Oficial Media

Știri din Târgoviște, Dâmbovița, România.

Virusolog: Vaccinarea în masă va genera variante de virus extrem de contagioase

Dr. Geert Vanden Bossche, virusolog și expert în vaccinuri, fost angajat al GAVI (inițiativa globală privind vaccinarea) și al Fundației Bill & Melinda Gates, trage un semnal de alarmă împotriva injectării heirupiste a populației cu vaccinuri Covid neviabile, care nu vor duce pe termen lung decât la înmulțirea mutațiilor virusului. 
Vaccinarea în masă va genera variante de virus extrem de contagioase, afirmă specialistul. Tulpinele care apar peste noapte par să-l confirme, zilnic.
Dr. Geert Vanden Bossche spune că prin vaccinarea tuturor cu un vaccin care nu împiedică transmiterea virusului, distrugem sistemul imunitar al oamenilor și pregătim scena pentru un dezastru global al sănătății omenirii, după cum transmite și Children’s Health Defence, care publică și un interviu de 40 de minute cu specialistul în virusologie.
De asemenea, cunoscutul doctor doctorului Vernon Coleman, afirmă într-o filmare către lume pe care o prezentăm mai jos că „vaccinurile sunt arme de distrugere în masă” și oferă și explicația sa științifică:
Într-o Scrisoare Deschisă către lume (PDF AICI) – și în special către OMS – reputatul  virusolog,  pe care îl puteți găsi la www.geertvandenbossche.org, afirmă:
​„În atenția tuturor autorităților, oamenilor de știință și a experților din lume, precum și a tuturor celor pe care îi privește subiectul – întreaga populație:
Sunt orice, dar nu un antivaccinist. Ca om de știință, nu recurg de obicei la nicio platformă de acest fel pentru a lua o poziție pe teme legate de vaccinuri. Ca virolog dedicat și expert în vaccinuri, fac o excepție atunci când autoritățile sanitare permit ca vaccinurile să fie administrate în moduri ce pun în pericol sănătatea publică; cu siguranță, atunci când sunt ignorate dovezile științifice. Situația actuală – extrem de critică – mă forțează să răspândesc acest mesaj de urgență. Întrucât gradul fără precedent de intervenție umană în pandemia de coronavirus riscă să provoace o catastrofă globală fără egal, acest mesaj nu poate fi suficient de tare și puternic pe cât ar fi nevoie.​
După cum am mai spus, nu sunt împotriva vaccinării. Dimpotrivă, vă pot asigura că fiecare dintre vaccinurile existente au fost create, dezvoltate și fabricate de oameni de știință foarte inteligenți și competenți. Totuși, acest tip de vaccinuri profilactice este total inadecvat, și chiar foarte periculos, când este folosit în campanii de vaccinare în masă în timpul unei pandemii virale. Specialiștii în vaccinuri, oamenii de știință și clinicienii sunt orbiți de efectele pozitive pe termen scurt ale vaccinurilor Covid la pacienții individuali, dar nu pare să le pese de consecințele dezastruoase asupra sănătății globale. Dacă nimeni nu mă contrazice cu argumente științifice, este greu de înțeles cum intervențiile actuale ale omului pot preveni ca circulația diferitelor variante de virus să se transforme într-un monstru sălbatic. ​
Lucrând contra cronometru, încerc să-mi finalizez manuscrisul științific, publicarea căruia va fi, din păcate, probabil prea târzie, dată fiind amenințarea din ce în ce mai mare a variantelor virusului care se răspândesc rapid și sunt foarte contagioase. De aceea am decis să postez deja pe LinkedIn un rezumat al descoperirilor mele, precum și discursul meu de la Summitul pe tema vaccinurilor ce a avut loc recent în Ohio. Lunea trecută, le-am trimis organizațiilor internaționale, inclusiv OMS, analiza mea privind actuala pandemie, bazată pe teorii științifice în biologia imunitară a Covid-19. Ținând cont de gradul de urgență, i-am sfătuit să ia în considerare îngrijorările mele și să inițieze o dezbatere pe tema consecințelor negative ale continuării ocolirii de către virus a reacției imunitare.
Deși nu este timp de pierdut, nu am primit niciun răspuns până acum. Experții și politicienii tac, în timp ce sunt, totodată, nerăbdători să vorbească despre diminuarea regulilor de prevenire a infecției și despre „libertatea de primăvară”.
Declarațiile mele se bazează exclusiv pe știință. Vor fi contrazise exclusiv de știință. Deși, de obicei, cu greu poate cineva să facă afirmații științifice incorecte fără să fie criticat de colegii de breaslă, se pare că elita oamenilor de știință, care îi consiliază acum pe liderii globali, preferă să tacă. Au fost aduse suficiente dovezi științifice. Din păcate, rămân neatinse de cei care au puterea de a acționa.
Cât de mult poate fi ignorată o problemă, când în prezent există argumente solide că omenirea este amenințată de ocolirea de către virus a reacției imunitare? Cu greu putem afirma că nu am știut – sau că nu am fost avertizați.
În această scrisoare agonizantă, îmi pun în joc toată reputația și credibilitatea mea. Aștept de la voi, paznicii omenirii, să procedați cel puțin la fel.
Este de maximă urgență. Inițiați dezbaterea. Cu orice preț, schimbați cursul evenimentelor”, a îndemnat Dr. Geert Vanden Bossche pe site-ul său și într-o adresare către OMS prin YouTube.

sursa: activenews.ro
Citește și:
Distribuie acest articol Oficial Media
Share