Avocatul Ciprian Iacob- presedinte interimar al filialei PNL Pucioasa, a fost invitat in cadrul conferintei de presa convocata de catre organizatia PNL Dambovita si sustinuta de catre purtatorul de cuvant Gabriel Cioaca.
Acesta a debutat cu dreptul chiar daca unii reprezentanti ai presei au incercat in dese randuri sa-l puna in dificultate. Pe langa faptul ca a lamurit situatia din cadrul PNL Pucioasa legata de numirea sa in functia de presedinte interimar la data de 13 februarie 2014, domnul Iacob a reusit intr-un timp relativ scurt, sa dubleze numarul membrilor organizatiei pe care o conduce.
Conform declaratiei sale, in luna noiembrie, presedintele PNL Pucioasa, Danut Badau a fost inlaturat prin vot secret si dizolvarea biroului, ca masura organzatorica. Motivul principal al demiterii acestuia a fost nerespectarea deciziilor din cadrul organizatiei PNL.
“Desi Danut Badau a contestat decizia, acesta nu a avut succes, deoarece masurile organizatorice luate in cadrul patidului nu pot fi contestate”, a declarat presedintele interimar al PNL Pucioasa.
PNL Dambovita a avut ca sarcina, strangerea a 4111 semnaturi din partea membrilor, pentru reinscrierea partidului. Astfel si organizatiei PNL Pucioasa i-au revenit un numar de 242 de semnaturi. Desi numarul de membri din cadrul PNL Pucioasa este de 359, Danut Badau nu a prezentat nicio semnatura la Biroul Judetean.
“Nu am pierdut nimic cu demiterea d-lui Badau, din contra ni s-au alaturat mai multi membri. In prezent exista 631 de membri in PNL Pucioasa”, declara Ciprian Iacob. De asemena acesta sustine ca va demisiona din conducerea PNL Pucioasa daca numarul de membri va fi mai mare decat cel de voturi obtinute.
In continuare a tinut sa precizeze ca fiecare membru al partidului poate fi presedinte in momentul in care se vor organiza alegeri si ca astfel de masuri organizatorice au fost luat in tot judetul la sediile PNL, cazul lui Danut Badau nefiind unul izolat. “Danut Badau a fost demis cu un numar de 11 voturi si 2 abtineri si a fost singurul care a contestat aceasta decizie”, declara Ciprian Iacob.
De asemenea la predarea si primirea de documente la numirea in functia de presedinte interimar a intampinat probleme din partea lui Danut Badau, acesta nedorind sa predea ordinea de zi a sedintelor, patrimoniul si, a sustinut ca “stampila cu PNL Pucioasa nu are si nu a avut niciodata”, desi acesta semna si parafa documente cu stampila PNL.
călător pe la reviste pe la câteva edituri „…spunea mama: fluturii făceau curte florilor şi-atunci am mişcat prima dată, apoi zi de zi pântecu-i zvâcnea aşa cum ţi se zbate ochiul stâng. când m-am născut căzuse bruma. eu n-am vrut sa ucid fluturii” în rest, căţărare liberă

EXCLUSIVE BREAKING NEWS
România se va confrunta cu un adevărat tsunami legat de pensii în doar câțiva ani
Un cuplu din Gorj și-a vândut bebelușul de 3 săptămâni pentru o mașină
Aurelian Cotinescu: Ce prevede reforma pensiilor magistraților
Aurelian Cotinescu: Plajele nu sunt de vânzare, sunt ale oamenilor
Cum să îți construiești un fond de urgență eficient? Pași și sfaturi practice
Proiecte de reducere a populației lumii – Află cum s-ar putea realiza
SPIRITUALITATE
Calugarul Simeon de pe muntele Athos, sfaturi pentru pacea sufletului
Sfântul Gherasim, tămăduitor de boli și suferințe
Cine sunt îngerii întrupați și care este scopul lor
Lev Tolstoi: Iubirea se dezvoltă prin suferință și auto-cunoaștere
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Cum să îți fortifici sistemul imunitar pe timp de iarnă?
Amigdalina (vitamina B17), un leac pentru cancer, blocat de industria farmaceutică?
Ceaiul de chimion – adjuvant în numeroase probleme digestive
Importanța formei de administrare pentru absorbția eficientă a vitaminelor
Etapele unui implant dentar – la ce să te aștepți și ce ar trebui să știi?
Sănătatea mintală nu mai poate fi separată de mediul digital iar hiperconectivitatea a devenit o nouă condiție socială
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
FESTIVALUL VEVERIȚELOR de la Buziaș EDIȚIA VIII
Cum tratam pe cai naturiste hipotiroidismul?
Sarmizegetusa Regia, capitala Daciei din Munţii Orăştiei