Constantin Brâncuși comemorat la Mânăstirea Lainici

Sâmbăta trecută,  cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Academician dr. IRINEU ION POPA, Arhiepiscopul Craiovei și Mitropolitul Olteniei, începând cu ora 10:00, la Sfânta Mânăstire Lainici, județul Gorj, situată pe Valea Jiului, a fost săvârșit un parastas emoționant, în cadrul slujbei de pomenire și de comemorare a marelui sculptor Constantin Brâncuşi, care în urmă cu 69 de ani, la data de 16 martie 1957, sufletul său s-a înălțat la cer, iar trupul a fost înmormântat în cimitirul «Montparnasse», din capitala Franței, Paris.

Anul acesta, a fost a 13-a pomenire anuală fără întrerupere, pentru Constantin Brâncuși, eveniment anual, preluat de Mănăstirea Lainici din anul 2016. Până atunci oficierea s-a făcut la: Polovragi, Cămărășeasca (Tg. Cărbunești) și Cotmeana.

Evenimentul a fost organizat de părintele stareț Ioachim Pârvulescu, împreună cu Asociația Națională Cultul Eroilor Regina Maria din Gorj și alte județe, iar slujba a fost oficiată de un sobor de preoți.

Printre participanți s-au numărat autorități locale, precum Cosmin Pigui, primarul comunei Peştişani, Ionuț Viorel Bordeiași, directorul Centrului Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Gorj, dar și profesori universitari,  numeroși brâncuşiologi, scriitori din țară.

Din VALEA JIULUI  au  participat  ing. Ioan Dorel Șchiopu, prof. univ. dr. Mircea Baron și prof. jurnalist Dorel Neamțu.

Constantin Brâncuşi era strâns legat de biserică, deoarece strămoşii lui fuseseră slujitori la sfintele altare, printr-o descendenţă de mai bine de 200 de ani. Mama şi-a dorit foarte mult ca fiul ei să devină preot în satul natal, neapucând însă să-şi vadă feciorul propovăduind Cuvântul Evangheliei şi gospodar de frunte, la casa lui, înconjurat de copii, aşa cum era obiceiul în viaţa ţăranului român.

Doi dintre strămoşii marelui artist, doi preoţi văduvi, care mai târziu au îmbrăcat schima monahală sub numele de Ilie şi Cleopa, au ctitorit Schitul Locurele, de lângă Mănăstirea Lainici, ridicați acum la rang de sfinți de BOR.

Părintele stareţ Ioachim Pârvulescu a evocat personalitatea și opera lui Constantin Brâncuşi, arătând că „marele nostru înaintaş a fost încercat permanent de dorință a zborului spre infinit, oglindind acest dor în operele sale pe care ni le-a lăsat moştenire peste veacuri. Masa Tăcerii simbolizează de pildă Cina cea de Taină, în care cei 12 Apostoli se află în jurul Mântuitorului. Prin urmare, valoarea etică și estetică a operelor lui Brâncuși oferă posterităţii esența simplității artistice și a geniului creator”.

Sculptorul gorjan  a fost evocat de mai mulţi profesori şi autorităţi, cum ar fi prof. Ion Mocioi, prof. Ştefan Stăiculescu,  primarul Cosmin Pigui, prof. dr. Lazăr Stan Ioan din  Râmnicu Vâlcea, prof. univ. dr. Moise Bojincă din Peștișani, iar Dorel Schiopu, a vorbit despre cum s-au făurit Coloana Infinită  în Atelierele din Valea Jiului.

„O discuție despre Brâncuși fără a aminti implicarea celor din Valea Jiului este incompletă, din două motive. Noi, cei de dincolo de munți, din Ardeal  suntem mai datori cu recunoștința noastră pentru gorjeni, pentru că în Primul Război Mondial gorjenii au plătit cu durerea lor, cu lacrimile și jertfa acelor eroi care prin sacrificiul lor au permis ca astăzi să vedeți fluturând Drapelul României și la ieșirea din Defileu, și a permis ca astăzi să putem vorbi românește și dincolo de munți.

Această recunoștință a fost manifestată și prin entuziasmul și fuziunea la făurirea Coloanei,  la Atelierele Centrale din Petroșani. A fost o efervescență în Valea Jiului, practic toate cheltuielile privitoare la proiectare, la turnare, la montare, la transport și la montare, au fost suportate de cei din Valea Jiului. În ceea ce privește Coloana, ea este o mare operă de artă, dar este și o mare operă inginerească.

Nu prea a existat casă, din care să nu plece un tânăr în marele război, pentru întregirea neamului și nu a existat casă în care, să nu cadă un erou în război. Eu vin din Valea Jiului și vreu să vă spun că, în Pasul Vâlcan au căzut peste 5000 de eroi, în imensa lor majoritate gorjeni și vă propun tuturor să facem pelerinaje,  acolo, pentru că, puteți vorbi cu istorici și nu cred că nu este cineva dintre dumneavoastră, care nu are măcar un străbunic ce  a trecut prin Pasul Vâlcan.  Și să treceți  și prin  Gara din Petroșani,  unde avem o expoziție frumoasă dedicată marelui Brâncuși, dar atenție, dragii mei, când mergeți în Pasul Vâlcan, să călcați cu grijă, pentru că nu este metru de pământ,  care să nu fie udat de sângele eroilor noștri.

În memoria lor, așa cum scrie pe mormântul eroului necunoscut” Pe oasele lor, odihnește România întregită”, Arethia Tătărăscu al cărui soț a luptat ca locotenent în Pasul Vâlcan, în Regimentul 18 Infanterie Gorj, ia cerut lui Brâncuși să facă un monument funerar.

El putea să facă o statuie, așa cum găsim încă, alte sute, cum găsim în țară. Aici, a intervenit spiritul lui și a făcut CALEA EROILOR, acest ansamblu, această axă de 1, 5 km care pleacă de la Masa Tăcerii, Aleea Scaunelor, ce simbolitează alaiul de a duce sufletul eroului pe Poarta, așa cum zice și Brâncuși, DINCOLO. Nu avea cum să nu lipsească Biserica din acest traseu și urmează drumul sufletele eroilor către CER, prin această scară care este, COLOANA INFINITĂ. Noi facem multe acțiuni de comemorare a eroilor și nu le facem pentru ei, pentru că și-au asigurat MÂNTUIREA, dar trebuie să le facem și în folosul nostru. Suntem datori și trebuie să le spunem și copiilor și tinerilor noștri  că, din păcate,  nu mai sunt lucruri de la sine înțelese. Ca să avem dreptul la liberă exprimare, a curs sânge, s-au jertfit oameni. Pentru dreptul la vot,  au căzut oameni, nu mai spun ca,  să avem dreptul la o ȚARĂ. Ori, dacă noi facem aceste acțiuni de comemorare, acestea sunt ocazii ca să ne reamintim care este prețul acestor drepturi, acestor valori și să știm că atunci când ni se pun în discuție, să știm ce riscăm, să pierdem.

Iar Brâncuși cel care cu dalta lui a împărțit istoria artei în două, este al tuturor. Dumnezeu să-I ierte pe eroii neamului și nouă să ne dea puterea de a fi vrednici să le cinstim memoria” a spus tuturor celor prezenți, vizibil emoționat, Ioan Dorel Șchiopu, care, din partea Asociației Cultul Eroilor Regina Maria Hunedoara a împărțit tuturor celor prezenți, o broșură dedicată marilor opere brâncușiene.

După slujba de pomenire și alocuțiunile invitaților, obștea mănăstirii Lainici a invitat pe toți cei prezenți, la o agapă creștinească.

În cadrul acesteia, colegul nostru profesor și  jurnalist Dorel Neamțu a recitat o poezie din creația proprie, dedicată marelui geniu român.

Dacă creațiile lui Constantin Brâncuși sunt cunoscute în întreaga lume, relația lui cu Dumnezeu a rămas, pentru mulți, o surprinzătoare latură a vieții, care l-a împlinit ca om și artist.

Se știe că „profetul artei moderne”, după cum a fost numit Brâncuși, avea o relație specială cu Dumnezeu, conchisă într-o profundă cugetare de-a sa: „Artistul nu e decât o smerită unealtă în mâinile lui Dumnezeu – Creatorul”.

 Opera lui Brâncuși are multiple semnificaţii filosofice și artistice, dar legătura dintre artă și credinţă este o constantă în toată opera sa, mai ales în celebra sa capodoperă de la Târgu-Jiu, și anume Ansamblul comemorativ al eroilor, care simbolizează, într-o concentrare triptică: taina  iubirii  jertfelnice, a bucuriei pascale și a luminii eterne.

 La sfârşitul vieţii sale, Brâncuşi a dorit ca trecerea la viaţa veşnică să se petreacă chiar în propriul său atelier.

La începutul lunii martie 1957, Constantin Brâncuşi, bătrân şi bolnav (împlinise 81 de ani), a chemat pe Arhiepiscopul Teofil de la biserica ortodoxă română din Paris, pentru a se spovedi şi a primi Sfânta Împărtăşanie. Obișnuia să spună celor din jur: „Acum sunt foarte aproape de Bunul Dumnezeu. Trebuie doar să-mi întind braţul ca să-L ating”. După ce a primit dumnezeiasca cuminecătură, Brâncuși a spus vlădicului că pleacă din această lume neîmpăcat sufletește, fiindcă nu poate să-și dea sufletul în ţară. Se vede că dorul de-acasă nu-l părăsise nicicând.

Cu câteva zile înainte de epilogul vieții sale pământești, Brâncuşi a refuzat să fie transportat la spital, zicând că îl aşteaptă pe Dumnezeu acasă. Apoi,  a cerut ca patul din camera de dormit, deasupra căruia se afla o icoană ortodoxă, să fie mutat în atelierul său și așezat lângă sobă, așa cum, probabil, era în casa părintească de la Hobița. Acolo, în atelier, Brâncuşi a trecut la Domnul, în ziua de 16 martie 1957, sâmbătă noaptea, la ora două.

Într-o însorită și caldă zi de 19 martie, în aceeaşi biserică românească din Paris, unde fusese în tinereţe cântăreţ la strană şi paraclisier, trupul neînsuflețit al lui Brâncuși a fost prohodit, după tradiţia ortodoxă românească, iar apoi a fost coborât în lacomul pământ din Cimitirul Montparnasse –  Paris, timp în care sufletul său și-a început mult așteptata călătorie către Veșnice.

S-a împlinit ceea ce el însuși cugetase: „Nu mai sunt de mult al acestei lumi. Sunt departe de mine însumi, desprins de propriul meu trup, mă aflu printre lucrurile esenţiale”.

”Român tradiţional și artist modern universal, Constantin Brâncuși nu s-a înstrăinat de propria identitate când se afla  printre străini, deoarece a căutat „esenţa lucrurilor” dincolo de aparenţe efemere și a descoperit spaţiul spiritual al libertăţii creatoare în interiorul oricărui spaţiu geografic.

A descoperit luminile vieţii eterne dincolo de orice semn al morţii din lumea materială trecătoare. A unit credinţa cu arta, naţionalul cu universalul și efemerul cu eternul.  De aceea, Coloana fără sfârșit a operei sale este și Coloana nemuririi sale!” conchide și Daniel Patriarhul României, în cartea sa, dedicată marelui artist.

Angella Dumitrascu

Distribuie acest articol Oficial Media