Decalogul Mamei, conform Psihogenealogiei. Am născut un copil care nu este al meu. El aparține Lumii. Acest fiu nu a venit să-mi împlinească proiectul personal, nici proiectele arborelui meu genealogic, ci pe ale lui.
Nu îl botez cu vreun nume deja prezent în arbore, și nici cu nume al vreunui strămoș, pentru ai da un destin.
Îi dau totul, îl ridic cu afecțiune, fără a înceta să fiu eu însumi, fără dependență de sacrificiu, dar cu Responsabilitate și din Libertate.
Îi ofer instrumente care să-l ajute la construirea propriei vieți, dar accept să le ia liber pe cele pe care le consideră potrivite, și să le respingă pe cele nepotrivite pentru el.
Îmi dau seama că cel mai bun mod de a învăța un copil nu este prin pedepse, nici cu limite, ci prin exemplu.
Accept că într-o zi nu o să-mi mai spună „mamă” atunci când va decide el, ci va dori să-mi spună pe nume, pentru că asta rupe legăturile de dependență și relația dintre noi doi se va echilibra.
Voi permite și voi facilita să aibă un spațiu privat și intim în casă, unde să se simtă ca în propriul teritoriu.
În ceea ce privește alegerea prietenilor, cariera, activitățile de agrement etc., îl ascult, îi dau cu părerea, dar nu îi selectez nimic, și nici nu-i interzic sau forțez.
Îl las pe fiul meu să facă greșeli, să cadă, să nu fie perfect.
Înțeleg că fiecare eșec este o schimbare de drum și odată cu el cresc și eu în fiecare zi. Dacă îl voi proteja prea mult nu va învăța adevăratele lecții, și nu va fi niciodată adult.
Nu-mi voi defini niciodată fiul („ este calm”, „este nervos”, „e timid”…), pentru că înțeleg că copiii își formează conceptul de sine în funcție de ceea ce spun părinții lor despre ei.
Îi transmit că în el sunt toate posibilitățile Ființei, și el are acest potențial.
Alejandro Jodorowsky Via Bianka Luz
Citește și:
DACA TI-A PLĂCUT URMĂREȘTE PAGINA NOASTRA!!
EXCLUSIVE BREAKING NEWS
EXIT-POLL Alegeri parlamentare 2024. ”S-a votat emoțional, asta e viața!”
Robert Kennedy JR vine la București ca să-și lanseze cartea alături de Călin Georgescu, care i-a scris și prefața!
Magistrații de la CCR au cerut reverificarea și renumărarea voturilor de la turul 1 al alegerilor prezidențiale
Ce mesaje transmite America pentru ascensiunea lui Călin Georgescu
Cand sa-ti deschizi propria afacere? Cand sa investesti si in ce domeniu?
Călin Georgescu și Elena Lasconi. Analiza psiho-numerologică. Cine va fi președinte?
LIFE STYLE
Nu vă panicați dacă vă simțiți rău în această perioadă, au loc explozii solare foarte puternice
Secretele unei garderobe care îți reflectă stilul și puterea interioară
Cele mai comune 5 greșeli pe care le faci când îți alegi partenerul
Surprinde-ți iubitul cu un cadou unicat de Crăciun
Treaba unui bărbat este să creeze un spațiu sigur pentru femeia sa, emoțional, mental și fizic
DESTINATII
AMA DABLAM-HIMALAYA: O lume în care bogăția se rezumă la pacea spirituală, iar agoniseala se face numai pentru necesarul zilnic
Se instalează iarna la munte
În stațiunea Straja se fac pregătiri pentru noul sezon de iarnă
”Hop on board to România”!
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Ziua internaţională a persoanelor cu dizabilităţi (ONU)
Campania Națională pentru Prevenția Bolilor Cardiovasculare
RMN pentru copiii din vestul țării
Îți cade părul excesiv? Top 3 modalități prin care îți poți recăpăta frumusețea podoabei capilare
Care Este Rolul Medicului Ortodont în Corectarea Zâmbetului?
Rețetă budistă, veche de 5000 de ani, tratament pentru mai multe boli
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
Ziua internaţională a persoanelor cu dizabilităţi (ONU)
În turul doi se vor confrunta Elena Lasconi și Călin Geogescu
Campania Națională pentru Prevenția Bolilor Cardiovasculare