Echipa de baschet a Clubului Sportiv Municipal Târgovişte riscă să nu mai fie înscrisă în următorul sezon al Ligii Naţionale de baschet feminin.
Acest fapt s-ar putea întâmpla din cauza faptului că procesul cu fostul antrenor grec Dikealeukulos, căruia clubul târgoviştean îi datorează o sumă mare de bani, se prelungeşte. Anunţul a fost făcut chiar de Ciprian Prisăcaru, preşedintele CSM Târgovişte. “S-a făcut apel şi procesul a fost suspendat. După acest apel, şansele ca procesul să se finalizeze înainte de începerea campionatului sunt extrem de mici. Iar acest lucru, coroborat cu decizia Biroului Federal din 16 ianuarie 2017, ne va bloca în ceea ce priveşte activitatea echipei de baschet. Ne vom adresa federaţiei şi vom vedea ce se întâmplă în instanţă. Sezonul trecut aveam două variante: să desfiinţăm echipa sau să ne chinuim. Sezonul viitor este posibil ca nici măcar să nu ne mai putem chinui… Urmările sunt urâte”, a declarat Ciprian Prisăcaru prentru Jurnal de Dâmboviţa.
Se va căuta înţelegere la Federaţia Română de Baschet
În această situaţie, foarte probabil oficialii clubului târgoviştean vor încerca să caute înţelegere la Federaţia Română de Baschet, pentru ca echipa să fie totuşi înscrisă în campionat. Însă va rămâne interdicţia deja existentă pe piaţa transferurilor, iar CSM Târgovişte se va vedea nevoită să joce cu lotul pe care îl are la dispoziţie în acest moment.


EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Mario a fost ucis și îngropat de colegii săi din invidie! Crimă produsă cu bestialitate de 3 minori cu vârste de 13 și 15 ani
Compania Pfizer îi cere României 564 de milioane de euro pentru cele 29 de milioane de doze de vaccin pe care nu le-a mai cumpărat
”Iertați-mă, părinte, n-am putut veni azi la Biserică. Am plătit 6 milioane pe pastile.” Drama bătrânilor din România
Apel umanitar de la preotul Damaschin: „Copiii noștri îngheață în case iar noi rămânem fără lemne!”
Un cetățean indian a salvat o fetiță de 5 ani din lacul înghețat din Parcul Romanescu, Craiova
Aurelian Cotinescu: Pensiile magistraților amânate de CCR. România poate pierde 230 de milioane de euro din PNRR.
SPIRITUALITATE
Luna nouă în Capricorn: Învățăm să stabilim limite, nu doar cu ceilalți, ci și cu noi înșine
BOR plătește impozite conform legislației în vigoare
De 26 ani săvârșim Boboteaza în staţiunea Straja alături de sute de turişti
Ce să eviți în ultima zi a anului
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Urogynecological Physiotherapy – What It Is and Who It Helps
Inteligența Artificială și reforma sistemului de sănătate, în dezbatere la CCIA Timiș
Cabinele de sauna cu infrarosu: beneficii, functionare si de ce sunt tot mai populare
Casa Națională de Asigurări de Sănătate (CNAS) a publicat lista serviciilor de care beneficiază de la 1 ianuarie 2026 persoanele înscrise în programele naționale de sănătate
19 dureri cronice care sunt legate de stările emoționale
LipoCurcumin – când biodisponibilitatea schimbă complet valoarea biologică a curcuminei
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
Ordin de protecție pentru că și-a agresat soția într-o parcare pe fondul geloziei
Evaziune fiscală de 191.000 de lei în Dâmbovița și Ilfov. Prejudiciul a fost recuperat
Sechestru pe mașină și conturi bancare pentru neplata impozitelor și contribuțiilor în valoare de 144.000 de lei