Titus Corlățean, senator PSD, a publicat un mesaj pe pagina de facebook prin care susține demersul minerilor din Valea Jiului și cere Guvernului ”să asculte revendicările oamenilor care muncesc în subteran și care nu mai au cu ce să-și hrănească femeile și copiii și să le plătească cât mai rapid drepturile. Chiar și de frică, pentru că de empatie cu cei mulți nu poate fi vorba la peneliști și neomarxiști”.
Liderul PSD a mai spus că se impune o demisie de onoare a ministrului Energiei, Virgil Popescu, dacă acesta are așa ceva, dar a subliniat și faptul că în Valea Jiului au fost prezenți și liderii social-democrați, ”fără să facă valuri ca alții sau altele.”
Declarații pe larg:
”Se împlinesc 6 zile de când minerii din Valea Jiului protestează pentru că nu și-au mai primit salariile și, de aproape un an, sporurile și bonurile de masă
Nici Primul ministru Cîțu, nici ministrul Energiei Virgil Popescu nu și-au deranjat costumele elegante să vină în Vale să discute cu oamenii. Cu atât mai puțin cu cei 80 de mineri aflați în grevă și care s-au izolat în subteran la mina Lupeni.. Scuzați, a fost acum câteva zile Prefectul de Hunedoara, pentru a-și face o fotografie larg zâmbitoare în subteran, pe care prefer să nu vi-o arăt..
In schimb, colegii mei social-democrați au fost acolo pentru a fi alături de oameni și a discuta cu ei, fără să facă valuri ca alții sau ca altele. Și pentru a propune unele soluții. Mulțumesc colegilor Laurențiu Nistor, Presedintele Consiliului Județean Hunedoara, colegilor din Parlament Natalia Intotero, lui Cristi Resmeriță, Viorel Salan și Toma Ilie, între alții.
Mai ales că Laurențiu Nistor, după ce a convocat ieri la prânz Consiliul Județean, la care au participat numai parlamentarii PSD (ceilalți nu au fost prea interesați..), a lansat din nou propunerea preluării la CJ a Termocentralei de la Mintia, care oferă în mod normal căldură pentru 3000 de familii din Deva, instituții etc. Termocentrala este în prezent blocată din lipsă de cărbune, iar oamenii îngheață de frig la Deva, în timp ce primarul PNL al municipiului îi ocărăște pe mineri. Atâta poate domnia sa..
Soluția colegului Nistor e curajoasă, dar posibilă, însoțită de un plan care există deja pentru accesarea fondurilor europene pentru retehnologizare. Pentru asta va merge la București să discute cu guvernanții, în speranța că poate aceștia vor înțelege.. Oricum, e doar o parte a problemei, cea mai importantă ține însă de Guvern, care a preferat să cheme liderii de sindicat la București.
E mai bine să discuți cu ortacii din birourile confortabile din ministere decât să-ti deplasezi șezutul în Vale, nu-i așa?
Sper ca Guvernul să asculte revendicările oamenilor care muncesc în subteran și care nu mai au cu ce să-și hrănească femeile și copiii și să le plătească cât mai rapid drepturile..Chiar și de frică, pentru că de empatie cu cei mulți nu poate fi vorba la peneliști și neomarxiști..
Oricum, măcar o demisie de onoare, dacă există așa ceva, s-ar impune cel puțin în cazul ministrului Energiei!
Solidaritate!”
Citește și:
Se pregătește al doilea Tribunal Nuremberg – cel mai mare proces din toate timpurile
Educația, un domeniu în care „performanță” este cuvântul de ordine
MERKEL: Pandemia nu se va încheia până când nu vor fi vaccinaţi toţi oamenii din lume!
România protestelor… minerii vor să intre în GREVA FOAMEI și amenință că vin la BUCUREȘTI
Corneliu Ștefan a fost numit vicepreședinte al PSD la nivel național
Deputat Carmen Holban: România este o țară a cărei guvernare este scăpată de sub control
Instantanee cu portrete de … mineri
România protestelor… minerii vor să intre în GREVA FOAMEI și amenință că vin la BUCUREȘTI
”Oamenii ar vrea ca binele să li se întâmple, să li se ofere de-a gata, fără ca ei sa facă ceva pentru el. Ori așa ceva nu se poate! Nimic nu se face fără noi, fără participarea noastră. Starea de bine apare abia după ce am experimentat starea de rău. Abia după ce am văzut ce nu ne place, ce ne doare, ce ne face să suferim, abia atunci înțelegem că nu mai vrem și începem să ne căutam binele. Insă binele îl găsim doar în legatura noastră cu creatorul, cu Dumnezeu.” http://oficialmedia.com/de-ce-au-oamenii-nevoie-de-repere/
DACA TI-A PLĂCUT URMĂREȘTE PAGINA NOASTRA!!
EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Protest uriaș în Capitală! Cel mai mare miting împotriva deciziei abuzive de anulare a alegerilor
Copiii cu dizabilități din Târgu Mureș, victimele DGASPC și indiferenței statului. Atenție, imagini șocante!
Pandemia trenuleț – momentul când bogații se îmbogățesc
Mark Zuckemberg reduce semnificativ cenzura după ce a închis gura întregii lumi
Dictatura vine din vest din păcate, deși iubim vestul, deși ne place democrația lor. Ne-au folosit resursele țării și pe noi pe post de sclavi.
În Canada se interzic mașinile pe benzină – 2 ani de închisoare sau 500.000 dolari amendă
LIFE STYLE
Cancerul poate fi învins prin POST. Ce se întampla atunci cand ținem post?
10 filme americane de dragoste pe care să le vezi măcar o dată în viață
Masajul Prostatic și Beneficiile Sale Pentru Sănătatea Bărbaților
Iată care sunt cele mai bune 10 deserturi din lume
7 moduri naturale de a scăpa de stres și de a vă calma anxietatea
DESTINATII
Plan de măsuri pentru a evita situațiile cu impact negativ asupra turiștilor care vor ajunge în stațiunile hunedorene
Domeniului schiabil din Pasul Vâlcan se poate finaliza cu fonduri europene
Importanta asigurarii de calatorie pentru vacantele tale in tari straine
Top 5 motive să alegi Maldivele ca destinație de vacanță la mare pe timpul iernii
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Mihaela Bilic: Slăbiți cu ciorbă! Strategie dietetică după excesele de sărbători
ENDOMETRIOZA – boala neiubirii si a neimplinirii de sine la femei
Leon Dănăilă: ”Pentru mine toţi bolnavii sunt regi„
Chimioterapia esueaza in 97% din cazuri – DE CE mai este administrata?
Părintele Arsenie Boca: Bolile încep de la suflet, de la minte, de la concepţia despre lume, de la dezechilibrul mintal
Osteoporoza şi cauzele emoţionale. ”Ma ridic pe mine și viața mă sprijină într-un mod neașteptat”
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
Protest uriaș în Capitală! Cel mai mare miting împotriva deciziei abuzive de anulare a alegerilor
Cancerul poate fi învins prin POST. Ce se întampla atunci cand ținem post?
Mihaela Bilic: Slăbiți cu ciorbă! Strategie dietetică după excesele de sărbători