Circa 6 milioane de doze din toate cele patru tipuri de vaccin folosite în ţara noastră avea România în stocuri, la sfârşitul săptămânii trecute, iar dintre acestea, în jur de 35.000 de doze de vaccin de la compania AstraZeneca au termen de expirare la 30 iunie, a declarat duminică, la Digi24, coordonatorul campaniei naţionale de vaccinare, Valeriu Gheorghiţă.
„Noi încercăm să distribuim – ele sunt de fapt doze care se regăsesc la nivelul direcţiilor de sănătate publică, în centrele regionale de depozitare şi în centrele de vaccinare. Sunt doze care au fost distribuite cu mult timp în urmă, însă ca urmare a scăderii importante a numărului de persoane care se vaccinează cu acest vaccin, evident că aceste doze au un risc de a ieşi din termenul de valabilitate în perioada următoare. Tocmai de aceea, pentru noi este important la acest moment să creştem capacitatea de stocare, dar, pe de altă parte, să evităm să iasă din valabilitate aceste doze”, a spus Valeriu Gheorghiţă, la Digi24
El a explicat că aceste doze trebuie să fie redistribuite fie la nivel european, fie să intre în mecanismul de revânzare sau de donaţie. „Este etic şi este firesc să beneficieze de vaccinuri cei care îşi doresc să se vaccineze, care au nevoie de ele şi sunt ţări terţe care nu au avut un acces atât de bun, atât de facil la vaccinuri cum a avut România, ca şi celelalte ţări europene, şi tocmai de aceea este important să susţinem şi celelalte ţări, pentru a egaliza accesul la vaccin”, a punctat Valeriu Gheorghiţă.
Guvernul a aprobat, săptămâna trecută, o ordonanţă de urgenţă prin care statul român poate vinde şi dona doze de vaccin. La sfârşitul lunii mai, oficiali guvernamentali declarau pentru digi24.ro că Executivul pregăteşte cadrul legal, printr-un act normativ elaborat de Ministerul Sănătăţii, pentru a putea exporta, contra cost, cantitatea de vaccinuri AstraZeneca pe care ţara noastră nu o poate consuma din cauza refuzului românilor de a se vaccina cu serul companiei anglo-suedeze.
România a primit de la debutul campaniei de vaccinare în jur de 16 milioane de doze de vaccin şi a utilizat aproape 60 la sută dintre acestea, a precizat medicul.
Pe de altă parte, Valeriu Gheorghiţă avertizează că se estimează o creştere a numărului de infectări în lunile următoare, probabil la sfârşit de august-început de septembrie, şi cu cea mai mare probabilitate, va fi vorba de infecţia cu varianta delta a SARS-CoV-2.
Experienţa prin care trece Marea Britanie în acest moment arată că această infecţie se răspândeşte cu precădere în rândul persoanelor nevaccinate şi nu este întâmplător că această tulpină este prezentă îndeosebi la persoanele tinere din Marea Britanie, unde procentul celor nevaccinaţi este destul de crescut, a arătat Valeriu Gheorghiţă.
De asemenea, tot în Marea Britanie s-a constatat că persoanele cu schemă de vaccinare completă au un nivel de protecţie de peste 90 la sută faţă de riscul de spitalizare, faţă de boala care evoluează cu complicaţii şi cu risc de deces, spre deosebire de persoanele care sunt vaccinate cu o singură doză şi care nu au un nivel foarte mare de protecţie, având un risc destul de ridicat de a contracta boala.
„Mesajul este de a completa, într-adevăr, schema de vaccinare. Marea Britanie, astăzi, a redus acel interval între cele două doze de la 12 săptămâni la 8 săptămâni, pentru a accelera vaccinarea celor care au primit o primă doză, tocmai că s-a observat această tendinţă de a afecta persoanele care au primit o singură doză”, a punctat Valeriu Gheorghiţă.
Premierul britanic Boris Johnson a anunţat săptămâna trecută că va amâna cu patru săptămâni, până la 19 iulie, ridicarea ultimelor restricţii impuse în Anglia pentru combaterea epidemiei de coronavirus, din cauza unei creşteri a cazurilor legate de aşa-numita „variantă delta”, apărută iniţial în India.
Varianta delta a coronavirsului a ajuns din India în peste 70 de ţări şi este pe cale să devină dominantă la nivel global. Este semnalul de alarmă tras de chiar de Organizaţia Mondială a Sănătăţii.
Varianta indiană este cu 60% mai contagioasă decât tulpina britanică, cea care a fost dominantă până acum.
În România au fost raportate deocamdată 35 de contaminări cu această tulpină modificată genetic.
Citește și:
Luc Montagnier, virusolog: Vaccinarea în timpul unei pandemii este „de neimaginat” și provoacă decese, a afirmat laureatul din 2008 al Premiului Nobel pentru Medicină
Prezentatorul și actorul spaniol, Rafa Taibo a intrat în spital după vaccinare: ”Trăiesc un coșmar”
Grupul de Comunicare Strategică – raportare la data de 20 iunie
Virusolog: Vaccinarea în masă va genera variante de virus extrem de contagioase
Raed Arafat: Ar trebui vaccinați încă 5 milioane de români
Spania îi primește pe români fără vaccin, test PCR sau antigen
Premierea studenților mediciniști implicați în lupta cu SARS-CoV-2

EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Cum să îți construiești un fond de urgență eficient? Pași și sfaturi practice
Proiecte de reducere a populației lumii – Află cum s-ar putea realiza
Trump se teme de scurgerea de informatii – spioni la nivel inalt
Șapte lucruri pe care nu le știi despre păstrarea unui război – Visul afaceriștilor
Reacțiile oficialilor ruși la posibila furnizare de rachete Tomahawk Ucrainei – o linie roșie traversată?
Trump autorizează lovituri cu rază lungă de acțiune împotriva Rusiei – o schimbare în strategia SUA față de Ucraina
SPIRITUALITATE
Calugarul Simeon de pe muntele Athos, sfaturi pentru pacea sufletului
Sfântul Gherasim, tămăduitor de boli și suferințe
Cine sunt îngerii întrupați și care este scopul lor
Lev Tolstoi: Iubirea se dezvoltă prin suferință și auto-cunoaștere
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Sănătatea mintală nu mai poate fi separată de mediul digital iar hiperconectivitatea a devenit o nouă condiție socială
Aurelian Cotinescu – Computer tomograf (CT) și RMN în cadrul Spitalului Orășenesc Găești
CAMPANIA ”VIAȚĂ PENTRU MAREA FAMILIE DE PACIENȚI” ȘI STILUL DE VIAȚĂ SĂNĂTOS
Tema acestui an este : Sănătatea mintală în situații de urgență umanitară
Lansarea coaliției „București – HPV Free City”
Top 5 suplimente pentru o digestie sănătoasă
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
Târgoviștenii pot scăpa de penalitățile la taxe și impozite dacă își achită restanțele până la 31 octombrie 2025
Nu mai accepta să te supui, dacă nu te simți bine în familia ta
Care sunt caracteristicile unei familii toxice. Control excesiv, manipulare, lipsa de empatie