Oficial Media

Știri din Târgoviște, Dâmbovița, România.

Titus Corlățean: 20 de ani de mandate prezidențiale și un eșec în ”marea reformă” a României

Președintele executiv al PSD Dâmbovița, senatorul Titus Corlățean, a vorbit astăzi în conferința de presă despre nevoia de reorganizare din cadrul partidului. Acesta susține că deja au fost demarate anumite acțiuni pentru atragerea de oameni care să vină cu soluții și idei noi, o strategie care să sprijine partidul pentru anul 2024 când vor fi următoarele alegeri. Liderii PSD spun că își doresc să facă o administrație de calitate, de la președintele României, până la cei din administrația locală.

În acest sens, președintele Marcel Ciolacu și secretarul general al PSD, Paul Stănescu au început să facă vizite prin organizațiile social democrate din țară, pentru a stabili noi planuri de viitor, iar județul Dâmbovița a fost în cap de listă.

Titus Corlățean: 20 de ani de mandate prezidențiale și un eșec în ceea ce au promis guvernanții despre ”marea reformă” a României

„Avem de făcut lucruri în partid, sunt deja anunțate, se reorganizează departamentele, se redeschide partidul și salut acest lucru. Facem acest lucru și la Dâmbovița. Membri noi, oameni cu idei noi, care vor sa contribuie cu solutii, cu idei noi. Departamentele se vor reconfigura, Vasile Dâncu asigura acest proiect de relansare, si dorim strategic să facem niște lucruri ca acest partid de opoziție sa ajungă unul de succes pentru anul 2024 și să dăm României, de la președintele României, la administrația guvernamentală de bună calitate.”

Senatorul a mai spus că trebuie găsite modalitățile cele mai bune ”de racordare la cetățeni, la membri de partid simpli” pentru ca alegerile să-i găsească pregătiți cu cele mai bune liste de candidati.

”Lucrăm la o modificare a statutului care a fost discutată de președintele partidului. Ne uităm la sistemul american, la modul în care partidele politice serioase pleacă de la bază și reușesc, prin anumite mecanisme, care să permită o bază largă de selecție, promovarea unor candidați, o competiție în partid, cu proiecte, care să fie validate de structurile partidului, la nivel național. Astfel încât, după 20 de ani de mandate prezidențiale și un eșec în ceea ce au promis despre ”marea reformă” a României, să putem oferi o variantă de președinte al tuturor românilor care să conducă această țară împreună cu o echipa responsabilă. Pentru toți, nu doar pentru unii. Nu împărțim țara în buni și răi. Și pentru primari și structurile noastre este foarte important că președintele și secretarul general au început această deplasare în țară, în organizațiile județene și au venit prima dată la Dâmbovița.” a mai precizat Titus Corlățean.

Citește și:

Marcel Ciolacu în Dâmbovița de Ziua Internațională a Pădurii

Marcel Ciolacu: Vreți să ne dăm foc cu benzină în fața Parlamentului?

Marcel Ciolacu în Dâmbovița de Ziua Internațională a Pădurii

Titus Corlățean transmite un mesaj către Klaus Iohannis ”președintele tuturor românilor”

Titus Corlățean acuză PNL-ul de fapte cu caracter fascist și incitare la ură. În Germania nazistă Goebbels, Reinhardt, Hitler și alții au folosit formula ”Ciuma Roșie”

Titus Corlățean dă cărțile pe față: Pentru niște bani… ”închizi spitalul inventând secția specială pentru covid”

”Cel mai nociv proiect de lege – măsuri abominabile în legea carantinei”. Senatorul Titus Corlățean a declarat că nu poate accepta lipsirea de libertate a românilor

Deputat Carmen Holban: Industria HORECA, în faliment din cauza politicilor de dreapta din ultimul an

Primarul Târgoviștei, Cristian Stan, îl acuză pe Dragoș Popescu, senator USR, că a adus poliția peste operatorii din HORECA

Legea bugetului AUSTERITĂȚII dezbătută în cadrul PSD Dâmbovița

Titus Corlățean: Se impune o DEMISIE de onoare în cazul ministrului Energiei!

Distribuie acest articol Oficial Media
Share