei, a menţionat că şi vizitatorii acestor instituţii trebuie să se supună aceloraşi reguli. Senatorul AUR Sorin Mateescu a apreciat că prin propunerea legislativă dreptul la muncă este îngrădit şi că testele trebuie să fie suportate de la bugetul de stat.
Preşedintele Comisiei de sănătate, Adrian Streinu-Cercel, şi-a exprimat nemulţumirea, într-o intervenţie online, că situaţia persoanelor care au trecut prin boală ca asimptomatici nu este reglementată în lege.
Senatorul PSD Florian Bodog a anunţat marţi că social-democraţii nu au participat la şedinţa Comisiei de sănătate de la Senat în care se va dezbate proiectul de lege prin care angajaţii din domeniul medical care nu sunt vaccinaţi pot fi suspendaţi pe o perioadă de 30 de zile.
„S-a discutat în biroul Comisiei pentru sănătate cu privire la proiectul care doreşte să reglementeze faptul că personalul medical care nu este vaccinat va fi suspendat pe o perioadă de 30 de zile sau se vor testa pe banii lor. Preşedintele comisiei, domnul Streinu-Cercel, şi colegii de la PSD au solicitat celor de la PNL să amânăm discuţia în comisie, să amânăm elaborarea unui raport, să discutăm doar amendamentele – care sunt destul de multe -, să discutăm punctele de vedere venite de la Sanitas şi de la Avocatul Poporului şi organizaţii profesionale. Nu s-a dorit acest lucru, motiv pentru care PNL, trecând peste prevederile regulamentului Senatului, a hotărât convocarea şedinţei comisiei la ora 16,00. PSD nu va participa la această şedinţă, care este convocată nestatutar. Comisia poate fi convocată de altcineva doar în absenţa preşedintelui. Preşedintele a fost prezent, a solicitat şi a decis să nu se convoace această şedinţă.(…) Nu ne putem permite să renunţăm la vreunul dintre actorii care acordă asistenţă medicală(…) Soluţia PSD a fost ca testele să fie decontate de stat. Suntem într-o criză de sănătate publică, o criză medicală, nu ne permitem să pierdem niciun medic, nicio asistentă medicală de la patul bolnavului. Introducerea certificatului verde la locul de muncă este o măsură care s-a aplicat şi în alte state. Nu suntem de acord cu modul în care este reglementat în momentul de faţă certificatul verde. Practic, s-a trecut peste decizia europeană să poţi să beneficiezi de certificat verde chiar dacă eşti testat. La noi nu se ia în considerare acest lucru, motiv pentru care nu susţin acest lucru”, a spus senatorul PSD.

EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Mario a fost ucis și îngropat de colegii săi din invidie! Crimă produsă cu bestialitate de 3 minori cu vârste de 13 și 15 ani
Compania Pfizer îi cere României 564 de milioane de euro pentru cele 29 de milioane de doze de vaccin pe care nu le-a mai cumpărat
”Iertați-mă, părinte, n-am putut veni azi la Biserică. Am plătit 6 milioane pe pastile.” Drama bătrânilor din România
Apel umanitar de la preotul Damaschin: „Copiii noștri îngheață în case iar noi rămânem fără lemne!”
Un cetățean indian a salvat o fetiță de 5 ani din lacul înghețat din Parcul Romanescu, Craiova
Aurelian Cotinescu: Pensiile magistraților amânate de CCR. România poate pierde 230 de milioane de euro din PNRR.
SPIRITUALITATE
Luna nouă în Capricorn: Învățăm să stabilim limite, nu doar cu ceilalți, ci și cu noi înșine
BOR plătește impozite conform legislației în vigoare
De 26 ani săvârșim Boboteaza în staţiunea Straja alături de sute de turişti
Ce să eviți în ultima zi a anului
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Urogynecological Physiotherapy – What It Is and Who It Helps
Inteligența Artificială și reforma sistemului de sănătate, în dezbatere la CCIA Timiș
Cabinele de sauna cu infrarosu: beneficii, functionare si de ce sunt tot mai populare
Casa Națională de Asigurări de Sănătate (CNAS) a publicat lista serviciilor de care beneficiază de la 1 ianuarie 2026 persoanele înscrise în programele naționale de sănătate
19 dureri cronice care sunt legate de stările emoționale
LipoCurcumin – când biodisponibilitatea schimbă complet valoarea biologică a curcuminei
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
Ce trebuie să facă un român ca să se salveze în 2026–2030?
Manifestări dedicate Zilei Unirii Principatelor Române, organizate la Târgoviște
Centura Pucioasa–Fieni avansează în procedurile tehnice