Asociația OncoHelp continuă, în ritm susținut, dezvoltarea Centrului de Oncologie OncoHelp, prin anunțul demarării proiectului de extindere a Laboratorului de Radioterapie OncoHelp. Acest lucru se va realiza prin construcția a 2 buncăre noi, care urmează apoi a fi dotate cu aparatură de ultimă generație VARIAN (USA). Se dorește achiziționarea de acceleratoare Halcyon și TrueBeam, cele mai noi și mai performante echipamente de radioterapie existente în acest moment. Astfel, Laboratorul de Radioterapie OncoHelp va deveni primul centru de radioterapie din România dotat cu 4 acceleratoare moderne, putând astfel asigura cel mai eficient și precis tratament prin radioterapie unui numar din ce în ce mai mare de pacienți.
În acest moment a fost obținut certificatul de urbanism și a fost demarată procedura pentru obținerea autorizației de construcție a celor 2 buncăre. Intenția reprezentanților Asociației OncoHelp este aceea de a începe lucrările de construcție în toamna acestui an și de a finaliza dotarea cu apartură de ultimă generație VARIAN în primăvara anului 2021. Valoarea totală a investiției se va ridica la aproximativ 6 milioane de euro.
Mai mult, până la sfârșitul anului 2020, în cadrul Laboratorul de Radioterapie OncoHelp se va inaugura și va funcționa Serviciului de Brahiterapie – o formă de radioterapie care necesită localizare exactă, precizie și tehnică de înaltă performanță.
Toate aceste demersuri de dezvoltare vin în completarea investiției realizate pentru construcția noii clădiri a Ambulatoriului de Radioterapie, construcție care este finalizată, la ora actuală, în proporție de 95%, urmând să fie dată în folosință în lunile următoare. Acest ambulatoriu – construit în regim S+P+2 etaje – va deservi pacienți din partea de Vest a țării, dar și din județe mai îndepărtate. În același timp va oferi posibilități de cazare pentru 48 de pacienți.
În ultimii ani Laboratorul de Radioterapie OncoHelp a devenit centru de excelență care poate polariza cazurile dificile și care poate trata pacienții care i se adresează într-un cadru multidisciplinar. Este autorizat CNCAN (Comisia Națională a Controlului Activității Nucleare), este certificat ISO 9001 și VARIAN. Calitatea serviciilor oferite in cadrul Laboratorului de Radioterapie Oncohelp a fost certificată in urma unui audit extern de către Prof. Dr. Michael EBLE – Șeful Clinicii de Radioterapie a Universității din Aachen – Germania.
La ora actuală, Centrul de Oncologie OncoHelp tratează un număr mare de pacienți oncologici, nu doar din județul Timiș, ci și din județele Caraș – Severin, Arad, Hunedoara, Mehedinți, Gorj, iar numărul celor care se adresează Centrului este în pemanentă creștere. În prezent, în cadrul Laboratorului de Radioterapie OncoHelp sunt tratați, folosind cele cele 2 acceleratoare, un număr mediu de 125 de pacienți pe zi. Pe lângă aceștia, alți aproximativ 50 de pacienți sunt consultați zilnic în regim ambulator.
Jurnalist, scriitor, editor, terapeut




EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Taxele și impozitele locale, majorări de până la 80% de la 1 ianuarie 2026
Cum va fi vremea de Crăciun în România
Grupuri de firme după acționariat: De la o firmă la datele financiare cumulate ale grupului
Gabriel Purcaru despre situația apei potabile la Moreni: Progrese mari, dar provocări rămase în suspans
Program evenimente în Orășelul lui Moș Crăciun de la Târgoviște
Aurelian Cotinescu, mesaj de Ziua Națională a României, 1 Decembrie
SPIRITUALITATE
O analiză lucidă asupra haosului major prin care trece omenirea, astăzi, când suprimarea e definită ca salvare
Oamenii intuitivi, cei care simt mai mult, au o conexiune profundă cu energia și emoțiile celorlalți
Canonizarea Sfântului Ardealului Arsenie Boca pe 28 noiembrie la PRISLOP
Cea mai puternică erupție solară din 2025. Cum ne va afecta pentru următoarele zile
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Bine de știut: de ce saboții medicali sunt o necesitate în profesiile medicale?
Noi măsuri de prevenție în domeniul sănătății
Durerea de măsea în sarcină
România va avea registere naționale de screening
Cum influențează acizii grași Omega-3 sănătatea inimii
Descoperire cu premiu Nobel în tratarea cancerului a medicului Otto Warburg
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
Festivalul Colindelor de la Moroeni a reunit 400 de colindători din întreaga țară și Republica Moldova
Moș Crăciun a adus magia sărbătorilor în unitățile de învățământ din Răcari și Ghergani
Consiliul Județean Dâmbovița, bilanțul proiectelor din 2025 și direcții pentru 2026