Conducerea Partidului Puterii Umaniste (social-liberal) a decis să îl numească pe senatorul Teodor Meleșcanu ca șef al Departamentului de Politică Externă.
Pentru orice formațiune politică, Departamentul de Politică Externă este o zonă delicată, a cărui funcționare presupune un profesionalism impecabil, eleganță, perspectivă, privire globală, viziune despre evoluția situațiilor în plan extern.
Experiența incontestabilă în zona de politică externă a domnului senator Teodor Meleșcanu este, cu siguranță, cea mai bună carte de vizită pentru ocuparea acestei poziții de coordonator al Departamentului de Politică Externă a PPU (social-liberal).
„Seriozitatea și competența pot fi pilonii esențiali pentru construcția unor proiecte esențiale pentru dezvoltarea României. Îmi voi folosi întreaga experiență pentru formarea unui Departament de Politică Externă puternic, profesionist, care va construi legături durabile ale PPU (social-liberal) cu alte familii politice din Europa sau alte continente și va întocmi proiecte viabile pentru România. Este absolut evident, că aceste proiecte vor fi construite în jurul valorilor umaniste promovate de PPU (social-liberal)”, a afirmat senatorul Teodor Meleșcanu.
Departamentul pentru politică externă al PPU (social-liberal) va avea o serie de atribuții care au în vedere, în principal, promovarea politicii externe a României.
Printre atribuțiile departamentului care va fi condus de domnul senator Teodor Meleșcanu amintim:
- Dezvoltarea relațiilor familiei umaniste cu alte familii politice internaționale.
- Elaborarea capitolului răspunzător de politică externă din proiectul programului de guvernare al PPU (social-liberal).
- Examinarea tratatelor ce urmează a fi semnate.
- Formularea și trimiterea de interpelări miniștrilor.
- Formularea de propuneri pentru declarații politice în Parlament pe teme de politică externă.
- Pregătirea acțiunilor de diplomație parlamentară pentru reprezentanții PPU (social-liberal) din Parlament.
Jurnalist, scriitor, editor, terapeut

EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Taxele și impozitele locale, majorări de până la 80% de la 1 ianuarie 2026
Cum va fi vremea de Crăciun în România
Grupuri de firme după acționariat: De la o firmă la datele financiare cumulate ale grupului
Gabriel Purcaru despre situația apei potabile la Moreni: Progrese mari, dar provocări rămase în suspans
Program evenimente în Orășelul lui Moș Crăciun de la Târgoviște
Aurelian Cotinescu, mesaj de Ziua Națională a României, 1 Decembrie
SPIRITUALITATE
O analiză lucidă asupra haosului major prin care trece omenirea, astăzi, când suprimarea e definită ca salvare
Oamenii intuitivi, cei care simt mai mult, au o conexiune profundă cu energia și emoțiile celorlalți
Canonizarea Sfântului Ardealului Arsenie Boca pe 28 noiembrie la PRISLOP
Cea mai puternică erupție solară din 2025. Cum ne va afecta pentru următoarele zile
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Bine de știut: de ce saboții medicali sunt o necesitate în profesiile medicale?
Noi măsuri de prevenție în domeniul sănătății
Durerea de măsea în sarcină
România va avea registere naționale de screening
Cum influențează acizii grași Omega-3 sănătatea inimii
Descoperire cu premiu Nobel în tratarea cancerului a medicului Otto Warburg
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
Festivalul Colindelor de la Moroeni a reunit 400 de colindători din întreaga țară și Republica Moldova
Moș Crăciun a adus magia sărbătorilor în unitățile de învățământ din Răcari și Ghergani
Consiliul Județean Dâmbovița, bilanțul proiectelor din 2025 și direcții pentru 2026