O asistentă medicală şi un medic care îşi desfăşoară activitatea la Secţia ATI din cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă Târgu-Jiu sunt cercetaţi de Consiliul etic a unităţii medicale pentru că ar fi avut relaţii intime în spaţiile spitalului.
O sesizare anonimă a fost trimisă conducerii Spitalului Judeţean de Urgenţă Târgu-Jiu, dar şi Ministerului Sănătăţii cu privire la aventurile celor doi. Mai mult decât atât, în sesizare se arată că asistenta a fost depistată pozitiv la testul de COVID-19 şi că s-a aflat în aceeaşi încăpere cu medicul.
Un jandarm de 48 de ani, victima unui accident, a murit aşteptând cinci zile să fie operat. Fiica: Medicii pe care îi ridica în slăvi, au ajuns călăi!
”În perioada 19 – 26.10, acesta (medicul rezident – n.r.), deşi însurat, a petrecut cu colega noastră, (…), asistentă recunoscută pentru aventuri, inclusiv cu unul dintre directorii spitalului. Problema este că, colega noastră, în perioada respectivă, a fost depistată pozitiv la testul rapid din 19 şi testul PCR din 23.10.2020. Şi acum vine partea cea mai gravă: În data de 26.10.2020, deşi doctorul (…) a stat în aceeaşi cameră la un hotel de lângă spitalul nostru (…), a venit la serviciu, în cadrul secţiei ATI, fără să intre în izolare, reuşind să se înregistreze, în această perioadă, cât şi premergătoare, foarte multe cazuri de pozitivaţi din rândul colegilor noştri”, se arată în sesizarea care a fost trimisă conducerii spitalului şi Ministerului Sănătăţii.
În aceeaşi reclamaţie se mai arată că secţia a fost transformată într-un bordel: „A transformat secţia ATI şi Covid într-un adevărat bordel, în sensul că, în loc să stea lângă săracii pacienţi, aceştia se închid ore şi nopţi întregi în cabinet, unde întreţin raporturi sexuale şi chefuiesc“.
Conducerea Spitalului Judeţean de Urgenţă Târgu-Jiu nu a putut fi contactată pentru a-şi exprima un punct de vedere.
sursa: adevarul.ro

EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Consumul de creier uman și boala Kuru: istorie și știință
Avocatul Poporului: Ni se cere să suportăm costul unei zile de boală, deși contribuim lunar la sistemul de asigurări sociale
Șoc în Franța! 10 bărbați au drogat și violat un băiat de 5 ani adus chiar de tatăl său la o petrecere de gay
Mălăieș are 11 joburi, nici el nu știe unde mai lucrează. Românii fac foamea și frigul în casă
Lista oamenilor influenți din dosarele Epstein. De la Elon Musk la fostul prinț Andrew
Strigăt de ajutor pentru Adelin Sabin – o luptă contracronometru pentru viață
SPIRITUALITATE
Parohia din Bărbăteni- Lupeni inclusă într-un proiect național al BOR
Luna nouă în Capricorn: Învățăm să stabilim limite, nu doar cu ceilalți, ci și cu noi înșine
BOR plătește impozite conform legislației în vigoare
De 26 ani săvârșim Boboteaza în staţiunea Straja alături de sute de turişti
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Carmen Holban a votat pentru dreptul pacientului la a doua opinie medicală decontată de CNAS
”Prin comunicare și dialog, pot fi identificate soluții concrete pentru îmbunătățirea sistemului de sănătate„
Una din cinci persoane din UE se află expuse riscului de sărăcie sau excluziune socială
Grija pentru mobilitatea ta – cum îți susții articulațiile pentru o viață activă și echilibrată
Consumul de creier uman și boala Kuru: istorie și știință
Servicii dermatologie Pitesti – abordare medicala moderna pentru sanatatea pielii
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
Carmen Holban a votat pentru dreptul pacientului la a doua opinie medicală decontată de CNAS
În „Anul Iancu de Hunedoara”, imaginea marelui erou domină centrul oraşului
Oamenii de știință regândesc modul în care interacționează vulcanii și faliile Pământului