Festivalul Internațional al Artelor Spectacolului BABEL, organizat de Teatrul Municipal Tony Bulandra din Târgovişte şi ajuns la cea de a XI-a ediție, începe mâine, 3.06.2023.
Definit încă de la început ca o întâlnire a artelor şi a culturilor, festivalul a aşezat în centrul demersului de alcătuire a programului din acest an, conceptul de FORME, elemente esențiale în procesul de creație.

Deschiderea oficială a festivalului are loc la ora 14, în foaierul Cinematografului Independența, în ambianța expoziției de carte, Operele complete ale lui W. Shakespeare 400 şi a celei de gravuri şi stampe Shakespeare şi epoca sa, şi în prezența unuia dintre cei mai iubiți şi activi oameni de teatru din România, Emil Boroghină, directorul fondator al Festivalului Internaţional Shakespeare.
La 14:30, publicul este invitat să vizioneze documentarul BABEL X, realizat de producătorul TVR, Cornel Mihalache, cu prilejul ediției prin care festivalul a marcat un deceniu de existență pe scena din România.
Zilele acestea, Republica Moldova a fost în centrul atenției politice, fiindcă a găzduit summitul a 50 de lideri europeni. Noi punem constant reflectorul pe colaborarea cu frații noştri de peste Prut. Aşa că publicul prezent la BABEL îl va putea vedea pe Marius Manole, alături de Anatol Durbală, în producția Teatrului Alexei Mateevici din Chişinău, intitulată Eu sunt vântul, după piesa unuia dintre cei mai apreciați autori la ora actuală, norvegianul Jon Fosse.
După ce vor vedea expoziția de grafică şi pictură FORMAlități, a lui Bogdan Constantin, la Teatrul Tony Bulandra publicul va fi martorul unui eveniment teatral: prima coproducție din România, a artiştilor români cu cei coreeni, în Argonautas, un spectacol de mare impact vizual, cu o arhitectură arborescentă a semnificațiilor călătoriei lui Iason, în căutarea Lânii de Aur. De fapt, o căutare de sine şi o descoperire a celuilalt. O temă majoră în timpul de azi, al migrațiilor economice sau politice.
Parada BABEL are loc Luni, 05 iunie, ora 21:15 pe traseul: Parcul Chindia( Teatrul de Vară) – Calea Domnească – Bulevardul Mircea cel Bătrân – Bulevardul Carol I – Teatrul Tony Bulandra.
Şi acesta e doar începutul celor nouă zile de bucurie festivalieră, la BABEL!
Comunicat de presă Teatrul Tony Bulandra Târgoviște
Citește și:

EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Aurelian Cotinescu: Ce prevede reforma pensiilor magistraților
Aurelian Cotinescu: Plajele nu sunt de vânzare, sunt ale oamenilor
Cum să îți construiești un fond de urgență eficient? Pași și sfaturi practice
Proiecte de reducere a populației lumii – Află cum s-ar putea realiza
Trump se teme de scurgerea de informatii – spioni la nivel inalt
Șapte lucruri pe care nu le știi despre păstrarea unui război – Visul afaceriștilor
SPIRITUALITATE
Calugarul Simeon de pe muntele Athos, sfaturi pentru pacea sufletului
Sfântul Gherasim, tămăduitor de boli și suferințe
Cine sunt îngerii întrupați și care este scopul lor
Lev Tolstoi: Iubirea se dezvoltă prin suferință și auto-cunoaștere
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Importanța formei de administrare pentru absorbția eficientă a vitaminelor
Etapele unui implant dentar – la ce să te aștepți și ce ar trebui să știi?
Sănătatea mintală nu mai poate fi separată de mediul digital iar hiperconectivitatea a devenit o nouă condiție socială
Aurelian Cotinescu – Computer tomograf (CT) și RMN în cadrul Spitalului Orășenesc Găești
CAMPANIA ”VIAȚĂ PENTRU MAREA FAMILIE DE PACIENȚI” ȘI STILUL DE VIAȚĂ SĂNĂTOS
Tema acestui an este : Sănătatea mintală în situații de urgență umanitară
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
Liderii PSD discută strategia partidului la Târgoviște după Conferința Extraordinară a organizației județene
70% dintre sportivi suferă de probleme respiratorii nedetectate care le sabotează performanța
TOP 5 mașini de spălat rufe în 2025 – care este alegerea potrivită pentru nevoile tale?