Delegaţii din cele 47 de filiale ALDE şi-au ales o nouă conducere, vineri şi sâmbătă (16-17 aprilie 2021), în cadrul congresului partidului ce s-a desfăşurat online.

În prima zi a congresului, delegaţii au votat modificările la statut, iar sâmbătă principalele două puncte pe ordinea de zi au fost dezbaterea şi adoptarea unor moţiuni şi rezoluţii în prima parte şi, după aceea, votul pentru conducerea organismelor statutare.
Structura de conducere este formată din preşedintele partidului, preşedintele Consiliului Naţional, 4 prim-vicepreşedinţi, 8 vicepreşedinţi pe domenii de activitate, 8 vicepreşedinţi pe regiuni de dezvoltare, un vicepreşedinte pentru Diaspora, 16 membri, cu rang de vicepreşedinţi politici şi 12 membri supleanti. Componenţa nominală a echipei de conducere a fost aleasă prin votul secret al delegaţilor la Congres.
”Noul proiect ALDE trebuie să reunească toate vocile românilor care cer competenţă şi coerenţă în actul guvernării. (…) Avem azi în Parlament o putere legitimată de 33% dintre români. Cine îi apără pe restul de 67%? Cine le apără lor drepturile? (…) ALDE va trebui să contribuie la aşezarea lucrurilor pe un făgaş normal”, a mai declarat noul preşedinte ALDE.
Daniel Olteanu şi-a asumat 3 obiective majore:
1) din 2024 ALDE să aibă reprezentanţi în Parlamentul European
2) triplarea numărului de aleşi locali
3) reprezentarea ALDE în Parlamentul României.
”Sunt 3 obiective de la care nu dau inapoi. Cred că suntem cu toţii de acord că, începând de azi, putem să creştem”, a mai afirmat Daniel Olteanu.
ALDE are o nouă conducere
În urma votului, echipa de conducere a ALDE este formată din Daniel Olteanu – Preşedinte şi Cristian Dima – preşedintele Consiliului Naţional.
Cei 4 prim-vicepreşedinţi aleşi în urma votării moţiunii susţinute de Daniel Olteanu sunt: Claudiu Catana, Tiberiu Dekany, Tudor Ionescu şi Roxana Ţurcanu.
Funcţiile de vicepreşedinţi vor fi ocupate de: Anton Anton, Ion Asaftei, Constantin Avram, Alexandru Baicu, Ionel Cel Mare, Marian Coanda, Ionel Gae, Avram Gal, Mihaela Huşanu, Octavian Ilişoi, Mircea Minea, Cornelia Negruţ, Ionel Petre, Raluca Roşca, Violeta Sora, Bogdan Trifan şi Florin Vizan.
ALDE are peste o mie de aleşi locali, dar nu a întrunit pragul electoral pentru a face parte din Parlament.
”ALDE s-a repliat şi, în aceste momente în care ţara trece printr-o perioadă foarte grea, când România are nevoie de echilibru, de certitudine, de modernizare economică, noul ALDE împreună cu românii îşi propune să reconstruiască echilibrul României. Ne pronunţăm pentru o Românie a demnităţii, a respectului faţă de toţi românii, o Românie a libertăţilor şi a principiilor care funcţionează ca lege, nu ca excepţie. Orientarea noastră politică de centru – dreapta, cu doctrină liberală, ne determină să ne asumăm aceste principii, precum şi actualitatea valorilor liberale. Pornind de la aceste deziderate, niciun partid nu ar trebui să ajungă la guvernare fără un plan, o rezoluţie, o serie de principii pe care să le pună în practică atunci când ajunge la putere”, a declarat preşedintele Consiliului Naţional ALDE, Cristian Dima.
ALDE are nevoie de cumpătare nu de războaie interne
Ionel Petre: ALDE se reformează și continuă pe scena politică
Ionel Petre: Am aflat din presă că nu mai sunt președinte ALDE Dâmbovița
călător pe la reviste pe la câteva edituri „…spunea mama: fluturii făceau curte florilor şi-atunci am mişcat prima dată, apoi zi de zi pântecu-i zvâcnea aşa cum ţi se zbate ochiul stâng. când m-am născut căzuse bruma. eu n-am vrut sa ucid fluturii” în rest, căţărare liberă

EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Mario a fost ucis și îngropat de colegii săi din invidie! Crimă produsă cu bestialitate de 3 minori cu vârste de 13 și 15 ani
Compania Pfizer îi cere României 564 de milioane de euro pentru cele 29 de milioane de doze de vaccin pe care nu le-a mai cumpărat
”Iertați-mă, părinte, n-am putut veni azi la Biserică. Am plătit 6 milioane pe pastile.” Drama bătrânilor din România
Apel umanitar de la preotul Damaschin: „Copiii noștri îngheață în case iar noi rămânem fără lemne!”
Un cetățean indian a salvat o fetiță de 5 ani din lacul înghețat din Parcul Romanescu, Craiova
Aurelian Cotinescu: Pensiile magistraților amânate de CCR. România poate pierde 230 de milioane de euro din PNRR.
SPIRITUALITATE
Luna nouă în Capricorn: Învățăm să stabilim limite, nu doar cu ceilalți, ci și cu noi înșine
BOR plătește impozite conform legislației în vigoare
De 26 ani săvârșim Boboteaza în staţiunea Straja alături de sute de turişti
Ce să eviți în ultima zi a anului
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Urogynecological Physiotherapy – What It Is and Who It Helps
Inteligența Artificială și reforma sistemului de sănătate, în dezbatere la CCIA Timiș
Cabinele de sauna cu infrarosu: beneficii, functionare si de ce sunt tot mai populare
Casa Națională de Asigurări de Sănătate (CNAS) a publicat lista serviciilor de care beneficiază de la 1 ianuarie 2026 persoanele înscrise în programele naționale de sănătate
19 dureri cronice care sunt legate de stările emoționale
LipoCurcumin – când biodisponibilitatea schimbă complet valoarea biologică a curcuminei
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
Curs Coafor Acreditat în TÂRGOVIȘTE. Înscrie-te acum și devino Hairstylist profesionist!
Color the Village ajunge în Macedonia!
Hora Unirii în Straja și Pasul Vâlcan