Conferința națională de presă organizată de Teatrul Tony Bulandra a avut loc ca și anul precedent în București, la librăria Cărturești Verona.
O parte a presei naționale interesată de mișcarea artistică de la Târgoviște a fost prezentă acolo, așa cum ne-a obișnuit de fiecare dată în ultimele ediții. Festivalul Internațional al Artelor Spectacolului, BABEL FAST editia a IX-a, are ca temă IMAGINEA.
Am fost onorați să însoțim echipa teatrului și să participăm ca grup media local. Atât ziarul online Oficial Media cât și revista de cultură Artele Spectacolului, singura din regiune cu profil de teatru, vor fi mereu alături de Teatrul Tony Bulandra și va sprijini și promova procesul educativ prin artă.
Felicitări inițiatorului și managerului general MC Ranin, omul care a adus această manifestare internațională la Târgoviște, mulțumiri selecționerului festivalului și directorului artistic al teatrului târgoviștean, Liviu Cheloiu, cel căruia îi datorăm prezențele trupelor din acest an, precum și doamnei Teodora Macarie, director economic și omul care se lupta cu tot ceea ce înseamnă resurse financiare, și gestionarea lor pe o perioadă atât de lungă în care vin și pleacă sute de colaboratori, angajați și invitați din 20 de țări.
Nu în ultimul rând, felicitări celei care păstrează comunicarea cu aceleași sute de oameni din zeci de culturi și tradiții și cărora cu delicatețe trebuie să le rezolve problemele pe durata întregului festival, este vorba despre Vera Ștefan, secretar literar al Teatrului Tony Bulandra.

PROGRAM BABEL 2019 Duminică, 2 iunie 15:30 Sala Mare a Teatrului Tony Bulandra, Deschiderea oficială 16:00 Sala Mare, LABORATOARELE BABEL – IMAGO: Crimă și pedeapsă, regia: Dumitru Acriș, aprox. 1h 17:30 More…

BABEL FAST 2019 – Conferința de lansare, București, 21 mai 2019 (VIDEO)
BABEL FAST și-a deschis astăzi porțile către o nouă ediție, de data aceasta a IX-a. O primă conferința de lansare a evenimentului a avut loc la București și a fost susținută de către Liviu Cheloiu, More…

ÎNCEPE BABEL – Festivalul Artelor Spectacolului Târgoviște, 2-9 iunie 2019
BABEL – Festivalul Artelor Spectacolului Târgoviște (FAST) ajunge, în anul 2019, la cea de-a IX-a ediție. Ne vor călca pragul 19 de țări: Cehia, Polonia, Rusia, India, Italia, Belgia, Algeria, Franța, More…

călător pe la reviste pe la câteva edituri „…spunea mama: fluturii făceau curte florilor şi-atunci am mişcat prima dată, apoi zi de zi pântecu-i zvâcnea aşa cum ţi se zbate ochiul stâng. când m-am născut căzuse bruma. eu n-am vrut sa ucid fluturii” în rest, căţărare liberă
EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Miss Rusia, Kseniya Alexandrova, a murit la doar 31 de ani
Extinderea cooperării în Marea Neagră: Oportunități și provocări pentru stabilitatea regiunii
Dennis Man semnează cu PSV Eindhoven. Valoarea transferului este de 8,5 milioane de euro
O învățătoare din Timiș a murit după ce a aflat că postul său a fost desființat în urma măsurilor luate de Guvern
Piperea: În condiții de criză bugetară și economică nu strângi șurubul austerității
Titus Corlăţean – un educat şi cult om politic al PSD, un lider fără scandal, cu valori solide şi potenţial prezidenţial 2030
SPIRITUALITATE
Cine sunt îngerii întrupați și care este scopul lor
Lev Tolstoi: Iubirea se dezvoltă prin suferință și auto-cunoaștere
Grăsimea abdominală și cauzele emoționale. Medicina Tradițională Chineză
Povestea incredibilă e medicului Ioan Boilă. Cum a reușit să trateze gratuit mii de oameni încă din anii 90
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Tratament naturist pentru parazitoză intestinală
Ciupercile medicinale, surse de vindecare pentru cancer, diabet sau tulburări imunitare
Din 1 septembrie, pacienții pot reclama la Ministerul Sănătății redirecționările de la spitalele publice la privat
Se pot depune proiecte de investiții pentru programele de screening
România pe primul loc în UE la decese prevenibile și tratabile
Bolnavii de cancer si plata CASS. Cum se aplica noile masuri de la 1 august 2025
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
Trusphone – O nouă alternativă pe piața de produse Apple din România
Adrian Țuțuianu – România și drumul spre OCDE
Problemele minerilor din Valea Jiului soluționate printr-o OUG