HORECA a fost unul dintre cele mai afectate sectoare economice în această nefericită perioadă dată de pandemie. O analiză realizată la nivelul județului Timiș ne arată că scăderea numărului de înnoptări în 2020 este mai accentuată decât evoluțiile de la nivelul național, respectiv 59,9% (scădere de la 396.000 înnoptări în 2019, la 158.000 în 2020). Mai mult, scăderea s-a accentuat în luna ianuarie a anului curent, cu un minus de 61,3% față de aceeași lună a lui 2020.
În acest context, președintele Consiliului Județean Timiș, Alin Nica, a organizat o întâlnire online cu reprezentanții HORECA, pentru a identifica împreună cele mai bune măsuri de sprijin. Liderul CJ le-a solicitat propuneri de măsuri concrete de ordin fiscal, din domeniul protecției locurilor de muncă sau de reducere a birocrației, pentru a le putea promova și transmite la nivelul Guvernului României.
Reprezentanți ai industriei hoteliere au subliniat faptul că situația este mult mai gravă decât se percepe la nivel public, ajungând la pragul de disperare și al mesajelor de nesupunere în fața restricțiilor. S-a subliniat, printre altele, nevoia de continuitate în măsurile privind kurzarbeit-ul, a șomajului tehnic, cu atât mai mult în zonele afectate de carantină.
O altă propunere a celor din domeniu a fost dezvoltarea de noi clase de învățământ dual în domeniul industriei ospitalității, subliniindu-se faptul că după repornirea activității HORECA, următoarea criză în domeniu va fi dată de lipsa personalului specializat. Închiderile repetate i-a forțat pe mulți dintre angajați să se reprofileze, lăsând un gol pe piața forței de muncă care va fi vizibil pe termen mediu și lung.
O soluție la problema din turism propusă de reprezentanții industriei ar fi și eliminarea restricțiilor de deplasare și de adunare în grupuri pentru persoanele vaccinate. Aceștia susțin că o astfel de măsură ar permite câtorva milioane de români să acceseze pachete turistice încă din această primăvară.
De cealaltă parte, președintele CJ, Alin Nica, a abordat, printre altele, necesitatea implementării reducerii TVA de la 9% la 5% pentru activitățile de livrare a mâncării la domiciliu, propunere preluată de către premierul Florin Cîțu în urma întâlnirii pe care a avut-o cu reprezentanții HORECA la Consiliul Județean Timiș, dar care încă nu s-a concretizat.
Șeful CJ i-a asigurat pe cei prezenți de deschidere și de eforturile sale în a face cunoscute problemele și soluțiile abordate la nivel decizional. Acestea vor fi prezentare încă de astăzi prim-ministrului României, în cadrul unei discuții care va avea loc în această seară: „Consiliul Județean este un partener loial și corect care sprijină toate ramurile și sectoarele socio-economice ale comunității noastre. Rolul HORECA este cu atât mai important, cu cât va juca un rol major în succesul programului Capitală Europeană a Culturii în 2023. Întreaga economie a județului are de suferit de pe urma restricțiilor din domeniu. Va trebui să facem tot posibilul ca această carantină să nu se prelungească dincolo de cele două săptămâni deja stabilite. Am preluat toate problemele și soluțiile ridicate și le voi discuta chiar astăzi cu dl prim-ministru.”
Consiliul Județean Timiș va continua dialogul cu toți cei afectați de contextul epidemiologic, mijlocind relația dintre aceștia și autoritățile locale și centrale, dar și intervenind prompt acolo unde cadrul legal îi permite.
Jurnalist, scriitor, editor, terapeut

EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Taxele și impozitele locale, majorări de până la 80% de la 1 ianuarie 2026
Cum va fi vremea de Crăciun în România
Grupuri de firme după acționariat: De la o firmă la datele financiare cumulate ale grupului
Gabriel Purcaru despre situația apei potabile la Moreni: Progrese mari, dar provocări rămase în suspans
Program evenimente în Orășelul lui Moș Crăciun de la Târgoviște
Aurelian Cotinescu, mesaj de Ziua Națională a României, 1 Decembrie
SPIRITUALITATE
O analiză lucidă asupra haosului major prin care trece omenirea, astăzi, când suprimarea e definită ca salvare
Oamenii intuitivi, cei care simt mai mult, au o conexiune profundă cu energia și emoțiile celorlalți
Canonizarea Sfântului Ardealului Arsenie Boca pe 28 noiembrie la PRISLOP
Cea mai puternică erupție solară din 2025. Cum ne va afecta pentru următoarele zile
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Bine de știut: de ce saboții medicali sunt o necesitate în profesiile medicale?
Noi măsuri de prevenție în domeniul sănătății
Durerea de măsea în sarcină
România va avea registere naționale de screening
Cum influențează acizii grași Omega-3 sănătatea inimii
Descoperire cu premiu Nobel în tratarea cancerului a medicului Otto Warburg
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
Conformitatea vehiculelor: obținerea copiei conforme și ecusoanelor după infiintarea firmei de ridesharing (Blue, Bolt, Uber)
OFSD Dâmbovița alături de oameni. „Spiritul Crăciunului se simte cel mai bine atunci când îl împărtășești”
Deputat Carmen Holban a participat la Comitetul Executiv Național al Organizației Femeilor Social-Democrate (OFSD)