Doctorul Ioan Cordoș, șef secție chirurgie toracică la Institutul de Pneumoftiziologie „Marius Nasta” din București, a declarat marți seară la Antena 3 că ar trebui ca autoritățile să transmită nu neapărat câte persoane au C̫O̫V̫I̫D̫-19, ci „câți dintre ei sunt ʙoʟɴᴀvι”. Doctorul a spus că prin ʙoʟɴᴀvι înțelege persoane care au simptome serioase, nu cei cu forme ușoare și asimptomaticii. Ioan Cordoș a adăugat că doar numărul celor care sunt grav ʙoʟɴᴀvι ar arăta o imagine cât mai reală a ᴘᴇʀιcoʟuʟuι C̫O̫V̫I̫D̫-19. „Daca sunt 3 ʙoʟɴᴀvι, nu are nicio valoare”, a indicat el.
Aceste lucruri care vor sa ne distanteze uman pe mine ma deranjeaza, a declarat doctorul Ioan Cordoș
„Chiar daca ii spune C̫O̫V̫I̫D̫-19, este tot un virus gripal”, a adăugat doctorul. El a precizat despre c̫o̫r̫o̫n̫a̫v̫i̫r̫u̫s că „este ucιԍᴀs pentru cei pe care i-ar ucιᴅᴇ orice virus”.
Personal nu crede în cifrele care se vehiculează, dar respectă toate măsurile recomandate de autorități. „Nu sunt contra curentului, nu ma opun masurilor medicale, ci doar distanțării sociale. Aceste lucruri care vor sa ne distanteze uman pe mine ma deranjeaza”, a declarat doctorul.
Criza C̫O̫V̫I̫D̫ este doar o “biata gripa”
Prof. dr. Ioan Cordos, seful Sectiei de Chirurgie Toracica din cadrul Institutului „Marius Nasta” Bucuresti, a declarat, in platoul de la Antena 3, unde se afla “statul major” al campaniei de discreditare a pandemiei de c̫o̫r̫o̫n̫a̫v̫i̫r̫u̫s, ca nu era necesar sa se creeze un comandament pentru cʀιzᴀ C̫O̫V̫I̫D̫, care nu ar fi decat o “biata gripa”.
„S-a constituit si a aparut acel comandament. Faci un comandament cand ai un ʀᴀzʙoι, nu faci comandament pentru o biata gripa. Scuzati-ma, dar asta e cuvantul si asta e realitatea. In mine asta a fost… de ce sa faci comandament, e ʀᴀzʙoι cιvιʟ!?”, a declarat medicul Ioan Cordos.
Află cine a semnat tratatul pentru noua dictatură medicală. În termeni dulci, teroarea se numește ”Noua Arhitectură Internațională a Sănătății”. Oficial Media – Ziar pentru Drepturi și Libertăți
„Cei care au мuʀιт, ei nu au мuʀιт de C̫O̫V̫I̫D̫, ci au мuʀιт cu C̫O̫V̫I̫D̫, adica aveau o gramada de alte ʙoʟι care i-ar fi oмoʀᴀт la un moment dat, doar ca s-a intamplat mai repede fiind si aceasta picatura care a umplut paharul. Dar nu asta era problema. Asta nu e ᴇʙoʟᴀ. E un virus gripal, ca-i spune C̫O̫V̫I̫D̫, ca-i spune B1, va trebui sa traim cu ele, n-o sa intram toti intr-o fundatura acuma si asteptam sa мuʀιм de C̫O̫V̫I̫D̫, in urmatoarele luni, ani…”, a mai explicat Ioan Cordos. sursa: http://live48times.com/
Citește și:
-
Ca în lagăr ne vor conduce vietile ruinandu-ne copiii si distrugand toate visurile si demnitatea
-
Victimele Vaccinurilor Covid au ieșit în strada la New York. ”Câți trebuie să mai moară ca să vă opriți?!”
-
Epidemiolog prof.dr. Geza Molnar: Impunerea vaccinării înseamnă dictatură
-
Epoca Descreieraților: Experimente medicale cu loterii și premii, un fel de haine noi și bomboane oferite de Mengele
-
Cel mai mare ziar din Germania recunoaște minciuna Covid – ”Vă rugăm să ne iertați”
-
Apărați-vă copiii ca să nu devină victimele acestui genocid, cum s-a întâmplat cu bătrânii
-
Află cine a semnat tratatul pentru noua dictatură medicală. În termeni dulci, teroarea se numește ”Noua Arhitectură Internațională a Sănătății”. Oficial Media – Ziar pentru Drepturi și Libertăți
călător pe la reviste pe la câteva edituri “…spunea mama: fluturii făceau curte florilor şi-atunci am mişcat prima dată, apoi zi de zi pântecu-i zvâcnea aşa cum ţi se zbate ochiul stâng. când m-am născut căzuse bruma. eu n-am vrut sa ucid fluturii” în rest, căţărare liberă
Sunt întrutotul deacord că este o gripa și trebuie tratată in consecință nu cu tot circul asta la nivel global 😪🤮