Un om cu un orgoliu crescut nu poate accepta ajutorul divin, sub forma diminuării fericirii exterioare

Cu cât omul se înstrăinează de Dumnezeu, cu cât sufletul său se îndepărtează de Dumnezeu, cu atât el se închină mai mult la formele exterioare ale fericirii, în fața plăcerilor și stabilității și cu atât se comportă mai agresiv, atunci când începe să piardă această fericire exterioară.

Cu cât el se comportă mai agresiv, neacceptând un ajutor de Sus, cu atât reacționează cu mai multă ură la neplăcerile care apar și cu atât consecințele vor fi mai grave.

Dumnezeu este sursa tuturor lucrurilor, Dumnezeu este iubire, Dumnezeu ne iubește și ne ajută mereu; fiecare situație este orientată către salvare, dezvoltare și păstrarea iubirii în suflet; există un sens superior în tot ceea ce se întâmplă, totul este orientat spre binele nostru – dar, în primul rând, spre binele sufletului, și nu al trupului și al spiritului. Oricât de dificilă ar fi o situație, dacă omul a înțeles toate acestea, înseamnă că, în planul subtil, el și-a rezolvat deja problemele și și-a învins propriile păcate.

Toate bolile, nenorocirile noastre, degradarea noastră sunt consecințe ale unui păcat, adică ale unor sentimente incorecte, ale unui comportament incorect.

Însă, când omul înțelege că întoarcerea la Dumnezeu înseamnă salvare și fericire, când începe să simtă că iubirea față de Dumnezeu și unitatea cu El sunt vitale, ca și nevoia de aer, atunci el se vindecă.

Citește și: