Nici marile lanțuri de supermarketuri nu acceptă ca guvernul francez să impună clienților triaje medicale. Ceea ce Macron a anunțat cu surle și trâmbițe se pare ca a fost doar un fâs.

Sub presiunea protestelor, parlamentul francez face compromisuri. Personalul sanitar care nu se vaccineaza nu va fi licenţiat, iar centrele comerciale sunt scutite de obligativitatea paşaportului sanitar, informează Mediafax.
În ciuda insistenţelor Guvernului, legislativul a decis să excepteze centrele comerciale de la obligativitatea paşaportului sanitar. Dar nu este vorba numai de centrele comerciale ci de mai multe sectoare publice cum ar fi și cel feroviar. Deși presa aservită guvernelor nu a dat publcității protestele care au avut loc în ultima perioadă, acestea au avut un impact major în țări precum Franța, Germania, Marea Britanie.
Citește și: Promovare online – Advertoriale la prețuri fără concurență
Paşaportul rămâne valabil pentru spectacole, cinema, muzee, săli de sport şi, începând cu 1 august, în restaurante – inclusiv pe terase, baruri, transport pe distanţe lungi. Prevederile acestei legi ar urmă să fie aplicabile până la mijlocul lui noiembrie şi nu până la sfârşitul anului cum ar fi dorit Guvernul.
Peste 160.000 de persoane au manifestat peste tot în Franţa sâmbătă, împotriva restricţiilor, în timp ce epidemia câştigă teren. Ultimele informaţii ne arată că limita de alertă a fost depăşită în toată Franţa metropolitană. La fel de îngrijorător este însă şi semnalul tras de lumea culturii. La o săptămâna de la debutul aplicării noilor restricţii, frecventarea cinematografelor şi a teatrelor a scăzut cu până la 75%, ceea ce este o adevărată catastrofă după un an şi jumătate de restricţii de tot felul.
După ce sute de mii de fani au respirat nas în nas la campionatul european de fotbal, după ce arenele au fost pline-ochi, nu mai poți minți nici pe cel mai credul cetățean de existența vreunui virus. Unul dintre cele mai puternice sindicate din transportul feroviar, Sud Rail, cere membrilor săi să nu efectueze controale de pass sanitar la bordul trenurilor şi ameninţă cu greva dacă se vor aplică sancţiuni lucrătorilor care nu se vaccineaza. Altfel spus, Franţa stă pe un butoi cu pulbere, iar Germania este aproape în război civil. Protestele de la Berlin a fost de fapt o bătălie între manifestanți și poliție.
călător pe la reviste pe la câteva edituri „…spunea mama: fluturii făceau curte florilor şi-atunci am mişcat prima dată, apoi zi de zi pântecu-i zvâcnea aşa cum ţi se zbate ochiul stâng. când m-am născut căzuse bruma. eu n-am vrut sa ucid fluturii” în rest, căţărare liberă

EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Consumul de creier uman și boala Kuru: istorie și știință
Avocatul Poporului: Ni se cere să suportăm costul unei zile de boală, deși contribuim lunar la sistemul de asigurări sociale
Șoc în Franța! 10 bărbați au drogat și violat un băiat de 5 ani adus chiar de tatăl său la o petrecere de gay
Mălăieș are 11 joburi, nici el nu știe unde mai lucrează. Românii fac foamea și frigul în casă
Lista oamenilor influenți din dosarele Epstein. De la Elon Musk la fostul prinț Andrew
Strigăt de ajutor pentru Adelin Sabin – o luptă contracronometru pentru viață
SPIRITUALITATE
Parohia din Bărbăteni- Lupeni inclusă într-un proiect național al BOR
Luna nouă în Capricorn: Învățăm să stabilim limite, nu doar cu ceilalți, ci și cu noi înșine
BOR plătește impozite conform legislației în vigoare
De 26 ani săvârșim Boboteaza în staţiunea Straja alături de sute de turişti
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Carmen Holban a votat pentru dreptul pacientului la a doua opinie medicală decontată de CNAS
”Prin comunicare și dialog, pot fi identificate soluții concrete pentru îmbunătățirea sistemului de sănătate„
Una din cinci persoane din UE se află expuse riscului de sărăcie sau excluziune socială
Grija pentru mobilitatea ta – cum îți susții articulațiile pentru o viață activă și echilibrată
Consumul de creier uman și boala Kuru: istorie și știință
Servicii dermatologie Pitesti – abordare medicala moderna pentru sanatatea pielii
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
Carmen Holban a votat pentru dreptul pacientului la a doua opinie medicală decontată de CNAS
În „Anul Iancu de Hunedoara”, imaginea marelui erou domină centrul oraşului
Oamenii de știință regândesc modul în care interacționează vulcanii și faliile Pământului