BĂRBAT CERCETAT DE POLIȚIȘTI SUB ASPECTUL SĂVÂRȘIRII INFRACȚIUNII DE AGRESIUNE SEXUALĂ ASUPRA UNUI MINOR
La data de 17 martie a.c., în urma investigațiilor efectuate de polițiștii din cadrul Poliției Orașului Pucioasa, sub coordonarea unui procuror de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Pucioasa, față de un bărbat, de 37 de ani, suspect de comiterea infracțiunii de agresiune sexuală asupra unui minor, a fost dispusă măsura reținerii pentru 24 de ore.
Din cercetările efectuate a reieșit că, în perioada octombrie 2025 – martie 2026, bărbatul, în calitate de părinte și tutore legal, ar fi agresat-o sexual, în mod repetat, pe fiica sa, în vârstă de 16 ani.
UPDATE:
Pe parcursul zilei de ieri, 18 martie a.c., bărbatul de 36 de ani, reținut de polițiștii din cadrul Poliției Orașului Pucioasa, sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Pucioasa a fost prezentat magistraților.
Față de acesta a fost dispusă măsura controlului judiciar pentru 60 de zile.
Polițiștii continuă cercetările, sub coordonarea procurorului de caz.
”Oamenii ar vrea ca binele să li se întâmple, să li se ofere de-a gata, fără ca ei sa facă ceva pentru el. Ori așa ceva nu se poate! Nimic nu se face fără noi, fără participarea noastră. Starea de bine apare abia după ce am experimentat starea de rău. Abia după ce am văzut ce nu ne place, ce ne doare, ce ne face să suferim, abia atunci înțelegem că nu mai vrem și începem să ne căutam binele. Insă binele îl găsim doar în legatura noastră cu creatorul, cu Dumnezeu.” http://oficialmedia.com/de-ce-au-oamenii-nevoie-de-repere/

EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Chuck Norris – o viață care bate orice film, un luptător plin de iubire
Natalia Mateuț spune că Formentera e insula unde uiți de rușine și-ți lași libertatea la soare
TUCKER CARLSON în dialog cu Prof. JIANG XUEQIN: RĂZBOIUL DIN IRAN și FEBRA SFÂRȘITULUI LUMII
Sancțiuni mai dure pentru securitatea la incendiu. Oprirea afacerii sau chiar dosar penal
L-ați văzut? Un bărbat de 36 de ani din Târgoviște a dispărut de acasă
Aurelian Cotinescu: România rămâne un partener de încredere al Statelor Unite
SPIRITUALITATE
Energia masculină și energia feminină. Cum se manifestă
Păcatele părinţilor care se transmit copiilor. Cum se poate rupe acest mecanism care pare un blestem?
Părintele Paisie Olaru avea darul clarviziunii și al cunoașterii celor dinăuntrul omului
Care sunt semnele trezirii spirituale. Schimbări intense la nivelul ADN-ului
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Cum s-a vindecat de depresie o femeie din Piatra-Neamț
Tratament pentru fibrilaţie atrială și legătura cu stresul, ucigașul tăcut
Tratament naturist pentru alunițe. Keratozele seboreice și melanomul malign
Tratament pentru psoriazis și sindrom seboreic
Tratament anti-cancer. Antibioticul natural care ajută la eliminarea celulelor canceroase
Rolul exercițiilor fizice în menținerea greutății corporale la menopauză
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
O Europă, o piață
Povestea Basarabiei se cântă la Centrul Cultural din Fieni
Delegația de mineri va fi primită de premier