Am avut prilejul în această dimineață să participăm la deschiderea ediției a doua a Festivalului Concurs Grădinile Internaționale ale Târgoviștei, eveniment care face parte din programul Festivalului Medieval Dracula Targoviste.
Am apreciat și am venit cu deschidere către această inițiativă care implică natura și punerea ei în valoare.
Grădinile Internaționale ale Târgoviștei
Am fost uimit să remarc că totul merge ”ca pe roate” și aici este meritul strict al doamnelor Teodora Macarie și Gabriela Clipea. Teatrul Tony Bulandra și Primăria Târgoviște, coorganizatori ai evenimentului, au dat dovadă de profesionalism, astfel încât în aproximativ 30 de minute fiecare om știa ce are de făcut, fiecare știa ce responsabilitate și sarcini i se cuvin, motiv pentru care la ora 10:00 toți cei implicați se aflau deja în lucru.

Târgoviștenii vor putea admira după finalizarea festivalului, grădinile amenajate, fapt care aduce un plus pentru frumusețea Parcului Chindia. Vizitatorii sunt invitați să voteze grădina preferată, iar duminică va avea loc premierea.
De menționat că personalul desfășurat cu ocazia acestui festival concurs este format din 65 de oameni cuprinzând zilieri, voluntari, echipele participante, responsabili ai primăriei și ai teatrului, în calitate de organizatori. Felicitări și mulțumiri domnului Ionuț Beju pentru grupul Eco-Sal, care a pregătit terenul celor trei grădini și care sunt alături de competitori.

Dacă doriți să vă amintiți aspecte din ediția trecută, puteți găsi detalii și video aici!
O galerie foto a zilei de start se află aici!
călător pe la reviste pe la câteva edituri „…spunea mama: fluturii făceau curte florilor şi-atunci am mişcat prima dată, apoi zi de zi pântecu-i zvâcnea aşa cum ţi se zbate ochiul stâng. când m-am născut căzuse bruma. eu n-am vrut sa ucid fluturii” în rest, căţărare liberă

EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Taxele și impozitele locale, majorări de până la 80% de la 1 ianuarie 2026
Cum va fi vremea de Crăciun în România
Grupuri de firme după acționariat: De la o firmă la datele financiare cumulate ale grupului
Gabriel Purcaru despre situația apei potabile la Moreni: Progrese mari, dar provocări rămase în suspans
Program evenimente în Orășelul lui Moș Crăciun de la Târgoviște
Aurelian Cotinescu, mesaj de Ziua Națională a României, 1 Decembrie
SPIRITUALITATE
O analiză lucidă asupra haosului major prin care trece omenirea, astăzi, când suprimarea e definită ca salvare
Oamenii intuitivi, cei care simt mai mult, au o conexiune profundă cu energia și emoțiile celorlalți
Canonizarea Sfântului Ardealului Arsenie Boca pe 28 noiembrie la PRISLOP
Cea mai puternică erupție solară din 2025. Cum ne va afecta pentru următoarele zile
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Bine de știut: de ce saboții medicali sunt o necesitate în profesiile medicale?
Noi măsuri de prevenție în domeniul sănătății
Durerea de măsea în sarcină
România va avea registere naționale de screening
Cum influențează acizii grași Omega-3 sănătatea inimii
Descoperire cu premiu Nobel în tratarea cancerului a medicului Otto Warburg
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
Consiliul Județean Dâmbovița, bilanțul proiectelor din 2025 și direcții pentru 2026
Corneliu Ștefan critică OUG privind majorarea taxelor locale
Conformitatea vehiculelor: obținerea copiei conforme și ecusoanelor după infiintarea firmei de ridesharing (Blue, Bolt, Uber)